Articol de Eduard Apostol - Publicat sambata, 21 februarie 2015 00:00 / Actualizat vineri, 20 februarie 2015 22:43
Gicu Grozav a vrut numărul 7 pe tricou şi l-a primit. Filip s-a văzut nevoit să renunţe la numărul de pe echipament, fiind anunţat înainte de startul sezonului.
Gicu Grozav a fost starul perioadei de mercato în Ştefan cel Mare. Vîrful de 24 de ani a ajuns la Dinamo după ce conducătorii roş-albilor, în frunte cu Daniel Stanciu, au negociat zile întregi cu oficialii lui Terek Groznîi.
Chiar dacă n-a avut o prestaţie reuşită în partida oficială de debut, cu Pandurii (1-2), ardeleanul va primi credit în continuare. El va îmbrăca tricoul cu numărul 7 în Ştefan cel Mare, cel pe care a ţinut cu ardoare să-l aibă, de aceea Steliano Filip a fost nevoit să-şi schimbe echipamentul.
Fundaşul stînga a fost, iniţial, surprins de faptul că nu va mai avea 7 pe tricou, mai ales că nu intenţiona să renunţe la el, dar, în cele din urmă, a ales să joace cu 94 pe spate, număr care provine de la anul său de naştere.
" Steaua, FCSB, e o echipă puternică"
Folosit mijlocaş stînga la Dinamo, Grozav promite să aibă un sezon care să-i cucerească pe fanii roş-albilor şi să ajute "haita" să încheie pe podium sau pe locul 4.
"Sînt pregătit şi nerăbdător să încep returul şi să arăt ce pot la echipă. Cu Pandurii am avut un meci nereuşit. Poate şi fiindcă sîntem mulţi jucători noi, nu există încă omogenitate, dar sînt sigur că şi eu, şi colegii vom arăta că avem valoare. Trebuie să mergem la Galaţi cu gîndul victorie, pentru a da tot ce e mai bun ca să ne întoarcem cu 3 puncte". Şi-o săgeată aruncată către rivala istorică a "cîinilor": "Steaua e o echipă bună, FCSB, este o formaţie puternică, un grup foarte puternic".
"Mai avem de jucat returul cu Pandurii, pentru finala Cupei Ligii, competiţie pe care vrem s-o cîştigăm, cred că avem forţa să trecem acel test. Avem răbdare ca să formăm un grup puternic" (Gicu Grozav, mijlocaş Dinamo)
ALTE ŞTIRI DESPRE DINAMO:
Marc, amînat iar
Andrei Marc a mai avut încă o joi în care a aşteptat să devină cu adevărat liber de contract, la aproape două luni de la decizia Comisiei pentru Soluţionarea Litigiilor. Mai trebuie să se judece speţa şi la Comisia de Recurs, iar definitivarea cazului se amînă de la o săptămînă la alta. Fostul apărător al nemţenilor, 21 de ani, a fost anunţat că joia viitoare va primi un răspuns, ce se anunţă favorabil, de-abia apoi se poate derula contractul cu Dinamo, el ajungînd deja la un acord cu "cîinii". Ultima motivare a amînării: avocatul fotbalistului a prezentat un dosar considerat amplu, astfel că gruparea moldavă n-a avut timp să-şi pregătească pledoaria!
"Dinamo e acasă"
Macedoneanul Kiko Naumovski vorbeşte româneşte fără probleme, fiind bucuros de revenirea în Ştefan cel Mare: "Pot spune că este acasă pentru mine, am jucat 4 ani la Dinamo. La Levski Sofia am avut probleme şi, cînd am vorbit cu Ionel Dănciulescu, eram hotărît să mă întorc acasă. Sînt convins că vom face treabă bună aici. Sper să ajungem pe locurile 2-3 şi să luăm Cupa Ligii".
Thomas a pus o vorbă bună
Chiar dacă a jucat puţin într-un an şi jumătate în Ştefan cel Mare, în ultimele 6 luni fiind accidentat, chiar dacă a fost îndepărtat de la Dinamo, atacantul Joel Thomas a avut cuvinte de apreciere vizavi de club, a dezvăluit proaspătul "cîine" Fabrice Farnolle: "Înainte de a veni în România, am discutat cu Joel Thomas, care mi-a vorbit de bine Dinamo, mi-a spus multe lucruri bune, astfel că am venit cu inima deschisă. Jucătorii, fanii, toţi oamenii din club sînt foarte amabili cu mine".
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor