FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Goana după Ioan Andone

Ioan Andone
Ioan Andone

Articol de GSP - Publicat miercuri, 25 noiembrie 2009 00:00

Cristi Borcea îl vrea de acum pe Ioan Andone la echipă, dar pretenţiile financiare ale "Fălcosului" sînt mult poate ce poate oferi Dinamo acum

Chiar dacă nu o spun oficial, şefii lui Dinamo caută o cale să-l antameze cît mai repede pe Ioan Andone. De fapt, Cristi Borcea l-a sunat pe antrenorul de 49 de ani imediat după înfrîngerea în faţa Timişoarei (0-2) pentru a-l convinge să accepte încă de acum postul de antrenor.

"Fălcosul" ar vrea, însă nu în orice condiţii. Ando şi-ar dori, pe lîngă un proiect bine pus la punct, cu un contract pe trei sezoane şi putere de decizie la transferuri, un salariu de cel puţin 300.000 de euro, plus bonusuri de performanţă, în condiţiile în care la arabi cîştiga în jur de 80.000 de euro pe lună! De altfel, tehnicianul nu lasă de la el încă întrucît are şi alte oferte, din ţară, dar şi din străinătate.

Bani din transferuri
Surse autorizate susţin că şefii se gîndesc să-i ofere un salariu lunar fix, de aproximativ 15.000 de euro, plus bonusuri de performanţă. "Nu sînt bani la club, sînt datorii multe şi se încearcă diminuările salariale, de aceea nu se înţeleg nici cu Ando la salariu", a explicat o sursă a Gazetei, care a completat: "O variantă ar fi ca Ando să primească o primă de instalare consistentă în momentul în care se vor vinde ceva jucători în iarnă!". Şefii au plănuit o discuţie clară cu Ando zilele acestea, pentru a negocia ultimele detalii ale mutării.

Jucătorii îl cer pe Ando
Şi fotbaliştii i-au transmis conducerii că îl vor pe Andone. Aceştia dialoghează telefonic în fiecare zi cu "Fălcosul" şi îl roagă să vină la Dinamo. Fotbaliştii sînt nemulţumiţi şi de modul în care se comportă Cornel Ţălnar în vestiar. "P-ăştia mai tineri, gen Diabate, Scarlatache, Rus, Torje, îi ceartă, ţipă la ei şi la antrenamente. Liderii pot face orice că nu păţesc niciodată nimic, păi, d-aia se creează bisericuţe în vestiar!", a spus unul dintre fotbalişti.

"Ţălnar să lucreze!"
Vasile Turcu spune că Ţălnar trebuie să redreseze echipa în aceste ultime partide ale turului. "Ţălnar trebuie lăsat să lucreze, mai sînt trei etape şi omul are nevoie de stabilitate pentru a putea să facă treabă. Cornel Dinu este cel însărcinat să se ocupe cu problema antrenorului, el are credit total din partea noastră", a zis Turcu.

"Am vorbit şi cu Ando, e un antrenor profesionist, care nu depinde de Dinamo. Are un nume, nu duce lipsă de oferte şi înţelege perfect ce se întîmplă în acest moment la club"
Vasile Turcu, vicepreşedinte Dinamo

129 de meciuri în toate competiţiile a bifat Andone pe banca lui Dinamo în perioada 2003-2005: 80 de victorii, 16 remize şi 33 de înfrîngeri

2 înfrîngeri
, cu Galatasaray (0-3) şi Timişoara (0-2), două egaluri, cu Bistriţa (1-1) şi Rapid (1-1), şi o victorie cu Poli Iaşi (3-1) are Ţălnar la Dinamo în acest sezon

5 trofee a cîştigat Andone ca antrenor al lui Dinamo: un titlu, 3 Cupe ale României şi o Supercupă a României

FLASH

Un turc la antrenamente
Dinamo a început campania de transferuri. Conform presei din Turcia, în Ştefan cel Mare va ajunge Ferdi Elmas, fost fotbalist la Galatasaray. Turcul de 24 de ani poate evolua ca extremă stîngă sau dreapta şi a jucat pentru Galata sezonul trecut în trei partide, toate în Cupa Turciei. Elmas, care e liber de contract, a mai evoluat pentru Waalwijk, Rizespor şi Ankaraspor şi va fi testat de Ţălnar.

L-a făcut praf pe Pulhac!
Cristi Borcea l-a criticat dur pe fundaşul dinamovist, după ce acesta a zis că e timpul să se transfere: "Dacă a ajuns unul ca Pulhac, căruia nici Adunaţii Copăceni nu i-ar face o ofertă, să vrea să plece... să-i mulţumească lui Dumnezeu în fiecare an că joacă la Dinamo. Lui Pulhac i-am contestat capul, nu valoarea. Nu am văzut nici o motivaţie din partea jucătorilor pentru a cîştiga la Timişoara şi a-şi lua banii. Mijlocaşii au făcut figuraţie pe teren".

Ultimele noutăţi:

» Gigi Neţoiu
, fost acţionar dinamovist: "Asta e, s-a pierdut un meci. Dinamo trebuie acum să cîştige partida cu Alba Iulia pentru a rămîne aproape de contracandidatele la titlu"

» Dinamoviştii
au avut programată ieri o şedinţă de recuperare, iar azi vor reveni la antrenamente în Ştefan cel Mare.

» Vasile Turcu
încă îl mai înţeapă pe Bonetti: "Rezultate proaste au fost cu Bonetti, acum am pierdut în faţa unei echipe puternice".

» Pulhac
a primit la Timişoara cel de-al patrulea cartonaş galben din acest sezon şi este suspendat pentru partida cu Unirea Alba Iulia, de sîmbătă, ora 18:00.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Sanctuarul decăzut al lui Mircea Lucescu! Imagini cu un complex suferind: tencuieli prăbușite, fisuri și două falimente
Special

FCSB se va antrena într-o bază-SF de 50 de milioane de euro » NASA pentru sportivi, facilități de Champions League! Imagini din interior
Superliga

Sportiva română a ajuns în Zanzibar și a trăit un coșmar: „Apă deloc, fără ușă la baie, furnici peste tot. Mi-a «dispărut» și costumul de baie!”
Diverse

Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro

După aproape 4 decenii, Ștefan Iovan vorbește despre momentul ignorat în România: "Îmi pare rău! Știu că așa a fost, dar nu am văzut încă un document oficial”

Comentarii (16)
 •  26 Noiembrie 2009, 08:28

Doar Andone mai poate readuce pe Dinamo pe o linie onorabila.Fara el,este ca si cum ai incerca sa mergi cu 4persoane cu o Dacie din anii 60 in Europa.Oare conducatorii lui Dinamo mai conduc Dacii?!Deci,daca vor echipa,sa-si vanda masinile si sa-l cumpere pe Ando,sa motiveze jucatorii buni si sa scape de nesimtiti.Eu tot Dinamovist raman.

 •  25 Noiembrie 2009, 18:14

CUM TE SIMTI CAND AI ZIS CA BAGI TIMISOARA IN CEATA SI AI LUAT BATAIE LA PAS ? EVITA RUSINI DE GENUL ASTA SI ASTFEL JUCATORII ISI VOR DORI SA JOACE LA DINAMO....DACA CINEVA DECLARA IN PRESA CA NU MAI VREA...CE MAI CAUTA LA DINAMO ? ? AFARA CU EL...PIERZI NISTE BANI DAR CASTIGI O ECHIPA....

 •  25 Noiembrie 2009, 18:11

NU MAI JUCATI IN UCL DIN ETAPA A 6-A, NU MAI LAUDATI JUCATORII DUPA BETII, NU MAI SPUNETI CA TAMAS E BUN SI DUPA 3 BETII, INCETATI CU TOATE ASTEA SI VETI VEDEA REZULTATELE...UNIREA NU ARE DECAT O VEDETA....PATRONUL LOR...NICI DUPA CE AU BATUT IN UCL NU A DAT ATATEA DECLARATII CATE ATI DAT VOI DUPA CE ATI BATUT PE ASTRA...LASATI ANTRENORUL SA-SI FACA TREABA SI NU MAI DA-TI NAS LA JUCATORI CHIAR CU RISCUL DE A RAMANE FARA EI...

Vezi toate comentariile (16)
Comentează