Articol de Eduard Apostol - Publicat luni, 01 iunie 2015 00:00
Lui Marius Niculae i-a expirat acordul cu Dinamo și căpitanul din retur și-a luat două luni de vacanță
Marius Niculae și-a încheiat al treilea mandat ca jucător al "cîinilor". Atacantul de 34 de ani, care a fost și căpitanul echipei în primăvară, a anunțat în Gazeta Sporturilor încă de acum trei săptămîni că-și va lua două luni de vacanță și de-abia după aceea se va decide în privința viitorului său în fotbal.
Fostul internațional nu a decis dacă va pune capăt carierei sale pe terenul de joc, dar, pînă atunci, are posibilitatea de a continua în Ștefan cel Mare. Nu ca fotbalist, ci ca oficial al grupării. "Săgeată" are varianta de a rămîne în staff-ul administrativ al echipei la care și-a început cariera în fotbal.
Niculae nu a oferit nici un răspuns, așteptînd încă să-și mai rezolve un transfer în afara granițelor României. Chiar dacă nu mai are de mult timp impresar, Marius a fost abordat de diverși agenți care l-au propus la diverse echipe în zona asiatică. A rămas să primească un feed-back cît mai curînd posibil pentru a ști ce va urma în cariera lui.
3 goluriîn 13 meciuri a marcat Niculae pentru Dinamo în retur
10 echipea bifat în carieră Marius: Dinamo, Sporting Lisabona, Standard Liege, Mainz, Inverness, Kavala, Vaslui, Shandong Luneng, Hoverla şi Şanliurfaspor
15 goluriîn 43 de prezenţe la echipa naţională are "Săgeată" în palmares în perioada 2000-2013
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”