VIDEO Fostul talent Gângioveanu, mărturisiri incredibile în direct din Los Angeles: “Am plecat din țară din cauza dependenței de cazino. Jucam noapte de noapte”. Ce sumă uriașă a pierdut + cum i-au afectat tatăl și Anamaria Prodan cariera

O fire retrasă, Gângioveanu a dispărut brusc după ce a semnat cu Rapidul lui Răzvan Lucescu, în 2011, ca urmare a dezafilierii Craiovei. La scurt timp, s-a retras, dar nu a vorbit niciodată despre cauzele eșecului său. Stabilit de câțiva ani la Los Angeles, în Statele Unite, Gângioveanu a acceptat să își deschidă sufletul la emisiunea GSP Live.  

83 de meciuriși 3 goluri are Gângioveanu în Liga 1. 81 dintre partide sunt în tricoul Universității Craiova, celelalte două sunt pentru FC Vaslui

Fostul talent Gângioveanu, mărturisiri incredibile în direct din Los Angeles

- Ce faci, Cosmin?
- Sunt foarte bine, m-am stabilit de 3 ani în Los Angeles. Am început să fac altceva decât fotbal. De curând mi-am luat licența în "real estate", să fiu agent imobiliar. Am fost în fitness până acum. A fost total diferit față de ceea ce am făcut în România. A fost o nouă etapă a vieții mele și mă bucur că am făcut pasul ăsta, să plec în State. A fost cea mai bună decizie pe care am luat-o. 

- Există “visul american”? De 200 de ani europenii traversează oceanul căutând o nouă viață.  
- Există, da! Cu siguranță. Dacă ai niște idealuri, ai un plan bine stabilit și ești focusat pe muncă poți să devii orice vrei tu în America.  

- Cum de ți-a venit ideea să pleci? Cum a fost contactul cu America? 
- A fost greu. Am plecat pentru prima oară în New York. Am jucat acolo pentru academia unui prieten, un italian, am și antrenat copii. Am încercat să revin la un nivel profesionist, dar faptul că nu mai jucasem de mulți ani și-a spus cuvântul. Încă aveam acele calități, nu am uitat cu mingea, dar nu aveam pregătirea fizică. Aici, cei de la echipele profesioniste se uitau unde jucaseși în ultimele șase luni, iar eu nu mai jucasem de foarte mult timp.  

- Apoi? 
- Mi-am luat licența de “personal trainer”, m-am mutat în Los Angeles. Am avut norocul să cunosc niște oameni care m-au ajutat și mi-au făcut viața mai ușoară. Nu vorbeam așa bine engleza acum trei-patru ani așa că a trebuit să învăț, să-mi iau niște diplome. Am intrat la o sală privată. Ușor, ușor, am început să vorbesc mai bine, să fiu confortabil. Mi-a fost din ce în ce mai bine.

Gângioveanu o antrenează pe Demi Lovato

- La sală erai instructor de fitness? 
- Da. Într-o zonă foarte bună a Los Angelesului. Antrenez câțiva actori, cântăreți. Cunoscuți? Câțiva sunt foarte cunoscuți. L-am antrenat întâi pe agentul lui Zac Efron, apoi și pe el (n.r.- Efron). Cântăreața Taylor Dayne, Demi Lovato și mama ei…Mulți avocați, oameni cunoscuți. 

- Se schimbă viața unui instructor de fitness când are clienți atât de cunoscuți? 
- Da, dacă ai o personalitate frumoasă și ei te plac, văd că ești serios, te ajută. Un agent imobiliar de succes care face asta de mult timp e unul dintre clienții mei. El m-a făcut să învăț, m-a ajutat să iau licența și să intru în echipa lui. 

- Ai început deja munca în piața imobiliară? Cum e? 
- Da, de o săptămână. E o experiență foarte bună. Aici, casele sunt foarte scumpe. Într-o zonă bună, pe unde stau eu acum, pe Sherman Oaks, Ventura Boulevard, prețul variază între 1,2 milioane și 3 milioane de dolari. E o viață total diferită, nu mă așteptam niciodată că o să fac ceva diferit în afara fotbalului, dar câteodată trebuie să ieși din zona ta de confort și să faci și alte lucruri.  

- Care a fost cel mai greu moment de până acum, în America?
-  Nu e ușor deloc la început. Trebuie să vorbești engleză, să comunici bine. Trebuie să cunoști oameni. Trebuie să ai Green Card să poți să muncești. (oftează) A fost greu la început. Am ajutat un prieten într-o afacere, iar perioada aia a fost cea mai grea pentru că era aproape de momentul când renunțasem la fotbal. A fost o trecere bruscă, încă nu-mi scosesem fotbalul din cap. Voiam să mai joc. 

 A fost curier în Los Angeles 

- Ce făceai exact? 
- Un prieten importa niște borcane farmaceutice din Europa, trebuia să facem pachete și să le trimitem în diferite zone din America sau în Hawaii. Era un fel de curierat. Am făcut asta șase luni, nici nu aveam Green Card atunci. Nu mă angaja nimeni. Conduceam aproape patru ore pe zi, două dus, două întors, traficul era infernal. Asta s-a întâmplat la începutul perioadei din Los Angeles.  

- Și la sală cum ai ajuns? 
- Mi-a venit Green Cardul, mergeam seara la o sală și m-a văzut managerul. M-a întrebat dacă vreau să lucrez pentru ei și s-a oferit să mă ajute să iau licența de personal trainer. Am studiat trei luni engleza, mi-am luat două diplome și am lucrat două luni acolo. Apoi, am cunoscut alți oameni care m-au ajutat să intru la o sală privată și de acolo a fost mai ușor.  

 E ciudată viața la LA în pandemie. De două săptămâni, începuseră să deschidă ușor, ușor toate afacerile, restaurante, săli de fitness, dar de ieri guvernatorul a dat ordin să se închidă din nou toate activitățile indoor pentru următoarele trei săptămâni. Plus plajele. Nu mă afectează prea tare pentru că mă duc la clienții mei acasă. Au săli de fitness în casă 
- Cosmin Gângioveanu, la GSP Live

Refuzat de Cârțu și de Lung la CSU Craiova

- Am vorbit de noua ta viață, dar de ce te-ai lăsat de fotbal? E adevărată că ai refuzat o ofertă de la Manchester United la 17 ani? 
- Nu a fost adevărat. Era vorba de Southampton. Am jucat un turneu U-17 în Anglia, semnasem cu un impresar englez și mi-a găsit o ofertă de împrumut la Southampton. Parcă era în liga a doua. Eu voiam să merg, dar Mititelu nici nu voia să audă, nu voia să lase vreun jucător să plece la vremea aia. Am avut multe oferte la vremea aia, dar Mititelu nu m-a lăsat să plec niciodată. Probabil, cariera mea și viața mea erau altfel dacă plecam devreme. Pe de altă parte, într-un fel a fost bine că am rămas pentru că am început să joc în Liga 1.

-  La început jucai mai mult la înfrângeri grele cu CFR Cluj și Dinamo. Părea că erai aruncat doar la greu.
-  Eram un copil atunci. Am debutat la 15 ani și șapte luni, țin minte că eram al treilea cel mai tânăr debutant din istoria României.  Mă bucuram pentru fiecare minut, nu conta la ce scor intram. Au fost multe momente frumoase la Craiova, dar după ce au trecut anii firesc era să ne lase și pe noi să facem un pas înainte în carieră. Asta ne-a ținut pe loc.  

- Mititelu a ținut jucătorii, dar Craiova s-a destrămat până la urmă. Cum vezi povestea cu cele două Craiove? Știu că ai vrut să joci și la CS Universitatea, prin 2014… 
- Da, atunci reveneam după aproape doi ani de inactivitate. Venise Emil Săndoi, care m-a antrenat la naționala de tineret. Fusesem golgeter acolo cu 7 goluri în campania de calificare la Euro. Îmi doream să revin, aveam 25 de ani, mă gândeam că eram încă tânăr. M-am antrenat două luni cu ei, începusem să-mi intru în forma de altădată, dar mai aveam nevoie de timp. Corpul avea nevoie cam de șase luni, de o pregătire fizică de iarnă, dar Sorin Cârțu s-a opus. El și Silviu Lung senior. Lung spunea la toată lumea că sunt un jucător terminat și alte lucruri, deși eu cu fiul lui, Silviu Lung jr, am crescut împreună, am fost colegi de cameră.  

- Nu ai încercat să discuți cu ei? 
- Chiar am fost dezamăgit. Cârțu chiar m-a vrut la Pitești când eram mai mic. Aveam nevoie de ajutorul lor, să-mi ofere o șansă. Asta m-a dezamăgit și mai tare și atunci am luat decizia să plec.  

- Acolo a fost ruptura ta de fotbalul românesc?
- Da, acolo.  

- Ai fost și la Craiova lui Mititelu în anul ăla… 
- Da. Venise Condescu, am făcut vizita medicală și 3-4 antrenamente, dar nu am continuat. Nu mi se părea un proiect serios la vremea aceea.

- Acum, echipa e promovată în Liga 2. 
- (Oftează) Foarte bine, le urez mult noroc.  

Sincer, m-am rupt total de fotbalul din România. Singurele meciuri pe care le-am mai urmărit au fost puține meciuri ale naționalei, acum doi-trei ani, și Champions League
- Cosmin Gângioveanu

Pedepsit de Mititelu pentru că a dat BAC-ul 

- Dincolo de refuzul lui Mititelu de a te lăsa să pleci, de ce crezi că nu ai confirmat în fotbalul românesc? Erai anunțat ca un mare talent, dar presa scria despre un rebel, un mofturos, ba chiar și despre o bătaie cu Bărboianu la antrenament. 
- Am avut o personalitate mai rebelă. Nu eram suficient de matur la momentul ăla, eram foarte aprig la mânie și la scandal. El mi-a dat un cot, apoi l-am lovit eu. Dar doar eu am fost pedepsit, am fost trimis câteva luni la echipa a doua.

- Ai mai fost trimis o dată la echipa a doua când ai vrut să dai BAC-ul în loc să mergi în pregătire… 
- Voiam din tot sufletul să plec la altă echipă. Ratasem BAC-ul în anul anterior și voiam să-l dau, să nu fiu ca alți fotbaliști care-l dau pe la 30 de ani. Era și o presiune din partea familiei. Am decis să rămân să dau examenele, dar Mititelu mi-a spus că ratez cantonamentul și o să rămân definitiv la echipa a doua. 

 - Și ai rămas? 
- Am rămas acasă, am dat Bac-ul. Pe vremea aia eram și jucător de bază la naționala de tineret. Domnul Săndoi a vorbit cu ei, a făcut unele presiuni să fiu reintegrat în echipă, dar au refuzat. La vremea aia, domnul Porumboiu mă plăcea foarte mult. Îmi zicea “Dracu' gol”. Am plecat sub formă de împrumut la Vaslui în vara aceea, aveam 19 ani. Jucasem aproape 40-50 de meciuri ca titular în Liga 1, semnasem cu Adrian Ilie, era impresar la vremea aia, și mi-a găsit o ofertă de la Almeria. Mititelu nu a vrut să audă și așa am plecat la Vaslui. 

7 goluriîn 14 meciuri a marcat Gângioveanu pentru naționala U-21 a României, între 2008 și 2010

- De ce te-a lăsat la Vaslui și nu la Almeria? Există o poveste că avea datorii la cămătari, iar Porumboiu i-a dat banii pentru datorie în schimbul tău.
- Habar nu am dacă aveam datorii, dar știu că era foarte bun prieten cu Porumboiu. De asta m-a lăsat pentru câteva luni acolo.  

- Poate erai moneda de schimb pentru un meci aranjat, cum se mai proceda în Liga 1… 
- Nu cred lucrul ăsta.

