Articol de Eduard Apostol - Publicat duminica, 12 iunie 2016 00:00
Gnohere a dat un semn de viață, după mai multe zile în care nu a fost de găsit. Essombe a acuzat și el o stare gripală. Amândoi au promis că vin mâine în România.
Dinamo a rămas fără atacanți. Amândoi gripați, chiar dacă și-au petrecut vacanța de vară la mii de kilometri depărtare unul de celălalt. Harlem Gnohere, 28 de ani, nu a fost de găsit timp de câteva zile, n-a dat nici el niciun semn, francezul nesosind la convocarea stabilită pe 9 iunie.
Ieri, a transmis un mesaj "câinilor": "Am fost răcit, n-am putut veni, ajung luni!". Mâine, la sosirea în Capitală, golgeterul din sezonul trecut este așteptat cu o amendă de 3.000 de euro pe post de medicament. Francezul vrea să forțeze plecarea gratis de la Dinamo, clubul speră la măcar 300.000 de euro pe el.
Marcel Essombe, 28 de ani, a anunțat din timp că are probleme medicale în familie, o gripă, a fost învoit de către oficiali, anunțând că va ajunge și el tot luni.
Camerunezul scapă de amendă deși există semnale că și el și-ar dori o altă experiență în afara României. "Încă acuză moartea bunului său prieten Patrick Ekeng, încă este devastat", au comentat apropiații atacantului.
"Essombe a trimis un mesaj clubului şi a transmis că este bolnav şi nu poate să ajungă la reunire. Acum nu știu dacă este real sau doar o scuză. Situaţia lui Gnohere e foarte gravă. N-a venit la reunire. N-a dat niciun semn. Dar există un regulament interior"
Ioan Andone, antrenor Dinamo
18 goluri și 5 assist-uri a reușit Gnohere în 41 de meciuri, pentru Dinamo
8goluri și o pasă decisivă a avut Essombe, în 29 de partide
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor