Articol de Eduard Apostol, Cătălin Popescu - Publicat marti, 03 august 2010 00:00
Dinamo şi Rapid stau la pîndă aşteptînd falimentul Unirii pentru a lua jucători la preţuri reduse. Vicecampioana României e la un pas să devină sursă de aprovizionare pentru granzi.
Zvonul că patronul Dumitru Bucşaru se gîndeşte să pună lacătul peste clubul din Bărăgan i-a bucurat pe granzii din Bucureşti, care îşi freacă mîinile de fericire că i-ar putea lua pe "eroii" lui Mihai Stoica la preţuri mai mici. Rapid şi Dinamo sînt formaţiile cele mai interesate de elevii lui Ronny Levy, fiecare dintre ele dorind cîte doi "lupi".
Giuleştenii l-ar vrea în primul rînd pe atacantul Marius Bilaşco (29 de ani). Alb-vişiniii consideră că dacă l-ar aduce pe vîrful Unirii şi-ar rezolva toate probleme din ofensivă. În plus, rapidiştilor le face cu ochiul şi Vasile Maftei (29 de ani), situaţie în care ar renunţa la Veronezi, transferat în această vară. Fundaşul dreapta brazilian e oricum supărat că nu joacă şi ar fi de acord să plece. Cum Maftei poate evolua şi stoper, Şumudică ar mai putea renunţa şi la un fundaş central: Ricardo Fernandes sau Mardare. Antrenorul Rapidului chiar a discutat cîteva minute bune cu fostul căpitan din Grant la finalul partidei de la Urziceni.
Dinamo i-a "ochit" pe Brandan şi Galamaz
În Ştefan cel Mare, dinamoviştii îşi fac planuri să-şi întărească defensiva cu Pablo Brandan (27 de ani) şi George Galamaz (29 de ani). Argentinianul ar acoperi plecarea lui Pulhac la Hercules, iar Galamaz ar rezolva problemele din centrul defensivei. Andone îi place pe amîndoi şi le-a cerut şefilor să se intereseze cum îi pot lua de la Urziceni.
Ialomiţenii sînt neplătiţi de trei luni, însă pînă acum au fost convinşi de MM Stoica să nu depună memorii. Interesul Rapidului şi al lui Dinamo pentru ei i-ar putea face însă să meargă la LPF. Chiar dacă nu i-ar lua gratis, oficialii celor două cluburi speră să obţină preţuri bune, avînd în vedere că Bucşaru are nevoie de bani pentru a-şi plăti datoriile. Doar lui Gigi Becali trebuie să-i mai dea 3 milioane de euro pînă pe 15 august!
"Preferăm să nu ne mai gîndim la partea financiară, ci doar la cea sportivă. Sînt convins că jucătorii vor evolua cu Zenit la fel de determinaţi ca şi pînă acum"
Mihai Stoica, manager general Unirea
MM spre Vaslui
Apropiaţi ai lui Mihai Stoica susţin că acesta s-a înţeles deja cu Adrian Porumboiu şi că în eventualitatea în care Unirea e eliminată din Europa, iar clubul intră în faliment, MM va ajunge la Vaslui. Managerul nu vrea să plece cu mîna goală şi doreşte să ia cu el mai mulţi fotbalişti. Stoica e dorit şi la Dinamo de Cristi Borcea, care i-a promis că dacă va veni va discuta cu galeria pentru a-l susţine.
Stadion părăsit
Problemele financiare se simt şi pe stadionul Tineretului! La arena din Urziceni nu mai există nici un angajat, pregătirea terenului pentru meciul cu Rapid realizîndu-se cu oameni plătiţi cu ziua! Giuleştenii s-au plîns la finalul partidei de calitatea suprafeţei de joc. "Gazonul e de vină pentru accidentarea lui Cesinha. Cei de la Unirea n-au tuns iarba!", a acuzat Dinu Gheorghe.
"Presiunea e pe Zenit"
Antrenorul Ronny Levy spune că ruşii sînt favoriţi, dar crede că elevii săi n-au nimic de pierdut şi astfel pot da lovitura la Sankt Petersburg: "Cred că presiunea e pe Zenit, noi trebuie să fim relaxaţi şi să mergem să dăm tot ce avem mai bun. Ştim ce rezultat e bun pentru noi, dar nu va fi uşor. Ruşii sînt puternici şi au prima şansă". Partida Zenit - Unirea din turul trei preliminar al Champions League se va disputa mîine, de la ora 20:30, şi va fi televizată de DigiSport.