Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat luni, 25 ianuarie 2016 00:00
Transferul lui Budescu în Qatar a căzut, a doua oară, iar azi, Steaua face o nouă încercare de a-i aduce pe cei doi fotbalişti ai Astrei, pe care se chinuie să-i transfere de mai bine de o lună.
Marica, Bawab şi Gebhart nu sînt de ajuns pentru ca Steaua să se considere mulţumită cu ce jucători are în ofensivă. Nu doar că n-a renunţat la achiziţionarea lui Budescu şi Enache, dar în cursul zilei de azi va urma o altă rundă de negocieri pentru aducerea celor doi.
Qatarezii de la Salal au renunţat la decarul Astrei, în timp ce situaţia mijlocaşului dreapta inflamează atmosfera la Giurgiu: declaraţia lui de dragoste făcută la adresa Stelei l-a scos din sărite pe Şumudică, antrenor care a declarat şi public că "ce rost are să-l ţinem cu forţa, mai ales că are şi o legătură specială cu familia Reghecampf?".
Mai mult, Gigi Becali e dispus să facă eforturi financiare importante pentru a-l aduce pe Enache. "Băiatul mi-a demonstrat că are mare caracter, acum e rîndul meu să-mi arăt loialitatea şi să fac tot ce pot să-l iau", a spus patronul Stelei, care a făcut şi o dezvălure: "Ştiţi că Enache nici n-a vrut să urce în autocarul Astrei la plecarea în cantonament? E dispus şi să renunţe la anumite salarii numai să vină la noi ca să facă performanţă".
Gigi Becali îşi va menţine oferta pe care i-a făcut-o Astrei pentru Enache şi Budescu: 1,7 milioane de euro, fără TVA, plus 300.000 bonus dacă Steaua ajunge în grupele Champions League.
Astra ar fi dispusă să se despartă de Budescu pentru a face rost de bani, dar şi de Enache. Dincolo de faptul că e văzut şi ca un apropiat al familiei Reghecampf, Enache n-ar fi considerat o mare pierdere fiindcă Astra tocmai l-a transferat pe Boudjemaa.
Semnează cu Steaua, adio "naţionala" :)
Gabi Enache a aflat sîmbătă seara că a fost şi el convocat de Anghel Iordănescu pentru stagiul primei reprezentative din Antalya. El a fost însă selecţionat din postura de fotbalist al Astrei, club care nu s-a opus stagiului naţionalei.
Dacă trecerea lui la Steaua se va perfecta în zilele următoare, atunci mijlocaşul dreapta va fi nevoit să plece de sub comanda lui Puiu şi să se alăture lotului condus de Reghecampf, fiindcă ar deveni oficial jucător al campioanei, club care a impus embargo acţiunii naţionalei din această iarnă. Enache are 3 meciuri în "tricolor".
Gebhart rămîne la Bucureşti!
Chiar dacă a venit în România pentru a negocia contractul cu noua sa echipă, neamţul Timo Gebhart nu a plecat aseară în cel de-al doilea cantonament al Stelei din Turcia.
Pînă aseară, jucătorul de 26 de ani nu ajunsese încă la un acord de reziliere a contractului cu actuala sa formaţie, Nurnberg, şi a rămas la Bucureşti pînă la rezolvarea situaţiei din Germania.
"Sper să se rezolve cît mai repede mutarea şi să vină în cantonament pentru că are nevoie de pregătire la cel mai înalt nivel", au spus cei din staff-ul campioanei. "Faptul că se cunoaşte cu Marica e un avantaj şi pentru el, şi pentru noi", a declarat Duckadam.
"Anamaria nu poate conduce! O spune Biblia!"
Becali acceptă să colaboreze cu Anamaria Prodan, dar nevasta lui Reghecampf nu va primi în mod oficial un post de conducere la Steaua: "Biblia spune foarte clar că femeia nu poate conduce! Ea trebuie să stea liniștită. Poate fi subordonată, dar să-l învețe pe bărbat, niciodată! Nu sînt eu misogin, așa zice Biblia!".
În direct la sport.ro, Mihai Mironică l-a atenționat pe Becali: "Angela Merkel conduce Germania, iar Hillary Clinton are șanse la președinția Statelor Unite".
"E, o să vedeți voi atunci cum o să se aleagă praful! Eu sînt mai bătrîn, voi o să prindeți mai mult din vremurile alea în care se va alege praful, cu planeta condusă de femei!" a fost concluzia lui Becali.
"Marica, un cîştig pentru Steaua"
Din Anglia, Florin Gardoş a vorbit la Dolce Sport despre transferul lui Ciprian Marica la Steaua, dar şi despre revenirea lui Reghecampf: "Ştiu că a avut o problemă la genunchi, dar categoric e un mare cîştig pentru Steaua şi sînt sigur că va face treabă bună. Contează mult pregătirea pe care o vor face! Ştim cum lucrează Thomas Neubert şi staff-ul lui Reghecampf şi cred că va fi un cîştig pentru fiecare jucător. Eu sînt convins că şi Pintilii, şi Bourceanu vor da randament bun, pentru că sînt obişnuiţi cu staff-ul, sînt obişnuiti cu Steaua, vor primi o altă încredere".