FOTBAL  »  Superliga  »  CHINDIA TÂRGOVIȘTE

EXCLUSIV Albanezul Simos Roumpoulakou, fundașul Chindiei, vorbește despre viața în țara noastră: „N-am ce reproşa României”

Simos Roumpoulakou (în roșu) // Sursa: Imago
Simos Roumpoulakou (în roșu) // Sursa: Imago

Articol de - Publicat marti, 01 martie 2022 12:34 / Actualizat marti, 01 martie 2022 13:09

Simos Roumpoulakou este de părere că formația sa, Chindia, va face cărțile în play-out, nu va fi la retrogradare, albanezul crescut la Atena comparând viața din ţara noastră cu cea din Grecia.

Chindia este echipa care dă goluri foarte puține, cele mai puține din Liga 1, dar are și una dintre cele mai sigure apărări din campionat. La granița cu locurile de baraj, dar cu o siguranță financiară care-i permite să gândească altfel play-out-ul, jucând mereu printre străini de când a revenit în eșalonul de elită, târgoviștenii speră că nu vor intra în hora de la retrogradare.

Astfel gândește și albanezul Simos Roumpoulakou, 30 de ani, care este din ianuarie 2020 în România. Atenian prin adopție, fiindcă a crescut și s-a format în capitala Greciei, fundașul stânga a fost campion cu Kukesi, în țara natală, după ce a avut diverse experiențe în vechea Eladă, în România a trecut vara trecută de la UTA la Chindia.

Răzvan Zăvăleanu, luat tare la GSP Live: „Ați avut acest rol în destabilizarea celor de la Gaz Metan?” » Cum a răspuns oficialul lui Dinamo
DINAMO
Răzvan Zăvăleanu, luat tare la GSP Live: „Ați avut acest rol în destabilizarea celor de la Gaz Metan?” » Cum a răspuns oficialul lui Dinamo

Simos Roumpoulakou: „Cred că nu trebuia să fim la retrogradare”

- Simo, ce planuri ai tu și echipa pentru sezonul de primăvară?
- Cred că vom rămâne o echipă greu de învins de absolut oricine din Liga 1.

- Cum vezi lupta în zona retrogradării?
- Cred că nu trebuie să fim acolo. La ce fotbal am arătat. În fine, ideea este că trebuia să avem mai multe puncte, greșelile noastre și ale arbitrilor ne-au privat de cel puțin 6-7-8 puncte, altfel vedeam lucrurile acum.

Penalty-urile, ofsaidurile, diverse cartonașe galbene ne-au făcut să fim mai jos decât zona pentru a ne gândi la play-off. Plus noi, care am ratat într-o veselie. Oricum, în această primăvară este campionatul adevărat, s-a relansat tot, va fi o altă presiune, mai mare.

Cum vor fi duelurile cu Dinamo și FCU Craiova

- Și crezi că veți tremura pentru a rămâne în Liga 1?
- Nu avem probleme, noi vom face cărțile în play-out. Eu cred că vom termina undeva la mijlocul clasamentului. Avem un antrenor cu experiență, Emil Săndoi, nu sunt probleme deloc cu banii, totul este la timp, ceea ce e super. Avem contracte, bonus, bani de chirii, mâncare la hotelul unde stăm, putem să ne gândim la fotbal.

- Veți avea dueluri cu echipe care fie sunt branduri, Dinamo, FCU Craiova, în condițiile în care Gaz Metan și Clinceni par condamnate la locurile pentru retrogradarea directă.
- Sunt unele care nu au rezultate, care au suporteri, Rapid, Dinamo, Craiova, va fi mai greu cu ele în play-out, dar nu avem voie, la ceea ce am arătat și ce potențial avem, să fim la retrogradare.

Albanezul Simos Roumpoulakou, fundașul Chindiei, vorbește despre viața în țara noastră: „N-am ce reproşa României”
Simos Roumpoulakou // Foto: Imago

- Cine crezi că va câștiga campionatul?
- CFR Cluj este tare de tot, alt nivel, apoi este FCSB, după care CSU Craiova. Celelalte echipe sunt cam la același nivel, se bat între ele, oricine poate învinge pe oricine, e multă concurență.

Despre fotbalul din România

- Fotbalul din România cum ți se pare?
- Chiar e de calitate. Sunt mulți fotbaliști buni.

- Și-atunci de ce echipele de club sunt în cap, iar naționala trăiește doar din amintirile deceniilor trecute?
- Poate că ar trebui să se schimbe mentalitatea, ceea ce spune și Gică Hagi, dacă am înțeles bine. Cum să se schimbe? Trebuie să începem să jucăm mai mult fotbal, să atacăm mai mult, nu doar să stăm și să așteptăm. Să așteptăm ce? Știu că generația lui Hagi, Dumitrescu, Petrescu avea mai mult curaj, tupeu, juca pe poartă.

Simos Roumpoulakou: „Viața e ieftină în România. Ciolan, frate!”

- Cum este viața ta în România?
- Chiar îmi place. Este și bine, liniște, este și mai ieftin decât în Grecia. Am fost acolo cu ocazia Sărbătorilor, iar au crescut prețurile, alarmant, nu înțeleg. Acolo, cu 500-600 de euro pe lună nu prea faci nimic sau foarte puțin, gen să iei de mâncare pentru casă, în România se trăiește bine. Aici, ai salariile mai mici, uneori, dar și viața e mai ieftină.

