Articol de Eduard Apostol, Alex Nicodim (foto) - Publicat joi, 04 februarie 2016 00:00
Tamaş a demarat ieri antrenamentele cu fosta sa formaţie și, după cum s-a mișcat, poate juca în orice moment.
După ce a ajuns în Antalya noaptea, Tamaş a ieşit pe terenul de antrenament ieri dimineaţă, la prima şedinţă condusă de Laurenţiu Reghecampf. Şi ce antrenament!
Neubert avea în plan 90 de minute de exerciţii extrem de solicitante: 24 de serii a cîte 200 de metri în 35 de secunde, urmat de exerciţii fizice de forţă.
Tamaş a fost primul aproape în tot ceea ce a făcut, iar concluzia staff-ului a fost: "Are un ritm foarte bun, e extrem de bine pregătit fizic, e apt să intre să joace!".
Tamaş a început sezonul sub comanda lui Mirel Rădoi, tot la Steaua, după care a avut un conflict cu fostul antrenor şi-a plecat, ajungînd la Cardiff City în toamnă. Acolo, chiar dacă a jucat doar 90 de minute, pe 10 ianuarie, a făcut pregătirea, astfel că fotbalistul e în formă fizică excelentă.
Conform estimărilor steliştilor, fundașul va fi apt de joc pînă pe 15 februarie, cînd este programat meciul de campionat cu Concordia. El va face cuplu în centrul apărării cu Varela, în vreme ce pe benzi vor apărea Papp și Momcilovici.
Tamaş ar putea să apară pentru prima oară pe teren pentru Steaua chiar diseară, de la ora 19:00, contra suedezilor de la Djurgardens.
Marica şi Kharja cu echipa
Cu o seară înainte n-au făcut antrenament cu echipa, dar ieri dimineaţă Marica şi Kharja au dus ritmul alături de ceilalţi coechipieri. Marica ar putea reapărea diseară pe teren, simţindu-se mai bine după accidentarea din meciul cu Ludogoreţ.
Tot diseară ar putea apărea măcar cîteva minute și Timo Gebhart. Kharja însă nu va juca deloc în amicale, încă mai are de recuperat, nu apare nici la miuţe cu echipa.
3 trofeea luat Tamaş cu Steaua în primăvara trecută: campionatul, Cupa României şi Cupa Ligii
1.100.000 €este cota fundaşului pe transfermarkt.de
1 meci,integralist, şi încă unul pe bancă are Gabriel în palmares cît a stat la Cardiff
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor