Articol de Eduard Apostol - Publicat duminica, 01 aprilie 2012 00:00 / Actualizat sambata, 31 martie 2012 21:12
Marius Alexe trece printr-o perioadă nefastă, însă antrenorii speră să renască azi, contra Rapidului, atacantul de 22 de ani avînd mereu evoluţii bune în derby.
Mai multe prezenţe la clinicile medicale a avut Alexe în turul campionatului decît prezenţe în tricoul alb-roşu. Cînd îşi revenise sută la sută, în această iarnă, a primit o veste cruntă, aceea că tatăl său a decedat prematur! De la reluarea campionatului, Marius a avut evoluţii slabe, fiind fluierat şi înjurat continuu de propriii suporteri.
Azi, contra Rapidului, e anunţat titular de staff-ul tehnic, care speră ca atacantul de 22 de ani să se scuture de trac şi să redevină jucătorul determinant al lui Dinamo. Mai ales că şi lui Alexe îi prieşte împotriva vişiniilor, avînd trei goluri în poarta Rapidului, din totalul de 13 marcate în carieră în Liga 1. Două dintre reuşite le-a marcat în 2008, pe cînd juca la Astra, şi i-au schimbat în bine cariera, golurile sale făcîndu-i pe "cîini" să anuleze imediat împrumutul la formaţia prahoveană şi să-l readucă în Ştefan cel Mare.
1 gol şi două pase decisive a reuşit Marius Alexe pentru Dinamo în acest sezon, în Liga 1
5,29 este media notelor acordate de reporterii GSP lui Alexe în acest sezon, în partidele din campionat, doar Ţucudean şi Pulhac stînd mai prost la acest capitol