FOTBAL  »  Superliga  »  U CLUJ - DINAMO 1-2

Împreună

Articol de - Publicat luni, 24 martie 2008 00:00

Neţoiu a stat la Cluj alături de acţionarii dinamovişti Borcea şi Turcu, pregătindu-se să revină în rîndul şefilor clubului

La meciul cu Poli Iaşi (2-1) n-a fost prezent, din cauza unor probleme de afaceri, însă la Cluj, Gigi Neţoiu a asistat la partidă alături de doi dintre acţionarii roş-albilor, Cristi Borcea şi Vasile Turcu, care susţin revenirea lui în Ştefan cel Mare. Comandantul n-a discutat concret cu Borcea şi cu Turcu despre întoarcerea sa la Dinamo, dar surse autorizate susţin că mutarea este rezolvată, în principiu, iar, de la vară, în mod oficial, el se va întoarce ca acţionar al "cîinilor". Cîteva dintre detaliile revenirii vor fi discutate în finalul acestei săptămîni într-o întîlnire privată a lui Neţoiu cu ceilalţi şefi.

Neţoiu a stat la Cluj alături de acţionarii dinamovişti Borcea şi Turcu, pregătindu-se să revină în rîndul şefilor clubului

La meciul cu Poli Iaşi (2-1) n-a fost prezent, din cauza unor probleme de afaceri, însă la Cluj, Gigi Neţoiu a asistat la partidă alături de doi dintre acţionarii roş-albilor, Cristi Borcea şi Vasile Turcu, care susţin revenirea lui în Ştefan cel Mare. Comandantul n-a discutat concret cu Borcea şi cu Turcu despre întoarcerea sa la Dinamo, dar surse autorizate susţin că mutarea este rezolvată, în principiu, iar, de la vară, în mod oficial, el se va întoarce ca acţionar al "cîinilor". Cîteva dintre detaliile revenirii vor fi discutate în finalul acestei săptămîni într-o întîlnire privată a lui Neţoiu cu ceilalţi şefi.

Bani şi jucători
Trebuie stabilită contribuţia financiară a omului de afaceri la bugetul pentru următorul sezon, care nu va fi mai mică de 3 milioane de euro. Apoi, modalitatea în care va intra în posesia a cel puţin 10 la sută din acţiuni. Precum şi implicarea Comandantului în aducerea atacantului Bogdan Stancu, de la Unirea Urziceni. Dinamo îl vrea de un an pe fotbalistul de 20 de ani, însă s-a lovit permanent de refuzul ialomiţenilor.

Tricourile lui Zicu
Golul înscris la Mioveni, 2-1 cu Dacia, a fost celebrat de Zicu prin a-şi arăta un tricou alb pe care era desenat un drum şi un soare, mesajul fiind că zilele senine au reînceput să apară pentru atacantul de 24 de ani. Revenit după o absenţă de două etape, cauzată de o contractură musculară la piciorul drept, Ianis a marcat golul decisiv la Cluj, după care a arătat un alt mesaj: "Încă unul şi nu am terminat!!!. Pentru tine, Bibi!". Machedonul nu a dat detalii, dar se pare că e vorba de logodnica sa, Mihaela Tudor. Ianis are pregătit pentru fiecare meci cîte un tricou special, iar de fiecare dată cînd va marca, îşi va face public mesajul, chiar dacă primeşte cartonaş galben.

Scorul "cîinilor"

2-1 a devenit scorul favorit cu care Dinamo îşi învinge adversarele. S-a întîmplat de patru ori numai în acest an, 2008, cînd "cîinii" au trecut de Ceahlăul, Dacia Mioveni. Poli Iaşi şi U Cluj. Plus de alte trei ori în sezonul de toamnă, cu Gloria Buzău, U Cluj şi FC Vaslui. "Pînă la urmă, victoria contează, indiferent de rezultat. Putem să batem cu 2-1 şi pe CFR Cluj", a spus Cristi Borcea.

"Am fost norocoşi"

Cristi Borcea a fost mulţumit doar de rezultatul partidei de la Cluj: "Noi sîntem cei ce ne-am făcut meciul greu. Trebuie să recunosc că am fost norocoşi. Această victorie a fost ca un balon de oxigen pentru Dinamo. Sper să căpătăm şi mai multă încredere în noi întrucît e obligatoriu să învingem pe CFR Cluj".

Sechestraţi
Timp de 30 de minute, şefii dinamovişti n-au putut părăsi tribuna oficială a stadionului clujean, fiindcă ieşirea spre parcare a fost blocată de suporterii furioşi ai gazdelor, care-i apostrofau pe conducătorii din Ştefan cel Mare. Nervoşi pe rezultatul final, spectatorii au scandat împotriva oficialilor roş-albi, acuzîndu-i că l-au corupt pe arbitrul Martiş.