- Cum a fost la Vaslui?
- Bine, am jucat în Cupa UEFA câteva meciuri. Apoi, m-am accidentat și am lipsit câteva luni. Am făcut niște rupturi musculare, am avut probleme mai mereu.  

- Fotbaliștii bătrâni spun că rupturile sunt semnele unei vieți dezordonate. 
-  Nu, nu aveam viață dezordonată deși eram foarte tânăr. Probabil nu aveam o alimentație destul de bună. Și ratasem pregătirea de vară, iar la Vaslui am intrat direct în focul meciurilor.  

- Porumboiu era foarte solicitant cu antrenorii, cu jucătorii. Ai vreo poveste cu el din perioada aia? 
- Domnul Porumboiu s-a purtat foarte bine cu mine, îi mulțumesc pentru tot ce a făcut pentru mine. Știu că voia foarte tare să mă cumpere. De față cu mine, l-a sunat pe Mititelu, a pus pe speaker și a zis să facem tranzacția. Mititelu nu a vrut să audă. La vremea aia, Porumboiu oferea 800.000 de euro și un eventual procent la revânzare.  

“Tata mi-a făcut rău încercând să mă ajute” 

- A trebuit să te întorci la Craiova.
-  Da, am jucat constant după aia, dar gândul meu era în altă parte. Nu mă mai simțeam bine. Nu simțeam că sunt dorit așa tare precum alți jucători din perioada aceea.  

- Povesteau jucătorii că la întoarcere te-ai lovit și de ostilitatea colegilor, în special frații Costea.  
- Probabil erau câteva grupuri în vestiar. Pot să spun că Florin Costea e singurul cu care am păstrat legătura și cu care am rămas în relații foarte bune. În teren ne înjuram, ne apostrofam. El juca atacant, eu în spatele lui, în bandă, și când nu-i pasam, ne înjuram. S-a văzut și la televizor. A venit odată la antrenament bunicul meu să vorbească cu el să nu mă mai înjure. 

- Și cum a reacționat Costea? 
- A fost respectuos, și-a cerut scuze, apoi am avut o relație mai bunicică.

- Ce efect asupra ta avea dorința de a pleca de la Universitatea? Nu mai aveai chef de antrenamente? Încerc să înțeleg de ce ai luat-o în jos. 
- Nu mai eram atât de motivat, vedeam că Mititelu încerca mereu să promoveze alți jucători, numai pe mine nu. Și tatăl meu se băga foarte mult la vremea aia. Îi plăcea să iasă în evidență cu interviuri și totul se refrângea asupra mea. El voia să-mi facă bine, dar lumea din fotbal vedea asta ca pe un lucru foarte rău. Mă simțeam puțin marginalizat și de aia îmi doream foarte tare să plec. 

- Îi sfătuiește pe tinerii fotbaliști să nu-și lase părinții să vorbească în numele lui? 
- Da. Dar nu puteam să controlez lucrurile acelea. Puteam să-i spun tatălui meu să nu mai vorbească, dar el avea o relație bună cu oamenii din presă. Ziariștilor le plăceau interviurile cu el, era cam singurul care vorbea deschis. Uneori foarte deschis și asta deranja pe foarte multă lume. Existau apoi reproșuri din partea lui Mititelu, din partea colegilor. Dar eu nu aveam nicio vină, mie nu-mi plăcea să vorbesc cu presa. Na, uneori, din dorința de a face bine părinții fac și puțin rău. (pică pe gânduri și schimbă subiectul) Mai e perioada Pițurcă, mi-a rămas foarte tare în minte… 

Secretul: nopțile și banii pierduți în cazino 

- De ce?
- La vremea aceea, nu mai eram un jucător care să dea sută la sută la antrenamente. Mă antrenam la 50 la sută din capacitatea mea și asta s-a văzut în cariera mea ulterioară. Nu mai aveam aceleași evoluții. Cred că atunci cariera mea a luat-o puțin în jos.  

