Articol de Cosmin Brujan - Publicat marti, 27 iulie 2010 00:00
Antrenorul Ionuţ Badea susţine că nu are obiective pe termen scurt la Pandurii, dar îşi doreşte evoluţii constante pentru a avea rezultate pozitive.
"E prematur să discutăm acum despre ceea ce ar putea să însemne Pandurii în viitor fiindcă fiecare meci în parte constituie un mini-obiectiv. Nu vorbesc despre viitor pentru a nu minimaliza importanţa prezentului. Sîntem la început de campionat, am intrat deja în perioada competiţională şi undeva la etapa a şasea sau a şaptea probabil vom ajunge la un potenţial maxim, pe care încercăm să-l menţinem şi să-l consolidăm. Obiectivele tehnico-tactice pot fi îmbunătăţite cu fiecare săptămînă", a explicat antrenorul.
"Nu-mi fac strategii pe termen scurt de 6-7 etape. Există un Regulament de Ordine Interioară care prevede premieri în funcţie de performanţă pentru toată lumea şi care va fi finalizat la final de tur. Ca mini-obiective mă refer numai la partidele oficiale care urmează a fi disputate una cîte una", a încheiat tehncianul.
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!