Articol de GSP - Publicat luni, 19 decembrie 2011 00:00 / Actualizat duminica, 18 decembrie 2011 20:14
Atacantul muntenegrean aşa cum nu l-aţi mai văzut, vorbind despre viaţa sa, despre cum a început fotbalul şi cui îi datorează cel mai mult pînă acum în carieră.
Cînd coboară în holul hotelului unde echipa este cantonată, Stefan Nikolici trebuie să se aplece cînd iese din lift. De la cei 1,95 metri ai săi, viaţa e una relaxată. Zîmbeşte mereu, e pus pe şotii şi acceptă imediat un dialog mai puţin convenţional cu fanii Stelei prin intermediul Gazetei Sporturilor.
- Stefan, e minutul 70 al meciului cu AEK Larnca, e 1-1, iar Brandan se pregăteşte să execute cornerul. Continuă tu de aici, te rog!
- Sînt în careul de şaisprezece metri şi mă uit în tribune. Cincizeci de mii de oameni sînt acolo. Lumea freamătă în aşteptarea golului calificării. Îmi zic în minte: "Sînt înalt, trebuie să lovesc mingea asta cu capul!". Lîngă mine sînt Geraldo şi Iliev, colegii mei din apărare, care urcă mereu la fazele fixe. Dacă ei îmi fac culoar, sigur marchez. Brandan execută, mingea pluteşte, mă înalţ şi o trimit spre colţ. Da, da, e gol, e gol! Explodez de bucurie, văd oamenii în picioare aplaudînd frenetic!
- Ai mai înscris o dată şi Steaua a ajuns iarăşi în primăvara europeană după cinci ani.
- E un moment unic din cariera mea. Evit să spun că e meciul vieţii, am doar 21 de ani, mai am tot timpul din lume să fac partide mari. Pînă la urmă, asta e meseria mea, să marchez. Deci, mi-am făcut doar datoria.
- Cum e la marcarea unui gol? Mulţi jucători au comparat senzaţia cu cea a unui orgasm.
- (Izbucneşte în rîs). O, da, un orgasm. Adrenalina e peste tot prin corp, e un sentiment unic. Mai ales cînd marchezi într-un meci cu miză mare.
- Povesteşte-ne cum ai început fotbalul.
- Aveam zece ani şi tatăl meu m-a luat de mînă şi m-a dus la antrenamente. Echipa se numea Sutjeska şi era din oraşul meu natal, Nivsici. Aici am petrecut cinci ani şi am învăţat primele lucruri despre fotbal.
- Ai jucat tot timpul ca atacant?
- Da, tot timpul am fost acolo, în faţa porţii.
- Întotdeauna ai fost un timp înalt?
- Nu, nu mereu. La 15 ani am avut o explozie. Acum am 1,95 metri înălţime, cred că e OK pentru un vîrf. Nu mai vreau să cresc, gata!
România, marea necunoscută!
- Cum ai ajuns să joci în ţara noastră?
- M-am despărţit de belgienii de la Lierse şi eram fotbalist liber de contract. Ar fi trebuit să semnez cu un club din prima ligă din Rusia, dar totul a căzut în ultima clipă. Atunci mi-a sunat telefonul. Era Vladimir Petrovici, actualul selecţioner al Serbiei. El mi-a făcut oferta să ajung la Timişoara. Sincer, niciodată nu mă gîndeam că voi ajunge să joc în România!
- Ştiai ceva despre România înainte să ajungi aici?
- Foarte puţine, spre deloc. Ştiam de Mutu, de Chivu, dar nu urmărisem meciuri ale echipelor de aici.
- Acum ai un an şi jumătate aici, regreţi alegerea făcută?
- Niciodată! Îmi place România, fotbalul de aici e unul de bună calitate, iar un fotbalist tînăr ca mine poate creşte.
- Spune-ne care sînt principalele tale calităţi.
- Sînt bun! (rîde). Glumesc, să nu scrii asta. Cred că sînt destui oameni care pot spune despre mine multe lurcuri, îi las pe ei să vorbească.
- Atunci spune-ne ce mai trebuie să îmbunătăţeşti la tine ca fotbalist.
- Sînt destule lucruri, să ştii. Dacă aş divulga punctele mele slabe, atunci mi-aş pune adversarii în gardă, nu? Oricum, muncesc în fiecare zi ca să le îndrept.
"Mi-e frică de înălţime!"
- Am văzut că mergi în călătorii destul de des. Care e oraşul care te-am impresionat cel mai mult pînă acum?
- Am fost în Egipt, am văzut piramidele, dar sînt îndrăgostit de Paris. Cînd jucam la Lierse, mă urcam în maşină şi mergeam acolo. E fantastic!
- Se spune că Parisul e cel mai romantic oraş din lume.
- Şi asta, dar şi un oraş care trăieşte douăzeci şi patru de ore din douăzeci şi patru.
- Există vreun lucru pe care nu l-ai face niciodată în viaţa ta?
- Da, nu o să sar niciodată cu paraşuta. Mi-e frică de înălţime. Abia îmi pot stăpîni emoţiile. Dacă ar fi după mine, cu siguranţă aş face toate deplasările cu maşina.
- Chiar, cum te descurci cu traficul din Bucureşti?
- Cu nebunia de aici vrei să spui. Nu ies să mă plimb cu maşina decît după ora şapte seara sau în weekend. Nu suport să stau în coloană la un semafor.
"Tata m-a inspirat în viaţă!"
- Cine e omul care ţi-a marcat cel mai mult cariera pînă în acest moment?
- Tatăl meu e cel cu care mă consult şi acum cînd trec prin momente grele şi cel care reuşeşte să-mi dea mereu încredere în mine. Vreau să scrii asta: Îl cheamă Dejan şi îi mulţumesc pentru tot!
- A fost pînă acum în România să te vadă jucînd?
- Lucrează foarte mult şi a venit o singură dată, la Cluj, atunci cînd am jucat turul cu ŢSKA în Europa League. Dar să ştii că e un mare fan şi e mereu atent pe internet la ce se întîmplă cu mine.
- Care au fost primii bani cîştigaţi din fotbal?
- Cînd aveam 18 ani, am semnat primul contract ca profesionist. Deci nu a trecut prea mult de atunci. Dar să ştii că nu am făcut nimic special cu ei. Nu sînt un tip materialist, nu pun foarte mare preţ pe acest lucru acum. Tot ce-mi doresc este să cresc şi să ajung un fotbalist important.
Dorinţa de sub brad
- Ce faci înaintea meciurilor, ai vreun ritual anume?
- De multe ori ascult muzică tare în căşti, e felul meu de a mă relaxa. Încerc să mă eliberez de orice lucru care nu are legătură cu meciul.
- Cu ce personalitate din lume ai vrea să ieşi la cină?
- Nu am idoli, deci nu e cineva anume. Ba nu, mint. Aş vrea să-l întîlnesc pe Drogba. Nu numai că aş ieşi cu el la cină, dar aş plăti şi nota dacă m-ar învăţa cîteva trucuri numai de el ştiute.
- Să vorbim despre anul ce urmează. Ce-ţi doreşti în 2012?
- Vreau sănătate, e lucrul cel mai important pentru un fotbalist. Vreau ca familia mea şi colegii mei să fie şi ei sănătoşi. Nu am o listă prea lungă. Mai vreau titlul de campion cu Steaua, vreau să am o medalie la gît.
- Viitorul tău este la Steaua sau la Poli.
- Viitorul meu e la Steaua pînă la vară. Cei de aici au posibilitatea să mă cumpere definitiv. Eu îmi doresc să rămîn aici.
- E o diferenţă mare între ceea ce era la Poli şi Steaua?
- E o diferenţă mare, incomparabil. Steaua e cel mai mare club din România şi asta se simte în fiecare zi. Pe stradă, la meciuri, peste tot.
"Campionatul care mi s-ar potrivi cel mai bine este cel al Angliei. Sînt mare fan Chelsea, ar fi un vis să ajung să joc acolo" (Stefan Nikolici, atacant Steaua)
"În Bucureşti, totul se desfăşoară cu o mai mare rapiditate. Aici toată lumea mă priveşte pe stradă, presa e tot timpul cu ochii pe tine" (Stefan Nikolici, atacant Steaua)
"Gigi e patronul echipei şi are tot dreptul să ne critice atît timp cît investeşte bani mulţi. Nu mă las afectat de aceste lucruri!" (Stefan Nikolici, atacant Steaua)
4 reuşite are Nikolici în acest sezon la Steaua, el evoluînd în 22 de partide
3 meciuri ca integralist a adunat Nikolici la Steaua în acest sezon, cu Sănătatea Cluj, cu Maccabi Haifa şi cu AEK Larnaca
902 minute a adunat Nikolici în acest sezon pentru Steaua
Alte lucruri despre Nikolici
Maşina prefertă: Audi A 8
Actorul preferat: Eddie Murphy
Oraşul unde vrea să ajungă: Rio de Janeiro
Mîncarea preferată: tradiţional sîrbească
Muzica preferată: house
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro
)
)
)
)
)
)
)
)