Nemulţumiţi
Acţionarii roş-albilor nu sînt satisfăcuţi de jocul echipei practicat în meciul cu U Cluj (2-1), arătînd cu degetul spre antrenorul Gigi Mulţescu! Oficialii se plîng că, în ciuda succesului, formaţia dinamovistă a fost dominată în cîteva momente ale jocului, riscînd pe final chiar să piardă întîlnirea. Şefii au de gînd să poarte o discuţie privată cu Mulţescu pentru a afla cauzele evoluţiilor neconvingătoare ale echipei. (Marius Tuhuţ)

"Am suferit ca un cîine"
Gigi Mulţescu era marcat la conferinţa de presă de la finalul meciului în care a obţinut victoria prin reuşita decisivă a lui Zicu: "M-am temut de această partidă, mai ales că veneam la trei zile după una epuizantă, cu Poli Iaşi, în care am ţinut de un succes cu un om mai puţin o repriză întreagă. Pe final, am suferit ca un cîine, dar echipele mari înving chiar şi atunci cînd au momente nereuşite în joc. Nu discut despre ce şanse mai avem la locul 2, trebuie să batem în fiecare meci. Îmi felicit jucătorii pentru tăria cu care au crezut în victorie. La un moment dat, mă mulţumeam şi cu un egal".

Se oftică

După două victorii consecutive, dinamoviştii se gîndesc unde ar fi fost în clasament dacă nu ar fi făcut două egaluri în miniretur. "Dacă am fi avut acum şi cele 4 puncte pierdute în acest an, cu Bistriţa şi Farul, puteam să tragem şi la titlu. Eram în cărţi, dacă eram atenţi. Oricum, sper să fie o lecţie pentru viitorul apropiat. Mai sînt 9 etape şi orice e posibil. Luptăm pînă la capăt pentru că e obligatoriu să ajungem în Europa", a spus ieri Cristi Borcea.

9 finale
Vasile Turcu a reacţionat ieri, după acuzele clujenilor referitoare la arbitraj. "Ce se aşteptau, să cîştige cu noi? Or fi bătut ei Steaua şi Rapid, dar Dinamo e Dinamo. Pentru noi urmează 9 meciuri grele, jucăm şi cu echipele cu care ne batem pentru un loc în Europa, sînt partide decisive, ca nişte finale, pe care nu trebuie să le pierdem".

Ştirile meciului
- Arbitrajul lui Martiş a fost contestat în frecvente rînduri de către publicul clujean, în special pentru cartonaşele galbene acordate gazdelor în finalul meciului. "Sîntem prea mici pentru Liga I, aşa că nu mai zic nimic pentru a nu risca o penalizare a echipei", a declarat, nervos, Alpar Meszaros după partidă.
- Merlier mai crede în salvarea Clujului de la retrogradare: "Dacă am reuşit să învingem echipe ca Steaua sau ca Rapid, putem spera într-un miracol, nu? Nu vreau să comentez acum despre o posibilă sosire a mea în vară la Dinamo, mă dedic 200 la sută echipei mele, U Cluj".
- Căpitanul ardelenilor, Dorin Goga, era dezamăgit după meci: "Ştiu că jocul nu mi-a ieşit, deşi mi-aş fi dorit atît de mult. Îmi cer scuze faţă de fanii noştri. Am dominat meciul, dar am făcut greşeli mari".
- Gigi Mulţescu îl vrea în continuare pe Goga (23 de ani) la Dinamo: "E valoros, chiar dacă n-a prins o zi bună. Cred că şi-a dorit prea mult să-i iasă totul perfect şi, de data asta, n-a izbutit. Am pus şi marcaj atent la el".

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Reacția fotbalistului luat de guler de Dorinel Munteanu: „Suntem obișnuiți!”
Superliga
Reacția fotbalistului luat de guler de Dorinel Munteanu: „Suntem obișnuiți!”
Dinamo poate pierde 1 milion de euro » Ultimele informații despre acest caz care le dă fiori „câinilor”
Superliga
Dinamo poate pierde 1 milion de euro » Ultimele informații despre acest caz care le dă fiori „câinilor”
Neil Lennon a semnat » Unde s-a angajat la o lună după despărțirea de Rapid
Campionate
Neil Lennon a semnat » Unde s-a angajat la o lună după despărțirea de Rapid

Povestea de film a unui fotbalist născut la Aiud, ajuns antrenor la Galatasaray, Dinamo Tbilisi și Lokomotiv Moscova! » A dispărut după singurul meci la care a asistat Stalin în tribune și se spune că ar fi fost executat

Medaliata cu argint de la Jocurile Olimpice i-a lăsat muți de uimire! A venit cu o rochie transparentă la „Săptămâna modei”


Comentarii (1)
 •  24 Martie 2008, 10:08

cu putin bulan si cu arbitri chiori(vezi Iasi)se pot face multe !

Vezi toate comentariile (1)
Comentează