Articol de Eduard Apostol - Publicat vineri, 08 ianuarie 2010 00:00
Ioan Andone a confirmat aseară ultimele informaţii furnizate de gsp. El a spus că a discutat cu Borcea în SUA şi că vrea să i se garanteze un buget de transferuri
- Domnule Andone, v-aţi văzut cu Cristi Borcea ca să vorbiţi despre preluarea echipei?
- Da, am discutat cu el, dar să vedem ce contract îmi propun dinamoviştii. Aştept să-mi pună un document oficial pe masă, cu clauze. Sînt şanse mari să preiau echipa în cîteva zile. Dacă voi veni la Dinamo, vreau să cîştig campionatul. Nu mă voi implica dacă nu voi putea lua titlul, dacă nu vor fi linişte şi bani.
- Mai sînt şanse la titlu?
- Mici, dar încă mai sînt. Am tupeul şi curajul să preiau formaţia de pe locul 8 şi s-o duc în Champions League. Am cerut mai multe lucruri, să văd dacă se vor materializa.
- Ideea e că aţi încerca o revenire în Ştefan cel Mare.
- Depinde de condiţii, de lotul de jucători.
- Nu e riscant?
- Pentru experienţa mea nu e riscant. Uitaţi-vă cine antrenează formaţiile care sînt în faţa lui Dinamo!
- Ziceaţi de lot, ce-ar mai lipsi?
- Vreo doi-trei jucători. În zona centrală a apărării ar mai trebui încă unul.
- Eraţi sau sînteţi amic cu Ţălnar, veniţi să-i luaţi locul?
- Dar sîntem în continuare prieteni. Îi doresc să rămînă el, poate nu mă înţeleg eu cu Dinamo.
- OK, şi cînd începeţi treaba la Dinamo?
- (rîde) Dacă e, cînd începem pregătirile. Să vedem, nu ştiu, mai am oferte şi din Arabia Saudită, şi din Ucraina.
"Din bun-simţ, nu răspund. Eu vreau să rămîn prieten cu Ando, am mîncat din aceeaşi farfurie, îl consider în continuare amicul meu. Eu ştiu că sînt antrenorul lui Dinamo"
CORNEL ŢĂLNAR, antrenor Dinamo
Ultimele noutăţi
- Dinamo ar fi vrut să-l ia de la Farul pe stoperul Paul Papp (21 de ani) însă internaţionalul de tineret a fost rechemat la Vaslui. Lăcătuş i-a spus că se bazează pe el în retur, de aceea moldovenii nu par dispuşi să ajungă la un acord cu "cîinii".