Articol de GSP - Publicat miercuri, 25 ianuarie 2012 00:00 / Actualizat joi, 26 ianuarie 2012 13:04
Cu 7 trofee obţinute în România, portughezul de 30 de ani povesteşte cum a ajuns în Liga 1 şi de ce între Andone şi Uhrin îl alege pe primul
O dată cu transferul lui Cadu la Cluj, CFR a început să cîştige pe bandă rulantă. Orgoliosul fundaş a alungat fantomele care bîntuiau vestiarul clujenilor, la începutul ascensiunii unei echipe care în 2006 găsea de neconceput o ierarhie fără granzii Capitalei în top 3. "Au venit foarte mulţi străini la CFR, pentru care succesiunea la putere a echipelor din Bucureşti nu însemna nimic. Aşa a început totul. Şi datorită nouă Liga I a devenit o competiţie extrem de disputată", spune Cadu. Portughezul a rememorat momentele cele mai importante din experienţa sa românească.
- Ricardo, eşti din 2006 la Cluj. Îţi mai aduci aminte cum a venit oferta şi ce reacţie ai avut?
- Nu pot să uit ziua aceea. Era duminică, eram la Porto, m-a sunat un impresar şi mi-a spus că are o ofertă pentru mine. L-am întrebat de unde! Mi-a zis că din România. I-am răspuns imediat că nu vreau să merg. Apoi, după mai multe insistenţe, cînd am văzut proiectul, cînd am vorbit de contract, m-am decis să accept.
- Dar de ce primul tău răspuns a fost atît de categoric?
- Eram tînăr, jucam la o echipă mare din Portugalia şi voiam să ajung la o echipă şi mai mare din ţara mea. Atunci, campionatul românesc era o mare necunoscută.
"România nu-mi spunea nimic"
- Te-au convins greu cei de la CFR să vii în România?
- Ei nu m-au convins greu, a fost greu pentru mine să vin, pentru că România nu-mi spunea nimic. Auzisem doar de Steaua.
- Că ai amintit de Steaua, e o echipă pe care ai ironizat-o în diferite ocazii. E o echipă pe care o urăşti atît de mult?
- Singura echipă pe care o urăsc este Porto (rîde). Dar Steaua nu cîştigă nimic de 7 ani şi tot timpul cînd deschid un ziar sau televizorul văd numai Steaua, Steaua, Steaua. De 7 ani spun că ei cîştigă, că ei sînt cei mai buni şi asta nu e adevărat şi mă deranjează. Dar n-am nimic cu Steaua. Am mai mult cu Dinamo, cu Oţelul, că ei au cîştigat, nu am nimic cu cei care nu cîştigă.
- Ai prins cantonamente montane în România. Ce părere ai, sînt utile sau sînt complet depăşite pentru fotbalul modern?
- Sînt depăşite. În fotbalul modern nu se mai face aşa ceva. Eu zic că e o prostie să faci antrenamente pe zăpadă, trebuie să faci antrenamentele pe suprafaţa pe care joci, dar fiecare antrenor are concepţia lui şi fiecare va culege ce a semănat.
Primul titlu, cea mai frumoasă amintire
- Care au fost cele mai frumoase momente pe care le-ai trăit pe terenul de fotbal, amintirea la care ţii cel mai mult?
- Meciul cu "U" Cluj din 2008, cînd am cucerit primul titlu, am cîştigat şi un derby atunci, aceasta e cea mai frumoasă amintire.
- Dar cea mai urîtă?
- Cea mai urîtă e întreg sezonul trecut, cînd am terminat pe locul 10, deşi aveam echipă bună. E un campionat pe care trebuie să-l uităm. Iar dacă ar trebui să aleg un singur meci este cel cu Rapid, cînd m-am accidentat la genunchi, singura accidentare pe care am avut-o.
- Cum ai ajuns să baţi penalty-uri la CFR? Ai avut multe execuţii decisive, unele au însemnat trofee cîştigate... Care e strategia ta la astfel de lovituri, îţi alegi colţul dinainte?
- Am ajuns să bat penalty-uri în mandatul lui Andone. La început bătea Trică, dar a ratat cu Steaua şi de atunci nu a mai vrut să execute. Andone a luat decizia ca eu să bat penalty-urile şi aşa a rămas. La 11 metri trebuie să ai şi puţin noroc, dar studiez şi eu portarii, mă uit la DVD-uri. Înainte să execut ştiu deja unde o să dau.
- Execuţi tot timpul în forţă, nu te-ai gîndit niciodată să apelezi la un gest tehnic?
- Nici nu mă gîndesc să dau "scăriţă", mi-ar fi ruşine să ratez cu o astfel de execuţie. Şi am respect şi pentru adversari. Dar, de exemplu, nu pot să mă compar cu Mutu, el e un jucător tehnic, eu altceva.
Andone, cel mai bun antrenor
- Care ţi s-a părut cel mai bun antrenor cu care ai lucrat la CFR şi de ce?
- Andone mi-a plăcut foarte mult. Era un antrenor şmecher, care ştia să facă un grup unit şi asta e foarte important la fotbal.
- La un moment dat ai intrat într-un conflict cu Uhrin. Spuneai că e un Hitler în fotbal. De ce?
- Am avut nişte probleme cu Uhrin. Făceam prea multe antrenamente, patru şedinţe pe zi, e o prostie asta. Şi a vorbit urît cu noi. De aceea i-am şi spus că e ca Hitler, pentru că a vrut să facă revoluţie, să ne dea afară pe toţi. Părea că nici un jucător nu era demn de a evolua sub comanda lui, nimeni nu era bun.
- Ce crezi că te-a impus ca lider în vestiarul CFR-ului?
- Jucătorii m-au impus ca lider, nu eu. La antrenamente, la meciuri, sînt tot timpul serios şi cred că pot fi un exemplu pentru ceilalţi jucători.
- Ce-ţi lipseşte cel mai mult din Portugalia?
- Mîncarea şi familia îmi lipsesc. E bună mîncarea şi în România, chiar îmi plac foarte mult sarmalele, dar îmi lipsesc peştele, fructele de mare, ce avem noi pe acolo.
- Familia te-a încurajat să faci fotbal? Proveneai dintr-o familie cu bani, cu ce se ocupau părinţii tăi?
- Da, tot timpul m-au încurajat ai mei, mai puţin mama, că ea îşi dorea să fac şcoală, dar tata şi fraţii mei m-au încurajat. Părinţii mei au o fabrică de mobilă. Pacos de Ferreira e o zonă unde toată lumea trăieşte din asta. Se fabrică la greu mobilă la mine acasă.
- Cînd erai copil ai avut vreun jucător drept model?
- Îmi plăcea foarte mult Joao Pinto, de la Benfica, el era idolul meu. Am ajuns să jucăm împreună. Am fost puţin timorat la început, dar apoi îl percepeam ca pe oricare alt jucător.
Lacrimi pentru Benfica
- Povesteşte-mi despre pasiunea ta pentru Benfica. Ai moştenit-o de la tatăl tău sau a fost o alegere personală?
- A fost o alegere personală. De mic mi-a plăcut Benfica, eram nebun după Benfica. Îmi aduc aminte că în 1990 Benfica a pierdut cu Munchen, 0-1, finală de Champions League şi nu mă mai puteam opri din plîns. Nu voiam să mănînc, nu mai voiam să fac nimic, atunci aveam vreo 10 ani. Benfica e singura echipă unde îmi doream să joc cu adevărat.
- Care a fost atacantul care ţi-a pus cele mai mari probleme în Liga 1?
- Kapetanos fără discuţii. Mi-a plăcut foarte mult Kapetanos cînd juca la Steaua. Un jucător şmecher, un atacant adevărat. Se demarca foarte bine, stătea în permanenţă în spatele fundaşului, ceea ce e foarte greu pentru cel care se apără.
- Dacă ai putea să transferi la CFR un jucător din Liga 1, care ar fi acela?
- Wesley! Pentru mine el este cel mai bun jucător din România. Şi dacă ar fi să aleg un român, pe Sînmărtean, îmi place foarte mult.
- Ai văzut gestul lui Pepe, cînd l-a călcat pe mînă pe Messi. E permis orice în fotbal pentru a apăra interesele echipei?
