Articol de GSP - Publicat sambata, 15 mai 2010 00:00
Patronul Stelei, Gigi Becali, comentează performanţa reuşită de CFR Cluj şi spune că Steaua va avea o cu totul altă faţă începînd din sezonul viitor.
"Trece timpul şi îmi pare rău că noi nu am mai luat campionatul de mult, sufăr şi sînt invidios. Nu ştiu ce se va întîmpla la anul, noi avem 7 sau 8 jucători foarte valoroşi, dar mai avem nevoie de întăriri. Trebuie doi fundaşi centrali, multă lume mi-a zis că luam campionatul la pas dacă aveam apărare în acest sezon", a spus Becali la sportro, referindu-se apoi la jocul dintre CFR şi Inter:
"Mureşan sau Paszkany puteau să le dea telefon jucătorilor pe care i-au împrumutat la Internaţional, era ceva legal pentru că se află în proprietatea lor şi să-i anunţe că-i iau înapoi de la anul. În aceste condiţii, cum era să mai joace fotbaliştii respectivi?".