- Salariul tău din momentul ăla te relaxa și mai tare? Aveai o suficiență din cauza banilor?
-  Eram unul dintre cei mai bine plătiți jucători de vârsta mea din România. Probabil, am făcut greșeli. De tânăr, am câștigat foarte mulți bani. La Vaslui, când aveam nici 19 ani, jucătorii de vârsta mea câștigau 300-400 de dolari pe lună, iar eu câștigam 8.000 pe lună, fără prime. 

- Ce ai făcut cu banii ăștia? Ai strâns ceva?
- Am reușit să strâng ceva. Am investit atunci cu părinții mei, am cumpărat un spațiu pentru un restaurant în România. (oftează prelung) Am făcut și greșeli. Am investit și în lucruri care n-au fost bune pe termen lung. 

- În ce? 
- Prefer să nu vorbesc despre lucrul ăsta. 

- Acum ne-ai stârnit curiozitate. Măcar spune-ne despre ce domeniu e vorba.  
- În viața de noapte, în cazinouri, în lucruri din astea.  

-  Teoretic, e un business profitabil. 
-  Pentru mine nu a fost deloc. Am pierdut foarte mulți bani. După ce nu am mai jucat fotbal, am început să-mi trăiesc viața. Neavând timp când jucam, am început să am o viață de noapte foarte activă, să joc la cazino. Nu pot să explic de unde a venit dorința asta. A fost o perioadă de doi-trei ani în care jucam zi de zi. 

- Cum arăta o noapte în care jucai la cazino? 
- (Ezită) O noapte oribilă, pierdeam foarte mulți bani. Ajungeam să pariez câte 100 de milioane de lei vechi în fiecare zi. Pariam și pe evenimente, dar jucam pe tot ce prindeam, ruleta, blackjack. Tatăl meu lucrase într-un cazino mulți ani și cam știam multe lucruri.  

- Mergeai la cazino, îți lăsai sufletul afară și banii înăuntru. 
- Da, banii înăuntru. Am avut-o pe mama mea care a fost lângă mine. Mi-a ridicat moralul și m-a împins să plec afară, să fac altceva. Să nu mai stau aici că poate ajungeam mult mai rău. De asta am spus că plecarea mea în America a fost cea mai bună decizie pe care am luat-o.  

- A fost o criză personală, o criză și în familia ta… 
- Da, exact. Probabil eram într-o depresie pentru că nu mai jucam și îmi înecam amarul în lucrul ăsta.  

- E vreun moment groaznic din perioada asta de care îți aduci aminte? 
- Când te trezești dimineața nu te gândești “azi o să fac o greșeală” sau “nu fac nicio greșeală”. Nu poți să controlezi lucrurile astea. Când ai foarte mulți bani pe mână de la o vârstă fragedă și nu asculți de nimeni faci greșeli. Inevitabil.  

- Ce crezi te-ar fi putut salva de patima asta?  
- Probabil să mă căsătoresc de tânăr. Să-mi fac o familie de tânăr.  

- Ai estimat vreodată câți bani ai pierdut în cazino?
-  Un spațiu comercial în Craiova plus un apartament. Peste 100.000 de euro. Nu prea știa nimeni treaba asta, nu știau decât mama mea și cel mai bun prieten.  

 Se paria online în vestiarul Craiovei

- Te mai întreb ceva delicat. Ai jucat în vreun meci aranjat? 
- Nu cred. Și dacă ar fi fost aranjate, eu eram un puști. Nu vorbeau cu mine. 

- Dar în vestiarul Craiovei, vedeai jucători care pariau? Fără să le dai numele. 
- Da, erau. Jucau online. Erau pariuri pe internet. 

- Când ai ajuns la Rapid, erai deja atins de patima jocurilor de noroc? 
- Nu, nu, asta a fost după ce am renunțat la fotbal. Când am ajuns la Rapid eram motivat să joc din nou. Aveam 22 de ani. Era o echipă foarte bună, cu Răzvan Lucescu, am mers acolo după dezafilierea Craiovei și am intrat în focuri la fel ca la Vaslui, fără pregătire de vară, fără nimic. Știu că am jucat în Cupă, am dat gol la debut și după aceea nu am mai jucat. Am avut o discuție cu Răzvan Lucescu și mi-a zis să am răbdare, că nu sunt pregătit încă și că are alți jucători mai pregătiți pe postul meu. Am avut o personalitate puternică, dar am fost îndrumat și greșit.  

