FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

Gigi Becali, anunț-șoc! Schimb de jucători între FCSB și Craiova: „Facem tranzacția de acum”

Gigi Becali // foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
Gigi Becali // foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)

Articol de - Publicat vineri, 25 septembrie 2026 20:28 / Actualizat vineri, 25 septembrie 2026 20:38

În contextul tensiunilor create în jurul clauzei lui Laurențiu Reghecampf, Gigi Becali, patronul de la FCSB, a anunțat că a vorbit prin intermediari cu Mihai Rotaru, acționarul majoritar de la Universitatea Craiova. Printre altele, cei doi au început negocierile pentru un schimb de jucători.

Fără să dezvăluie despre cine ar fi vorba, Becali a transmis că fotbaliștii ar urma să schimbe echipele de acum, deși ar putea să fie legitimați abia în ianuarie.

Concret, un jucător de la FCSB ar merge acum la Craiova, iar unul de la campioana României s-ar duce sub comanda lui Laurențiu Reghecampf, fără a putea juca până în ianuarie.

Gigi Becali: „Rotaru vrea ceva de la mine, eu vreau ceva de la el. Dacă e să o facem, facem tranzacția de acum”

„Am o afacere pe care vreau să o fac cu Mihai Rotaru, am vorbit cu el. Când vreau să vorbesc cu Rotaru, îi zic lui «Smoală» (n.r. - un prieten comun al lui Becali și Rotaru). Poate vă privește afacerea asta. Poate e de sport.

S-ar putea, să vedem. Poate el cumpără ceva de la mine, poate cumpăr eu ceva de la el. El vrea ceva de la mine, eu vreau ceva de la el. Dacă e să o facem, facem tranzacția de acum.

Nu știu, unu contra unu, plus bani. După aia, jucătorul de la el vine să se antreneze la mine, al meu se duce să se antreneze cu ai lui. Și nu joacă până în iarnă, dacă așa convenim. Îl obligă cineva pe jucător? E cu acordul lui.

Ar sta octombrie, noiembrie, decembrie. Nu pot să vă zic despre cine e vorba. Din punctul meu de vedere, v-aș zice, dar nu știu dacă e Rotaru de acord. Eu aș zice. Dacă depindea numai de mine, vă ziceam.

Nu știu dacă i-ar conveni lui. E un jucător care nu-mi convine mie. Eu vreau să-l dau pe unul, el vrea să-l dea pe altul”, a declarat Gigi Becali, la „Fotbal Club”, de la Digi Sport 1.

Gigi Becali: „Am plătit 150.000 de euro la Craiova”

În cadrul intervenției, Gigi Becali a declarat că a plătit 150.000 de euro către Craiova pentru Laurențiu Reghecampf. Suma reprezintă jumătate din clauza pe care antrenorul o avea la clubul din Bănie. Restul de 150.000 de euro au fost achitați de tehnician.

„Am plătit azi la Craiova 150.000 de euro. Ce, dacă cereau două milioane, dădeam două milioane? Nu poți să bagi ceva imaginar. Nu poți să pui dobândă. În document scria 150.000 de euro și punct, nu scria nicio dobândă.

Ne mai ciondănim noi, dar Rotaru nu e prost, e băiat deștept. Dacă unii de la el de la club au făcut așa ceva, nu cred că a avut el treabă. Ei au primit banii, conform hotărârii. Atunci, nu mai antrenezi niciodată în viață? Am plătit datoria.

Și dacă au cerut suspendarea, să fie sănătoși. Dacă au dovadă, plătesc și 700.000, nu doar 17.000. Dacă aveau dovada, o arătau. Cum au făcut cu hotărârea. Cum să ceri suspendarea?

Măcar ești deștept și nu trimiți niște mesaje care pot să fie folosite la comisie. Avocatul lor a trimis mesaj că «dați banii toți». A zis de 150.000. După aia a intervenit că vrea 167.000”, a declarat Gigi Becali.

Citește și:
Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”
Superliga
Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”
Balonul de Aur se decernează ASTĂZI! Un mare favorit, conform informațiilor de ultimă oră » Cum arată cotele și cine transmite la TV
Campionate
Balonul de Aur se decernează ASTĂZI! Un mare favorit, conform informațiilor de ultimă oră » Cum arată cotele și cine transmite la TV
Talisman inedit » Cucurella a purtat în El Clasico o pijama parfumată de soția lui
Campionate
Talisman inedit » Cucurella a purtat în El Clasico o pijama parfumată de soția lui
Cele mai tari glume după Barcelona - Real Madrid » Lamine Yamal, în rolul principal
Campionate
Cele mai tari glume după Barcelona - Real Madrid » Lamine Yamal, în rolul principal
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China


Comentarii (3)
luciann
luciann  •  26 Septembrie 2026, 11:24

Ai bà rabdare sa faca selectia Reghe, nu te mai baga aiurea! A tras el concluzia dupa cateva meciuri in care n-am avut nici (macar) antrenor!

parpalache
parpalache  •  26 Septembrie 2026, 07:04

Vrea sa-i aduca inapoi in Coopertativa Omenia?Numai ca acum... chiar Rotaru a anunțat ca nu el este acționarul majoritar și finanțatorul CSU Craiova!Și...s-a vazut (ca nu el mai este jupân și Craiova nu mai este „botoșanii”cuviosului mafiot)-Craiova câștigând titlul!

florianveress
florianveress  •  25 Septembrie 2026, 21:12

Încă o petardă aruncată de cel mai toxic personaj din fotbalul românesc, ale cărui elucubrații le savurați zi de zi! A distrus fotbalul autohton, dar tot îl adulați!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează