Articol de GSP - Publicat duminica, 04 iulie 2010 00:00
Curtat pentru postul de preşedinte în Ghencea, Emerich Ienei este pesimist în privinţa şanselor la titlu ale roş-albaştrilor.
"Nu sînt acoperite toate posturile la Steaua, chiar am vorbit cu Piţurcă şi mi-a spus acelaşi lucru. El mi-a transmis că primul joc de pregătire a fost unul bun, dar că în al doilea echipa s-a chinuit.
În acest moment, Steaua nu este la un nivel la care să se bata pentru campionat. Cei care au fost transferaţi sînt jucători tineri, cu calităţi, şi eu sînt sigur că Victor poate să îi determine să joace la un nivel ridicat. Lui ii trebuie timp să reconstruiască echipa.
Nu se ştie dacă mă duc la Steaua, deocamdată sînt la Oradea, săptămîna viitoare voi merge două zile la Bucureşti să am o discuţie şi cu patronatul pentru că pînă acum am vorbit doar cu Piţurcă", a declarat Emerich Ienei la Sport Total FM.