Cum i-a influențat Anamaria Prodan cariera în rău 

- De cine? 
- Am ascultat-o pe Anamaria Prodan care mi-a zis să renunț la contractul cu Rapid că mă duce să joc în străinătate. Și nu s-a întâmplat nimic.  

- Tu ai renunțat la contract la influența ei? 
- Da, m-a influențat să renunț, deși aveam contract pe patru ani și jumătate. Aveam un salariu foarte bun la vremea aia. Ea mi-a zis că mă duce în Rusia sau Ucraina. Nu s-a întâmplat nimic și totul s-a rupt atunci. Am avut și niște probleme cu spatele care m-au tras în jos.  

- Erau probleme serioase? 
- Era un fel de hernie de disc lombară. Aveam nevoie de o recuperare serioasă sau de un doctor priceput care să mă pună pe picioare. Dar cum nu aveam contract, eram singur, m-am recuperat de unul singur și nu a fost bine deloc. Nu m-am recuperat sută la sută. Când au auzit că am probleme cu spatele, toți se fereau să-mi mai ofere contract. Probabil, dacă eram la o echipă, ar fi fost mult mai ușor. Mă recuperam și jucam. Faptul că nu aveam contract a făcut să fie foarte greu să mai revin.  

- Crezi că dacă mai aveai răbdare un an la Rapid puteai intra din nou în ritm? 
- Cu siguranță. Chiar și șase luni erau suficiente.  A fost una dintre cele mai mari greșeli ale mele ca fotbalist. Era o perioadă foarte bună a Rapidului. Salariile erau uriașe. A fost o decizie extrem de proastă. 

 “Mititelu impunea jucători antrenorilor” 

- În afara acestei decizii foarte proaste, cum ți-au influențat impresarii cariera? 
- Nici nu puteam să am impresar, Mititelu nu ne lăsa să avem impresari. Ne trimitea la echipa a doua. După ce am debutat în Liga 1 la 15 ani, semnasem cu Victor și cu Giovani Becali. A trebuit să renunț la contract din cauza că nu erau în relații bune cu Mititelu. Mi-a spus: “Dacă renunți la ei o să joci! Dacă nu, mergi la echipa a doua pe termen nelimitat!”. 

- Aparent, Mititelu își făcea mulți dușmani. Te-a surprins cum s-a terminat prima parte a experienței lui la Craiova? 
- Nu m-a surprins deloc. A vrut să facă bine, are un suflet bun, dar nu a avut niciodată o echipă managerială bună. Totdeauna, a avut lângă el oameni cu zero personalitate. Toți erau mielușei, niciunul nu avea curaj să zică: “Adrian, ce ai făcut? Decizia asta nu e bună! Hai să facem altfel”. Doar îl aprobau. Nu a avut lângă el un Dinu Gheorghe, un MM Stoica. 

- Dar antrenorii cum erau în relația cu el? 
- A impus jucători la echipă tuturor antrenorilor, mai puțin lui Pițurcă. Probabil, era modelul Gigi Becali, voia să fie un fel de Gigi Becali. Se băga mereu la echipă.  

- Voi cum știați despre asta? 
- Simțeam lucrurile astea.  

- Inclusiv cu Reghecampf s-a întâmplat asta?
- Inclusiv cu Reghecampf. Știu foarte bine și sunt mulți care știu. Cred că și Mititelu recunoaște că a impus jucători la echipă, doar antrenorii nu vor recunoaște. 

- Cum de nu a avut Reghecampf rezultate la Craiova? A mers apoi la Chiajna și la FCSB și a avut rezultate foarte bune. 
 - Nu știu. Când semnasem atunci cu Anamaria, am avut o relație foarte bună cu ei. Și trebuia să-i ascult într-un fel. După perioada Rapid, când nu s-a materializat nimic în Rusia, ei au mers la Chiajna. Mi-au zis să vin acolo, dar fiind rebel și venind de la un salariu foarte mare, 120.000 de euro pe an la Rapid, nu voiam să vin la Chiajna pe 800 sau 1.000 de dolari pe lună, adică de zece ori mai puțin decât câștigam. În vremea aia, începusem să mă gândesc puțin și la bani, nu mai eram așa dornic să mă gândesc doar la fotbal. Am declinat. Acum regret într-un fel. 

- Puteai intra în cercul lor de jucători care după aceea au mers la FCSB.
- Exact. Reghe mă plăcea mult la vremea respectivă. Chiar am avut o relație foarte bună cu el. Când am semnat cu Rapid, am semnat cu o zi înainte să împlinesc 23 de ani și îmi amintesc că ziua de naștere mi-am petrecut-o la el și la Ana acasă, la Snagov. Am avut o relație foarte bună până când am rupt cu Rapid și am ales să nu merg cu ei la Chiajna. Mă duceam la ei acasă ca la mine acasă.  

Antrenamentul-pedeapsă al lui Pițurcă 

- E vreun antrenor cu care nu te-ai înțeles deloc?
-  Victor Pițurcă. 

- Era cumva normal. Ai spus că te antrenai la 50 la sută.  
- Corect. Am avut un moment când am mers la Brașov cu autocarul. Am jucat acolo, ne-am întors tot cu autocarul pe un drum de 4-5 ore, cu serpentine. Nu mă simțeam foarte bine după drum acela. Cum am ajuns la Craiova, în 20 de minute ne-am schimbat să facem antrenament, noi, rezervele. I-am zis că nu mă simt bine și că nu pot să fac antrenament. Mi-a zis că mă prefac, dar chiar nu mă simțeam bine. Am vomitat. 

- Și? 
- A ales să mă pună în dimineața următoare, pe întuneric, la 6 dimineața, să fac antrenament fizic de o oră doar eu cu preparatorul fizic. Cu gărdulețe, cu tot. Pe terenul de antrenament, la șase dimineața. Dar nu pot să-i port pică. Am avut multe discuții cu domnul Pițurcă și după ce a plecat. Mi-a zis că dacă m-aș fi comportat diferit, încă eram în anturajul dumnealui. Probabil, aș fi fost printre acei jucători pe care i-a luat de la Craiova, cum au fost Găman și Bărboianu. 

- Care e cea mai frumoasă amintire a ta din cariera scurtă de fotbalist?
-  Momentele de la Craiova, când jucam cu 20.000 de oameni care-mi strigau numele. Fiind crescut acolo, fiind din pepiniera Universității. Un alt moment a fost când am jucat contra naționalei U-21 a Italiei și antrenorul de atunci, Casiraghi, i-a transmis lui Nicolo Napoli că are un jucător de mare valoare: eu.  

- Câte lucruri erau în favoarea ta pentru a avea o carieră mare în fotbal… 
- Da. Și totul s-a rupt când am luat decizia de a pleca de la Rapid, la 23 de ani. Mă simțeam și rău cu spatele. Neavând echipă, s-a rupt tot. 

- Mai ai nostalgii legate de fotbal după ce ai început viața asta nouă în America? 
- Da. De asta am și ales să nu mă mai uit la fotbalul din România. Îmi face rău să mă uit. Mai ales că jucători cu care am fost coleg sunt încă în activitate. Câteodată, mă emoționează când mă gândesc. Mi se întâmpla mai ales acum 3-4 ani. Acum sunt mult mai bine, îmi place ce fac. Dar la început încă aveam coșmaruri. 

La Craiova și la alte cluburi, am avut preparatori fizici din străinătate. Am învățat foarte multe de la ei, mai ales când eram accidentat, asta m-a ajutat mult aici în America. Alimentația e cea mai importantă în fitness. Recuperarea de asemenea. Am stat departe de steroizi. Când am venit în America, aveam 63 de kilograme. Acum, sunt undeva la 80-82 
- Cosmin Gângioveanu, la GSP Live

Emisiunea integrală: