Articol de Dan Udrea - Publicat miercuri, 23 decembrie 2009 00:00
Portarul se bazează pe faptul că legea Comitetului Executiv va fi invalidată, însă Becali îl va trimite la echipa secundă dacă nu va accepta doar 7.500 de euro pe lună
Steaua n-are linişte în vestiar nici în perioada în care jucătorii se află în vacanţă. Decizia lui Gigi Becali de a-i reduce salariul lui Tătăruşanu pentru a doua oară în decurs de mai puţin de o jumătate de an, de la 180.000 de euro la 90.000 de euro pe an, a iscat o situaţie cu care Steaua s-a mai întîlnit în ultima vreme.
Tătăruşanu nu acceptă reducerea financiară! El se bazează pe faptul că legea dată de Comitetul Executiv, că toate cluburile pot micşora unilateral, cu pînă la 50 la sută, orice salariu pe următorul an, va fi invalidată de instanţă sau chiar de viitorul Comitet Executiv, sub presiunea Sindicatului fotbaliştilor. Chiar şi în acest caz, Becali e decis să nu dea înapoi şi deja i-a transmis prin intermediari goalkeeper-ului că va fi trimis la Steaua II şi nu va mai face parte din lotul lui Stoichiţă.
În situaţia lui Tătăruşanu s-au mai aflat în trecut Neaga şi Pleşan, doi jucători care refuzaseră să cîştige mai puţin, aşa cum le ceruse Becali. Primul a ajuns chiar să fie îndepărtat definitiv, în timp ce al doilea a fost salvat de Stoichiţă.
Ce a făcut în actualul sezon
» a jucat 5 meciuri în Liga I şi a încasat 6 goluri
» a bifat 4 meciuri în Europa League, în tururile preliminare, şi a încasat un singur gol
» n-a intrat nici măcar un minut în cele 6 meciuri din grupele Europa League
» are o medie a notelor GSP de 5,60 în Liga I, fiind abia pe locul 21 în topul steliştilor
Tătăruşanu, în topul deziluziilor
Site-ul stelisti.ro a iniţiat două anchete: "Cel mai bun stelist din 2009" şi "Dezamăgirea anului". Pantelis Kapetanos a cîştigat clar prima categorie, secondat de Zapata. La capitolul deziluzii, fanii l-au ales pe Dayro Moreno, urmat de Bicfalvi şi de Tătăruşanu, ultimul fiind la doar cîteva voturi distanţă de poziţia secundă.