- Nu e permis orice în fotbal, dar e foarte greu, acolo, în teren, mai ales cînd rezultatul îţi e nefavorabil, e foarte greu să fii calm, să te stăpîneşti. Eu îl înţeleg pe Pepe, nu zic că e bine ce a făcut, dar îl înţeleg. Nici eu nu ştiu să pierd şi pentru a cîştiga aş putea face orice. Nu am accidentat însă niciodată pe nimeni cu intenţie.
"De la CFR plec definitiv din România"
- Ai avut vreodată un incident cu fanii lui "U"? Se ştie că te iubesc foarte mult.
- Niciodată nu am avut nici o problemă cu fanii lui "U". Acesta e un exemplu bun pentru fotbal. Toţi cei care ţin cu "U" şi cu care mă intersectez mă felicită. Îmi spun că nu suportă CFR-ul, dar că eu sînt singurul jucător pe care vor să-l vadă în teren. Şi cu oameni din galerie m-am întîlnit în discotecă şi am stat cîte o oră de vorbă cu ei şi nu a fost nici o problemă.
- Ai juca la "U" Cluj?
- Nu aş putea să joc pentru "U" Cluj pentru că dacă voi pleca de la CFR plec definitiv din România.
- Ai cîştigat tot ce se poate cîştiga în România, mai ai motivaţie?
- Cît timp activează, un jucător de fotbal nu se poate mulţumi niciodată cu trofeele cîştigate. Atunci ce mai făceau Zanetti la Inter sau Maldini la Milan, se retrăgeau la 26 de ani? Într-adevăr, am cîştigat tot ce se poate cîştiga în România, dar vreau mai mult, vreau să cîştig două campionate la rînd!
"Secretul nostru a fost întotdeauna grupul. Şi asta a plecat de la conducători, pentru că au fost mereu alături de noi. Nu ne-au tratat de sus, nu am simţit că ei ar fi cei care dictează şi noi cei care trebuie să executăm"
"Poate atunci cînd am venit în România îmi spuneam «ce să caut eu acolo?». Dar acum îmi spun că am făcut foarte bine că am venit. Îmi place foarte mult în România, mă simt ca la mine acasă"
"Cînd eram la Boavista, Mario Jardel a fost atacantul care mi-a pus cele mai mari probleme. A marcat 42 de goluri pentru Sporting într-un singur campionat"
Cadu, căpitan CFR Cluj
500 de euro convocarea la tineret
Cadu nu-şi mai aminteşte pe ce a cheltuit primii bani cîştigaţi din fotbal, dar păstrează şi acum cecul, ca amintire. "Am cîştigat 500 de euro la naţionala Under 21, nu ştiu ce am făcut cu banii, dar asta a fost prima sumă cîştigată din fotbal. Am cecul acasă, îl păstrez. Eram la un meci cu Italia, dar nu a fost primă pentru victorie, ci suma pe care o primeam pentru că fusesem convocat", şi-a amintit căpitanul CFR-ului.
A jucat cu Ronaldo
În Portugalia, Ricardo l-a avut, atît coleg, cît şi adversar pe Cristiano Ronaldo. "Am jucat împotriva lui în Pacos de Ferreira - Sporting, cînd îi era antrenor Ladislau Boloni. Am jucat împreună la Under 21. Era la începutul carierei, avea 17 ani. Se vedea că are potenţial. Juca pentru Under 21, o echipă din care făceau parte Quaresma, Carlos Martins, Hugo Viana. Atunci Quaresma era cel mai bun din Portugalia, dar după ce a plecat la Manchester, Cristiano a crescut foarte mult", a spus Cadu.
Are club acasă
Fundaşul CFR-ului este proprietarul unui local în Pacos de Ferreira. "Pot să cîştig 20.000 de euro pe an, puţin, nu asta contează. Îl ţin că-mi place să merg acolo cu prietenii. Îl aveam dinainte să vin în România. Momentan nu mă gîndesc la alte afaceri, ci numai la fotbal şi după ce termin cariera de jucător să rămîn tot în fotbal. Nu ştiu exact ce voi face, dar sigur nu voi antrena. Trebuie să înţelegi 24-26 de jucători şi e foarte greu. Mai bine un director sportiv sau impresar. Aş rămîne la CFR dacă mi s-ar propune un post în conducere", a precizat Cadu.
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”