FOTBAL  »  Superliga  »  INEDIT

Ionel Ganea II :)

Articol de GSP - Publicat miercuri, 20 februarie 2008 00:00

Revenit printre titulari, Marian Aliuţă va avea un băiat pe care-l va boteza cu numele căpitanului de la Poli. Lui Marian Aliuţă, mijlocaşul de 30 de ani al lui Poli Timişoara, îi merg toate din plin.
După ce a încheiat sezonul cu un eurogol în poarta liderului CFR (1-0), Aliuţă a început anul la fel de profilic. El a devenit preferatul lui Uhrin pentru postul de mijlocaş de creaţie. "Acesta e primul meu cantonament după doi ani. Ultima perioadă de pregătire, efectuată în întregime, am prins-o în 2006. Mă simt mult mai bine şi acum ştiu că totul va depinde doar de mine pentru a rămîne între titulari", a explicat Aliuţă.

Mijlocaşul crede că debutul cu Pandurii va fi hotărîtor pentru parcursul ulterior al echipei în campionat. "Abia aştept începerea campionatului. Mă tem de un singur lucru. Noi sîntem o echipă tehnică, iar terenurile proaste nu ne avantajează", a mai spus Aliuţă, care tocmai a aflat că va avea încă un băiat: "Am fugit la spital cu soţia să aflăm dacă vom avea băiat sau fetiţă pentru că este însărcinată. Mi-am dorit foarte mult băiat şi acum mi s-a îndeplinit dorinţa. Va avea două nume: Ionel şi Ganea. Sună bine, nu? Oricum el va fi naşul meu, mai ales că s-a lăudat că este naşul meu şi la rummy. Să fie pregătit".

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Golul caraghios primit de Rapid a declanșat haosul la Clinceni » Probleme în mai multe sectoare ale stadionului
Superliga
Golul caraghios primit de Rapid a declanșat haosul la Clinceni » Probleme în mai multe sectoare ale stadionului
Nicușor Dan, anunț de ultim moment despre Arena Națională
Superliga
Nicușor Dan, anunț de ultim moment despre Arena Națională
Dune 3 se poate filma în Anglia! Imagini catastrofale surprinse la arena Plough Lane » Meciul cu Newcastle, amânat
Campionate
Dune 3 se poate filma în Anglia! Imagini catastrofale surprinse la arena Plough Lane » Meciul cu Newcastle, amânat

Gigi Becali a dezvăluit meciul la care va reveni pe stadion » Câți bani a strâns pe biletele din Europa League până acum

Bănel Nicoliță a dezvăluit ce salariu are în Liga 4 din România. Primă uriașă primită la semnătură


Comentarii (3)
 •  20 Februarie 2008, 13:35

iar de astia cu castigurile lor usoare ,mai duceti-va in p--- mea disperatilor,mai mergeti si la munca,nu mai dati toata ziua clik ca zapacitii mouse-ul,ca il doare si pe el coada.

 •  20 Februarie 2008, 13:15

GARGARA PE NET CU SITE-URILE ASTEA

 •  20 Februarie 2008, 10:27

Te-ai gandit cum ai putea sa faci rost de bani fara sa investesti nici un leu? Solutia e foarte simpla. Din publicitate. Sunt multe site-uri care platesc sa primeasca vizitatori si acum e timpul sa primesti si tu o parte din banii astia. Respecta pasii de mai jos si o sa ai niste venituri consistente: 1. Mai intai intra pe bux .to/?r=berel 2. Urmatorul pas e sa te inscri, completand toate casutele care apar acolo. 3. Apesi pe S.u.r.f. A.d.s. si dai click pe link-urile care iti apar acolo. Pe fiecare site pe care intri trebuie sa astepti 30 de secunde. 4. Facand doar ce scrie la pasul 3 poti castiga aproximativ 100$ pe an. Totusi, pentru fiecare persoana inscrisa de tine o sa primesti inca pe atat. 5. Asta e pasul cel mai important si anume luarea banilor. In momentul in care ai ajuns la 10$ poti sa scoti banii. Tot ce trebuie sa faci e sa apesi pe "Payments" si alegi suma care vrei sa o scoti. Banii ii vei primi in 30 de zile lucratoare fie pe card Visa fie prin depozit bancar, in functie de cum vrei tu. Cam astia ar fi pasii. Daca ii respecti poti sa ai un venit destul de frumusel din asta. Site-urile pe care o sa intri platesc bani foarte multi ca sa primeasca vizitatori si merita sa profiti de asta.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează