Articol de Eduard Apostol - Publicat vineri, 17 februarie 2012 00:00 / Actualizat vineri, 17 februarie 2012 01:40
Deac spune că va învăţa limba germană pentru a se reintegra la Schalke din vară, a realizat unde a greşit de n-a rezistat în acelaşi vestiar cu Raul şi povesteşte de ce va reuşi de data aceasta în străinătate.
Ciprian Deac, 26 de ani, a renăscut la Rapid. După surghiunul pe banca de rezerve a celor de la Schalke, ardeleanul a avut o toamnă frumoasă sub conducerea lui Răzvan Lucescu, dovedindu-se un implant mai mult decît reuşit. Între un antrenament şi-un amical, fotbalistul a acceptat un dialog pentru cititorii Gsp.
- Ciprian, hai să te punem bine din start cu suporterii! Ce înseamnă Rapid pentru tine?
- Un club de tradiţie, o stare de spirit, chiar simpatizam cu această echipă de mic. Pe la începutul anilor 2000, cînd Giuleştiul ajunsese din nou printre granzii României, urmăream cu mare atenţie meciurile idolului meu Daniel Pancu.
- Tu ce-o să faci, există posibilitatea să continui şi de la vară în Grant?
- Sincer, îmi doresc în Germania. Mă simt bine la Rapid, dar sezonul petrecut în Bundesliga a fost o pată neagră pe CV-ul meu şi vreau să mă revanşez, în primul rînd, faţă de mine. Îmi asum greşelile, ştiu ce-am făcut prost, iar acum cunosc ce trebuie să fac ca să-mi meargă bine la Schalke.
"N-am cum să eşuez, o să arăt că sînt cineva"
- Păi, şi ce-ai făcut greşit?
- Trebuia să mă integrez. Şi trebuie să învăţ limba germană, ce să mai, nu merge altfel, m-am prins! Mi-au reproşat şi conducătorii, voalat, chestia asta. Antrenorii, preparatorii ziceau că eu cresc, dar dacă nu "sprechăiam", degeaba...
- Şi cum ai de gînd să rezolvi problema asta?
- Simplu: cum mă întorc la Bucureşti, mă duc la cursuri de germană. Am vorbit deja cu un profesor şi buchisesc cărţile!
- Şi dacă o să dai chix?
- N-am cum! Rapid m-a ajutat enorm, mi-am recăpătat încrederea în mine, aici am avut continuitate şi mi-am hrănit dorinţa de revanşă, vreau să arăt că nu sînt terminat. Că pot să fiu fotbalist de Bundesliga.
- Poate nu ţi se potriveşte Germania, te-ai gîndit la asta?
- Nu există aşa ceva. Trebuie să mi se potrivească. Asta e meseria mea, pot şi trebuie s-o fac oriunde. Trebuie să mă mulez eu pe ce au nemţii acolo, nu aştept să mă înţeleagă ei pe mine! Asta e realitatea, n-are rost să trăiesc într-o lume paralelă. Apoi, nu cred că mi s-ar potrivi mai bine Spania sau Italia.
" Raul este un om foarte cald"
- Pari foarte pornit pe ideea asta.
- În mintea mea e o luptă cu mine însumi de mai multe luni. Îmi spun întruna că voi reuşi, că o să arăt eu cine sînt, iar din vară o să pun în aplicare aceste "antrenamente". Psihic, sînt pregătit din nou de Schalke. Plus că mă va ajuta mult şi prezenţa lui Ciprian Marica acolo.
- Nu ţi-ai dori o echipă şi mai mare?
- Am înţeles că Schalke, alături de Bayern Munchen, este clubul cu cea mai mare tradiţie din Germania. Am 26 de ani, la ce vrei să visez? Schalke este un club imens pentru mine, dacă mă voi adapta la Gelsenkirchen, va fi perfect. Eu nu visez la cai verzi pe pereţi.
- Nu rezist tentaţiei să nu te întreb cum e să te antrenezi cu Raul şi spune-mi ce ai învăţat de la un fotbalist fabulos ca el?
