FOTBAL  »  Superliga  »  ARBITRAJ

Crăciunescu: "Arbitrajul românesc nu-şi permite luxul de a-l ţine pe Tudor departe de Liga 1"

Articol de GSP - Publicat luni, 10 mai 2010 00:00

Fostul mare arbitru Ion Crăciunescu îi ia apărarea lui Alexandru Tudor, despre care spune că nu ar trebui să lipsească de la delegările din Liga 1, fiind un arbitru foarte bun.

"Tudor e un tip inteligent şi corect, a învăţat 5 limbi străine singur: germana, engleză, spaniolă, italiană, franceză. El a făcut nişte greşeli, a ajuns la un anumit punct cu dezvoltarea, a luat-o mult peste ceilalţi,  iar ce s-a întîmplat în jurul arbitrajului l-a afectat foarte mult.

În 2005, după ce am plecat eu, era să fie dat afară din arbitraj, nu era delegat, a fost scos, trecut pe lista neagră, s-au întîmplat lucruri ciudate în ce-l priveşte. Cînd avem arbitri buni, ar trebuie ca cei de la CCA să fie atenţi cum lucrează, cum îi pregăteşte. Dincolo de vina lor, arbitrajul românesc nu-şi poate permite luxul să-l ţină pe Tudor departe de Liga 1", a spus Crăciunescu la sport.ro.

Noi avem numai şeici conducători de cluburi, altfel nu-mi explic amenzile exagerate. Normal, dacă greşesc foarte mult, dar nici să te duci cu măsurile astea aşa.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Nu-și explică decizia lui Mircea Lucescu: „De neînțeles, este jucătorul complet!”
Nationala
Nu-și explică decizia lui Mircea Lucescu: „De neînțeles, este jucătorul complet!”
Marius Șumudică s-a ridicat și a plecat din conferință » Întrebarea care l-a deranjat
Superliga
Marius Șumudică s-a ridicat și a plecat din conferință » Întrebarea care l-a deranjat
Așa arată clasamentul și întreg „țintarul” din play-off-ul Ligii 2: derby încă din prima rundă
Liga 2
Așa arată clasamentul și întreg „țintarul” din play-off-ul Ligii 2: derby încă din prima rundă

FRF instituie „taxa pe șmecherie”! Furie în Liga 1: „7,6 milioane de euro din fondurile UEFA sunt împărțite aberant” + FCSB vizează bani la care nu are dreptul!

„E o libertate aparte aici, dar suntem cu gândul și la România” » La doi pași de Lyon, doi români și-au deschis afacerea care i-a dat gata pe francezi: „În perioadele bune, vindem și 100 kg. pe săptămână”


Comentarii (7)
 •  10 Mai 2010, 14:26

in ochii necunoscatorilor! daca favoriza pe dinamo era totul ok, nu-i asa gainilor?

 •  10 Mai 2010, 14:25

in ochii necunoscatorilor! daca favoriza pe dinamo era totul ok, nu-i asa gainilor?

 •  10 Mai 2010, 14:01

pai asa crede si el si de aceea a devenit un arbitru mediocru.si cred ca ti-ai schimba si dumneata parerea daca l-ai plati (din banii tai)cu 1300 de euro pe meci.

Vezi toate comentariile (7)
Comentează