FOTBAL  »  Superliga  »  LIGA 1

Lista lui Giovanni Becali: colecția incredibilă de sute de milioane de euro a impresarului care n-are voie să fie impresar + cum driblează decizia instanței

Articol de , , - Publicat luni, 01 februarie 2021 12:49 / Actualizat luni, 01 februarie 2021 16:41

Trecerile lui Valentin Mihăilă și Dennis Man la Parma, pentru o sumă cumulată de aproape 20 de milioane de euro, îl readuc pe Ioan Becali în prim-planul transferurilor de marcă, după aproape 5 ani în care nu a reușit nicio tranzacție importantă.

Transferul lui Dennis Man la Parma a produs cea mai mare sumă încasată vreodată de un club din Liga 1, deci poate fi considerat mutarea numărul 1 all-time din țară în străinătate. În plus, e pe care să determine și izbucnirea unuia dintre cele mai mari scandaluri din fotbalul românesc, cel dintre Gigi Becali și Anamaria Prodan. Motivul? Mutarea a fost realizată prin intermediul lui Ioan Becali, iar Man a rupt contractul cu Anamaria și acum el este reprezentat de firma fraților Becali.

Practic, odată cu acest transfer, dar și cu cel reușit în toamnă, Mihăilă tot la Parma pentru o altă sumă imensă, 8,5 milioane de euro, Giovanni își face o reîntoarcere în forță în domeniul impresariatului.

După mulți ani în care aproape că n-a mai contat la nivel de tranzacții de top. Lovitura decisivă a încasat-o în urma condamnării în Dosarul Transferurilor, când a primit peste 6 ani de închisoare. Începând din acel an, 2014, și până la afacerile Mihăilă și Man, Ioan Becali a avut doar două realizări de notat: Chipciu și Romario Benzar, duși la Anderlecht și Lecce, însă sumele n-au depășit 2-3 milioane de euro.

Lista lui Giovanni Becali de la „Prietenii lui Ovidiu”

Până la verdictul din Dosarul Transferurilor, dar mai ales în anii '90 și 2000, el și fratele său aproape că puseseră monopol pe ceea ce înseamnă transferul fotbaliștilor români, atât din țară la o echipă de afară, cât și între cluburi din străinătate. Extrem de puține sunt exemplele, Dorinel Munteanu fiind unul dintre acestea, de jucători de mare anvergură pe care Giovanni să nu-i fi reprezentat.

De fapt, atunci când a fost invitat în emisiunea „Prietenii lui Ovidiu„, în vara trecută, Ioan Becali a venit în redacția Gazetei Sporturilor, din proprie inițiativă, cu o listă pe care a trecut toate transferurile pe care le făcuse în întreaga lui carieră de agent. „Cele importante, nu alea mărunte", a ținut să adauge.

Lista lui Giovanni Becali: colecția incredibilă de sute de milioane de euro a impresarului care n-are voie să fie impresar + cum driblează decizia instanței
Lista lui Giovanni
Lista lui Giovanni Becali: colecția incredibilă de sute de milioane de euro a impresarului care n-are voie să fie impresar + cum driblează decizia instanței

Între atâția jucători, Giovanni a pierdut din vedere câteva nume chiar de mare succes, iar de pe lista scrisă de mâna lui absentează Marius Niculae, cumpărat de Sporting acum 20 de ani cu peste 5 milioane de euro, dar și Chiricheș, plecat de la FCSB la Tottenham în vara lui 2013 în schimbul a 8,5 milioane de euro! 

VIDEO Ronald Koeman l-a sunat pe Giovanni Becali! „Ronald am un jucător, un fundaș central, interesant pentru tine”

Giovanni Becali va reveni oficial în impresariat în iulie 2022

Ioan Becali a primit și o pedeapsă complementară în condamnarea pe care a suferit-o în martie 2014. Atunci, decizia a fost de închisoare pentru 6 ani și 4 luni, la care s-a adăugat interzicerea derulării activităților pentru care fusese pedepsit, ce se va întinde pe 2 ani, cu începe de la finalizarea condamnării. Practic, Giovanni va avea liber din nou să fie oficial agent de fotbaliști din iulie 2022, moment în care va avea 70 de ani împliniți. Ioan Becali nu doar că n-a stat toți cei 6 ani în spatele gratiilor, dar a și ieșit printre primii fiindcă a profitat de faptul că era trecut de 60 de ani! 

Cum driblează Becali interdicția actuală: e imaginea firmei

Totuși, Ioan Becali s-a implicat în mod direct la transferurile lui Mihăilă și Man, în ciuda interdicției pe care o are din partea justiției din România. Spre deosebire de anii '90 și 2000, când el conducea firma pe care o deține și semna și actele de transfer, de această dată cel care parafează documentele e Dragoș Sârbu, omul de încredere al fraților Becali. Ioan Becali a luat parte la discuțiile cu cei de la Parma, însă el spune că reprezintă imaginea firmei pe care a înființat-o și nu apare inclus în mod oficial în intermedierea transferurilor. De fapt, Giovanni face exact ceea ce făcea și înainte de condamnare! 

Ce a însemnat dosarul transferurilor

  • DNA a trimis în judecată, în octombrie 2008, 8 personaje din fotbalul românesc, care erau acuzate de tranzacții ilegale la anumite transferuri din Liga 1 în străinătate
  • cei 8 au fost: Ioan și Victor Becali, Cristi Borcea, George Copos, Gigi Nețoiu, Jean Pădureanu, Mihai Stoica și Gică Popescu
  • procurorii au arătat și schema prin care banii din transferuri nu ajungeau în conturile cluburilor, ci mare parte din ei erau virați în conturile unor societăți fictive, prezentate ca fiind de consultanță, în realitate controlate de agenții Ioan și Victor Becali, care sustrăgeau apoi banii de acolo
  • procurorii au acuzat că cei 8 au produs un prejudiciu de 1,5 milioane de dolari în dauna statului și de peste 10 milioane în dauna a 4 cluburi de fotbal: Dinamo, Rapid, Oțelul și Gloria Bistrița
  • printre transferurile în cauză au fost cele ale lui Contra, Codrea, Ionel Ganea, Florin Cernat, Fl. Bratu, Sânmărtean, Dulca, Mitea
  • toți cei 8 au primit condamnări la închisoare cu executare, cuprinse între 3 ani și o lună (Gică Popescu) și 6 ani și 4 luni (Ioan Becali, Cristi Borcea)
  • întregul dosar al DNA a plecat de la dezvăluirile făcute de Gazeta Sporturilor la jumătatea anilor 2000

Anamaria a pierdut toți jucătorii de la FCSB

Gigi Becali a luat o decizie dură după ce Anamaria Prodan spusese zilele trecute că „Gigi și vărul său sunt doi șobolănei". Le-a ordonat tuturor fotbaliștilor din lotul FCSB-ului care au semnate contracte de reprezentare cu Anamaria să le rezilieze unilateral. "După acele jigniri nu puteam să accept ca la mine în curte să mai fie cineva care legătura cu persoana care a spus ce a spus. Cum adică dacă au fost de acord? Eu sunt de modă mai veche: eu impun, eu nu negociez ce e la mine în casă!", a declarat Becali la DigiSport. 

Anamaria avea nu mai puțin de 7 nume: Vlad, Cristea, Panțâru, Filip, Olaru, Simion și Robert Ion. Exact această situație s-a petrecut în 2003-2004, când Becali și Pițurcă erau certați cu frații Becali, iar atunci li s-a interzis jucătorilor să mai colaboreze cu cei doi agenți!

Lista de LUX a transferurilor lui Ioan Becali timp de peste 30 de ani 

Lista lui Giovanni Becali: colecția incredibilă de sute de milioane de euro a impresarului care n-are voie să fie impresar + cum driblează decizia instanței

VIDEO Giovanni Becali dezvăluie cum a făcut primii bani: „Vindeam bilete la filme cu Kirk Douglas, Adriano Celentano, Gianni Morandi”

Citește mai multe știri din Liga 1: 

EXCLUSIV Gigi Becali ar fi încercat să-l scoată pe Giovanni din schema transferului: „Îl urăște cu patimă, de fapt aștepta ofertă din Rusia pentru Dennis Man”

EXCLUSIV Anamaria Prodan a povestit ce a încercat să facă Gigi Becali după scandalul iscat: „Îi pare foarte rău, și-a cerut scuze, dar i-am blocat numărul”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”
Special
Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”
Inimaginabil ce a reușit Norvegia în ultimul meci al grupei la Euro 2024 de handbal feminin
Handbal
Inimaginabil ce a reușit Norvegia în ultimul meci al grupei la Euro 2024 de handbal feminin
„Fusesem spălată pe creier” » „Regina frumuseții” din box a luat o decizie radicală: „Acum pot să fac asta pentru prima dată în viața mea”
Box
„Fusesem spălată pe creier” » „Regina frumuseții” din box a luat o decizie radicală: „Acum pot să fac asta pentru prima dată în viața mea”

„E în primii 3 la fiecare antrenament, cum să nu-l țin?” » Mircea Lucescu, interviu de impact: „S-au mai supărat și nu mă interesează, am fost printre ultimii”

În ce an spune Mark Zuckerberg că vor dispărea telefoanele mobile și ce dispozitiv revoluționar le va lua locul


Comentarii (84)
pain89
pain89  •  01 Februarie 2021, 19:14

nu imi place becali,dar trebuie sa recunoastem ca fara relatiile lui in italia man sau mihaila ajungeau la rusi sau arabi sau poate alte campionate in afara top 5

steaua1986.
steaua1986.  •  01 Februarie 2021, 19:06
Postat de roja.azul. pe 01 Februarie 2021, 17:40

***...***(***)...***...***!:)))

In ce hal injură ăsta!

roja.azul.
roja.azul.  •  01 Februarie 2021, 18:32
Postat de moshul.incomod pe 01 Februarie 2021, 18:28

Promit să le păstrez și lor o bere. Una caldă și cu multă spumă.

Si eu!:)

Vezi toate comentariile (84)
Comentează
Close