- Nu întîmplător e golgeterul Champions League şi o legendă a fotbalului. E o plăcere să-l vezi jucînd, să-l vezi cum se comportă în afara terenului. E un tip de caracter, modest, nici nu zici că este marele Raul. A venit la început, m-a întrebat cine sînt, de unde vin, mi se părea ireal ca un sportiv imens ca el să facă asta. Este un băiat foarte cald. Ce-am învăţat de la el? Calităţile nu i le pot lua, cu execuţiile lui te naşti, dar am învăţat de la el că, oricine ai fi în viaţă, trebuie să rămîi un om modest.
"Vreau în istoria Rapidului"
- Nemţii cum ţi se par?
- Poate că sînt nişte roboţi, poate că sînt mai reci, mai calculaţi, dar cred că pot trăi acolo şi să-mi duc viaţa printre ei. Fiecare e cu treaba lui, cu munca lui. E o chestie normală.
- Ai fost unul dintre oamenii importanţi ai Rapidului în toamnă, ai dat 5 goluri în campionat, ce ţi-ai propus pentru la primăvară?
- Să intru în istoria clubului! Am înţeles că Rapidul n-a cîştigat niciodată eventul, eu vreau campionatul şi Cupa la vară.
- La echipa naţională te gîndeşti?
- Mai întîi, să-mi fac treaba la club, apoi, dacă voi avea evoluţii bune, probabil voi fi convocat iar.
- Cîte goluri ţi-ar trebui în palmares ca să fii iar la lot?
- Niciodată nu intru pe teren cu gîndul să dau eu gol, să ies eu în faţă. Dacă scap singur cu portarul şi-am un coleg în dreapta sau în stînga, prefer să-i dau lui mingea să dea gol. Mie îmi place să fiu jucătorul de ultima pasă.
Un comunist utopic
- Ce ştie puţină lume despre tine?
- Că sînt simplu şi modest.
- Nu ai vrea să fii un star?
- Nu mi s-ar potrivi. Nu sînt deasupra legii, nu am alte drepturi decît tine sau oricare alt om, sînt adeptul egalităţii. Din punctul ăsta de vedere, poţi să zici că aş fi comunist.
- Văd că ai din ce în ce mai multe tatuaje.
- Mi-a zis cel care m-a desenat prima oară că primul tatuaj e cel mai greu. Nu cred c-o să mă opresc aici, dar nu ştiu dacă o să am ambele mîini pictate, ca Beckham. Eu mă simt bine aşa, în pielea mea.
- Ce te relaxează?
- Îmi place să conduc cu muzica la maximum. Dar fără manele! Nu mă caracterizează.
- Care este cel mai mare vis al tău?
- Mi s-a îndeplinit. Să-mi ajut financiar părinţii. Să le ofer lor o viaţă mai bună mă împlineşte pe mine.
A slăbit 7 kilograme, e "ca argintul viu"
- Unde ţi-ai dori să-ţi petreci o vacanţă de vis?
- Să stau acasă la Dej cu familia mea.
- Ce mîncare îţi place?
- Ai văzut că sînt cam slab? Nu glumesc, am slăbit 7 kilograme de la finalul turului şi pînă acum, deci cam în două luni. Şi-au mai fost şi Sărbătorile. Mă simt mai agil, mai uşor în mişcări, sînt ca argintul viu. Am cîştigat în mişcare, dar parcă nu mai am aceeaşi forţă. Mi-au zis să mă opresc cu chestia asta.
- Te înfometezi?
- Nu mănînc să mă satur, ăsta e secretul. Ţi-am zis, mă simt bine aşa.
- Cu alcoolul ce grad de prietenie ai?
- Mic de tot. Doar la ocazii şi puţin. Ce mai beau un pahar de vin roşu, cu toată echipa, în seara dinaintea unui meci, ajută la circulaţia sîngelui.
"Ador să joc sub presiune, eu sînt un învingător. Am venit la Rapid să cîştig campionatul şi Cupa, există o dorinţă foarte mare nu doar a mea, ci a tuturor băieţilor" (Ciprian Deac)
"Suporterii din Giuleşti sînt cei mai calzi din ţară. Probabil dacă stadionul ar fi mai mare, ar veni şi 50.000 de oameni la un meci" (Ciprian Deac)
"Vreau să joc din nou în grupele Champions League. Nu mai am preferinţe de adversari, cu oricine. Bineînţeles, dacă ar fi Real Madrid sau Barcelona, atunci bucuria va fi mai mare" (Ciprian Deac)