Articol de GSP - Publicat vineri, 09 mai 2014 00:00 / Actualizat vineri, 09 mai 2014 22:03
După Gabriel Iancu, Alexandru Tîrnovan şi Alin Toşca, Steaua şi Viitorul Constanţa sînt foarte aproape de a mai face o afacere împreună. Roş-albaştrii sînt în negocieri avansate cu Hagi pentru a-l aduce pe Florin Tănase (19 ani).
Puştiul minune al lui Gheorghe Hagi i-a luat ochii lui Laurenţiu Reghecampf după evoluţiile entuziasmante din acest retur, cînd a marcat de 3 goluri şi vine pentru a-l înlocui pe Cristi Tănase, jucător care este aproape de a pleca din Ghencea.
Deşi a apărut doar în acest retur, Florin Tănase, care joacă pe postul de mijlocaş ofensiv, are cifre mai bune decît Cristi Tănase. "Decarul" Stelei a înscris doar două goluri în acest sezon, ambele fiind în partide deja rezolvate (golul 3 împotriva lui CFR 3-0 şi golul 4 în meciul cu Botoşani 4-0).
Pe lîngă faptul că a marcat de mai multe ori, Florin Tănase a făcut-o de două ori în partide decisive. A înscris cu FC Vaslui (1-0) şi Pandurii (1-1).
Sursele GSP.RO susţin că jucătorul ar putea semna la finalul acestui campionat, urmînd să se alăture echipei la reunire.
Hagi confirmă interesul Stelei
"Tănase a explodat în retur, e un jucător cu reale calităţi. E tînăr, poate creşte foarte mult, dar are o marjă mare de progres. Are multe de învăţat.
Are oferte de aici, de afară, lumea întreabă de el, se informează. Nu doar Steaua se interesează de el de la noi. Şi de afară au venit să îl urmărească", a spus Gică Hagi la DolceSport.
9 meciuri i-au trebuit lui Florin Tănase pentru a ajunge atenţia Stelei