Articol de Eduard Apostol - Publicat duminica, 15 septembrie 2013 00:00 / Actualizat sambata, 14 septembrie 2013 19:52
Dănciulescu a fost rezervă neutilizată la Tîrgu-Jiu, dar colegii şi Cornel Dinu consideră că veteranul de 36 de ani trebuie să fie chiar titular
Roş-albii credeau că şi-au rezolvat lacunele ofensive prin împrumutul lui George Ţucudean, însă realitatea este alta, pînă în acest moment. Atacantul venit de la Standard Liege n-a impresionat nici în meciul cu Pandurii, scor 1-2, deşi a contribuit la reuşita lui Matei, iar colegii şi Cornel Dinu, administratorul "cîinilor", consideră că apariţia lui Ionel Dănciulescu ar fi fost mai utilă în echipă.
1. Ce spun coechipierii: "Dănciulescu, chiar dacă face în decembrie 37 de ani are alt tonus, aduce altă motivaţie echipei. Se implică, strigă, ţine formaţia trează. De exemplu, cu U Cluj, ardelenii au avut 4 mari ocazii, dar Dănciulescu a inventat un penalty, iar Dinamo a întors jocul şi-a bătut cu 6-0. Probabil că şefii cer ca tinerii să fie promovaţi, însă trebuie să evolueze cine e în formă".
2. Ce a spus "Procuroru'", la DigiSport: "Era nevoie de Dănciulescu, de experienţa lui, ştie să ţină de balon, dar şi să joace pentru ceilalţi. În ceea ce-l priveşte pe Ţucudean, rămîn la părerea celor de la Standard Liege şi mă opresc aici cu comentariile. Dacă era Dănciulescu pe teren, se creau ocazii şi pentru ceilalţi colegi. Dinamo e în reconstrucţie, dar dacă ai cinci tineri în teren cînd adversarii sînt în plin atac, n-ai cum să reuşeşti, de aceea aş fi mers pe Dănciulescu".
Atacantul de 36 de ani doar s-a pregătit pe margine la Tîrgu-Jiu, n-a bifat nici un minut şi a evitat să facă vreun comentariu după meci.
214 de goluri a înscris Dănciulescu în cariera sa în Liga 1, nici unul în actualul sezon în 240 de minute jucate
"Încă putem ajunge în Europa League"
Ţucudean a revenit, oficial, în tricoul lui Dinamo, după prezenţele din amicalele cu CSM Rîmnicu Vîlcea, scor 2-3, şi Şahtior, scor 0-3: "Am greşit că ne-am retras prea mult. Era greu să rezistăm în 10 oameni. Lucrurile cred că se mişcă la echipă, la antrenamente ne simţim bine, Dinamo n-a făcut un meci rău. Nu vrem să ne mulţumim cu puţin. Eu cred că ne vom lupta pentru un loc în Europa League, dar nu se poate face performanţă peste noapte".
Matei s-a sufocat
Căpitanul dinamoviştilor, Cosmin Matei, a fost înlocuit în minutul 69 cu Steliano Filip fiindcă a făcut semne către banca de rezerve că nu mai poate respira normal! "Zicea că se sufocă, nu mai putea", au povestit roş-albii după meci despre mijlocaşul de 21 de ani care a marcat unicul gol al roş-albilor. "Nu l-aş fi scos, e polivalent, cu rază mare de acţiune. Să terminăm cu nebuniile astea că e obosit! Are 21 de ani, trebuie să joace şi ziua, şi noaptea!!", a comentat Cornel Dinu.
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor