Articol de Eduard Apostol - Publicat luni, 25 iulie 2016 00:00
"Bizonul" a fost MVP-ul primei etape. Autor a 3 goluri, francezul de 28 de ani, unicul atacant de careu al "câinilor", a primit aplauzele suporterilor roș-albilor, care i-au scandat numele minute în șir.
La final, fotbalistul a luat mingea, drept amintire, după care, în vestiar, a strâns autografe pe ea de la toți coechipierii. Chiar dacă a urmărit peste 20 de vârfuri, așa cum a recunoscut el însuși, Ioan Andone a mărturisit că mai așteaptă doi atacanți spre a-i crea concurență "Bizonului". În plus, a dezvăluit că francezul vrea să-și extindă contractul cu clubul, amănunt ce s-ar putea materializa în următoarele zile. Înțelegerea actuală, ce-i aduce 7.000 de euro pe lună, expiră la finele acestui sezon.
"Erau niște semne de întrebare"
"Tot căutam un atacant, dar l-am descoperit contra Astrei. De fapt, l-am redescoperit pe Gnohere cel care marchează. A făcut unul dintre cele mai bune meciuri ale sale din România, extraordinară evoluție pentru un jucător într-o asemenea partidă de echilibru. Noi eram îngrijorați puțin de evoluțiile lui din perioada de cantonamente, nu marcase niciun gol. De fapt, o făcuse cu niște semiamatori, cu Zelejniciar Maribor, când am bătut 11-0. Erau niște semne de întrebare, dar meciul cu Astra a fost o descătușare. M-am bucurat pentru el, fiindcă și muncește mult la antrenamente. Își dorește să continue în România, îmi place mult de el", a comentat Ando.
"Poate ajunge și pe bancă"
"Fălcosul" are și un mesaj de antrenor pentru una dintre vedetele echipei: "Dacă nu va da gol meci de meci, după trei partide poate să ajungă pe bancă. Avem liniște, entuziasm, sper să-l țină această formă mult timp de aici înainte. Vreau încă un atacant, doi, de mare calitate. Căutăm, suntem în discuții. Eu am fost fundaș central, așa că vă dați seama că știu ce vreau. Și Roti, și Lazăr ar mai putea juca în poziția lui Gnohere. O să-i mai încerc și pe ei acolo, în funcție de adversar și de momentele meciului".
Comparație cu N&D
Solicitat să facă o comparație cu alți doi legendari puncheri ai lui Dinamo, cu Dănciulescu și cu Niculescu, tehnicianul a spus: "«Bizonul» e altceva. Are forță, dar Danciu și Claudiu sunt unici, fotbaliști extraordinari. Totuși, când se întoarce Gnohere cu fața la poartă, știe și el ce să facă. Bine, important e și cine-i aduce mingile în față. Trebuie să-i asigurăm și concurență, nu să stea singur pe post. Oricum, «Bizonul» are calitate mare, știe fotbal".
"Încerc să-mi fac treaba bine pentru echipă și pentru mine, să marchez multe goluri. Nu mi-am fixat un număr exact, oricum nu există fotbalist care să se sature să puncteze. Important e să aduc victorii lui Dinamo"
Eddy-Harlem Gnohere, atacant Dinamo
10 lunia trecut de la precedenta triplă a lui Gnohere în tricoul "câinilor", în Cupa României, la 3-2 cu Dacia Unirea Brăila
Toamnă foarte bună, primăvară cenușie
În primul său sezon în Ștefan cel Mare, în care a fost golgeterul roș-albilor, "Bizonul" a avut o primă jumătate foarte apreciată. A marcat de 12 ori, oferind și 3 pase decisive, în 25 de meciuri. Dar primăvara 2016 a pierdut din strălucirea toamnei 2015. Numai 6 goluri și două assist-uri în 16 partide, după o serie de 7 confruntări în care nu a înscris deloc.
Lazăr stă 3 zile
Valentin Lazăr a fost accidentat la genunchiul stâng, alegându-se cu o contuzie și cu o tăietură pe tibie (foto), după o intrare dură a lui Alex Stan. "Dacă-i prindea piciorul pe pământ, îl rupea, stătea 6 luni pe tușă. Și eu am fost un fundaș aprig, dar n-am avut astfel de tackling-uri, n-am rupt pe nimeni", a spus Ando după meci. Lazăr a reacționat: "Bine că n-am nimic rupt. Mă voi putea antrena în câteva zile. Îl cunosc pe Stan, nu cred că a vrut să mă accidenteze. Mă bucur că am reușit să învingem Astra, ne-a ajutat că am marcat noi primii".
Cum au jucat nou-sosiții
Brănescu, Romera și Busuladzici au evoluat, în premieră, în Liga 1. Andone a fost mulțumit de ceea ce au arătat trei dintre transferurile verii: "Romera a jucat bine, are potențial. Mi-a plăcut cum a evoluat şi Brănescu. A apărat bine şi a luat gol doar din penalty, n-ai ce să-i reproșezi. Cel mai bun a fost Busuladzici, care-i de mai multă vreme în lotul nostru. A dat siguranţă echipei şi a câştigat multe dueluri, chiar dacă a avut în faţă mijlocaşii campioanei".
Filip se dă la Camora
Steliano Filip a fost ironic la DigiSport când a fost întrebat despre Mario Camora, portughezul de la CFR care vrea să joace în "naționala" României și care a spus că Răzvan Raț ar trebuie să se retragă pe motiv de vârstă: "Nu mă deranjează că vrea să joace pentru «tricolori». E importantă concurența. Probabil, este de viitor și e important. Este un jucător tânăr". Filip (22 de ani) s-a amuzat, imediat, după ultima frază. Camora face 30 de ani pe 21 septembrie. Steliano a jucat un meci la Euro 2016, cu Elveția, mai exact 34 de minute.
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor