Articol de GSP - Publicat miercuri, 03 februarie 2010 00:00
Gigel Bucur a bătut palma cu echipa lui Dan Petrescu, Kuban Krasnodar, iar Poli va încasa 1,8 milioane de euro pentru transfer
Poli şi-a pierdut golgeterul pentru retur, dar şi-a conturat bugetul. Atacantul Gigel Bucur s-a înţeles cu ruşii de la Krasnodar, care vor achita Timişoarei 1,8 milioane de euro pentru transfer. "Transferul se va face, în proporţie de 99 la sută e rezolvat. Mai sînt mici detalii de pus la punct, dar nu vor fi probleme. Le mulţumesc celor de la Timişoara că m-au înţeles şi pe mine, că am o vîrstă, iar acum trebuie să mă gîndesc şi la partea financiară şi la familia mea. Factorul principal pentru care am ales Kubanul este Dan Petrescu, un antrenor de viitor, cu care m-am înţeles foarte bine la Sportul Studenţesc", a spus aseară Bucur. Dacă la Timişoara cîştigul anual al lui Gigel se ridica la 275.000 de euro, cu tot cu prime şi bonusuri, în Rusia, atacantul va avea un salariu pe sezon de 600.000 de euro.
Patronul bănăţenilor, Marian Iancu, regretă despărţirea de jucătorul care a marcat 8 goluri pentru Poli în turul campionatului. "Noi ne-am propus să respectăm fiecare jucător, să-i respectăm interesul şi cariera şi să venim în întîmpinarea lui dacă merită, iar Gigel a dat totul pentru Timişoara. Este o pierdere plecarea lui Gigel, un transfer care mie nu-mi place şi trebuie să ne punem un semn de întrebare dacă crema fotbalului românesc ajunge în liga a doua din Rusia. Se compensează cu faptul că acolo este Dan Petrescu, antrenorul român al momentului", a menţionat Iancu.
"Regret că plec de la Poli. Am trăit momente plăcute alături de suporteri, care sînt unici în România. Sper să revin odată la Timişoara"
Gigel Bucur
194 meciuri şi 89 de goluri a strîns Bucur în Liga 1
124 partide şi 52 de goluri a bifat micuţul atacant pentru Poli
18 selecţii şi 4 goluri are Gigel la echipa naţională
1.270 minute a strîns Bucur la Timişoara în turul de campionat
6,44 este media notelor lui Gigel din tur în Gazeta Sporturilor
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!