- Ce hobby-uri ai?
- Acasă, la un film cu soția, mai vin și prietenii, desene animate cu cea mică, Aphrodite e un pic româncă. Are șase luni acum, a fost concepută aici, în România. M-a schimbat mult. Chiar dacă dorm mai puțin noaptea, se mai trezește de 3-4 ori, dar ne place, ne trezim cum putem, pe rând, ne adaptăm. Cea mică are sânge balcanic, e foarte guralivă (râde). Cât am fost în Antalya, în cantonament, m-am antrenat și am dormit, atât.

Roumpoulakou: „N-am ce reproşa României”

- Ce-ți place în România?
- Sunt multe chestii. Mâncarea, de exemplu. (râde) Ciolan, frate! Îmi plac mâncărurile ca oricărui om normal. Preferatele mele? Ciolanul și mămăliguța cu smântână. Îmi place România că este o viață liniștită aici.

- Ce nu-ți place?
- Chiar n-am ceva de reproșat. Multă lume se plânge de lipsa autostrăzilor. Dar nu știi cum e mai bine. În Grecia, ai autostrăzi, dar te rup la portofel. Dai cam 10 euro pe 100 de kilometri. Gândește-te, te duci un drum Salonic - Atena, te costă vreo 100 de euro dus-întors.

Printre fotbaliștii români pe care i-am văzut și îmi plac sunt Mihăilă, Man, Cicâldău și Moruțan, nu degeaba s-au și transferat în campionate tari. Pot chiar mai mult, au calitate. Și CFR Cluj are jucători buni, Omrani, de exemplu, care poate juca oriunde în Europa

Simos Roumpoulakou, Chindia Târgoviște

Îmi plac mult Bucureștiul, zona de centru, Arad, zona de munte, la Cetate la 25-30 de minute de oraș, unde poți face niște fotografii memorabile, Oradea, Timișoara, Iași, când vom avea o zi liberă vom merge la Bran. Și Târgoviște e mic și drăguț

Simos Roumpoulakou, Chindia Târgoviște

16meciuri a adunat apărătorul stânga pentru Chindia în actuala ediție

36de partide a strâns albanezul pentru UTA într-un an și jumătate

8echipe și-a trecut în CV fotbalistul: Kalamata, Giannina, Panetolikos, Panegialos, Apollon Smyrnis și Kukesi, acolo unde a cucerit campionatul și Cupa Albaniei, înainte de a juca pentru UTA și Chindia

Citește și alte știri din Liga 1:

Răzvan Zăvăleanu, luat tare la GSP Live: „Ați avut acest rol în destabilizarea celor de la Gaz Metan?” » Cum a răspuns oficialul lui Dinamo

Wow! Ce a făcut Marius Croitoru, când a auzit că Becali îl vrea la FCSB: „A venit să semnăm de urgență. E mai al dracului decât Edi Iordănescu!”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ședință de urgență în Bănie! Rotaru a schimbat planurile, Gâlcă e forțat să plece » Cine poate sta pe bancă la Universitatea Craiova - FCSB
Cupa Romaniei
Ședință de urgență în Bănie! Rotaru a schimbat planurile, Gâlcă e forțat să plece » Cine poate sta pe bancă la Universitatea Craiova - FCSB
Crainicul Știucă, ieșire publică după scandalul din Dinamo - FCSB: „Prea bună ca să nu fie spusă!”
Cupa Romaniei
Crainicul Știucă, ieșire publică după scandalul din Dinamo - FCSB: „Prea bună ca să nu fie spusă!”
Mărturiile zguduitoare ale unui campion mondial din România, care locuiește în Valencia: „Soția mea a fugit cu jumătate de roată în apă, cu 20 de minute înainte de furtună!” » Scene ireale în supermarket: „Au luat și biscuiții de câini”
Special
Mărturiile zguduitoare ale unui campion mondial din România, care locuiește în Valencia: „Soția mea a fugit cu jumătate de roată în apă, cu 20 de minute înainte de furtună!” » Scene ireale în supermarket: „Au luat și biscuiții de câini”

Mărturiile zguduitoare ale unui campion mondial din România, care locuiește în Valencia: „Soția mea a fugit cu jumătate de roată în apă, cu 20 de minute înainte de furtună!” » Scene ireale în supermarket: „Au luat și biscuiții de câini”

Ricardo Grigore a debutat la noul club și dezvăluie într-un interviu GSP: „Din păcate, e un fotbal mai ridicat decât ce avem noi în Liga 1! Aici, nu există așa ceva”


Comentarii (2)
1812122892140049
Petru Sabou  •  01 Martie 2022, 13:54

F importanta părerea unui albanez pt noi..Ați mai avut interviuri cu *** africani care se dau francezi sau tot felul de anonimi veniți de te miri unde.De ce este așa importanta părerea lor despre România?Mie nu mi ia nimeni interviu când merg in Albania sau Africa.Sunt și eu ,tot un anonim.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

gago747
gago747  •  01 Martie 2022, 13:49

Rumburak!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează