Articol de GSP - Publicat joi, 22 aprilie 2010 00:00
Patronul Politehnicii Timişoara, Marian Iancu, a explicat la Contraatac, pe GSP TV, motivele din cauza cărora a cerut repunerea pe rol a cazului "Valiza" şi spune că se aşteaptă la aplicarea aceleiaşi unităţi de măsură ca şi în cazul lui FC Argeş în eventualitatea în care Steaua este vinovată în această speţă.
"Săptămîna trecută am lăsat să se înţeleagă că nu am nici un interes ca dosarul Valiza să fie repus pe rol, dar am tras un semnal de alarmă ca urmare a modului în care s-a manifestat la adresa noastră Gigi Becali. Marţi s-a judecat apelul în cazul Bălan şi Varga şi ne-am trezit cu avocatul Iustin Ştefan care prezenta poziţia comună a Rapidului şi a Stelei.
Răspund cu aceeaşi monedă, aplic aceeaşi unitate de măsură pe care au folosit-o şi ei. Rapidul a fost de acord ca Steaua să intervină ca parte interesată, dar comisia a respins, aşa cum era normal. De aceea, am revenit şi noi pe pista valizei. Steaua poate să-şi dovedească nevinovăţia. Vrem doar să se repună pe rol, să se analizeze probele pe care DNA-ul le are în rechizitoriu.
Dacă se va dovedi că există o incidenţă a dovezilor cu ceea ce înseamnă regulamentul după care funcţionăm, atunci să se aplice aceeaşi unitate de măsură ca şi în cazul lui FC Argeş", a spus Iancu.
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor