Articol de Eduard Apostol, Liviu Manolache - Publicat luni, 16 decembrie 2013 00:00 / Actualizat luni, 16 decembrie 2013 10:22
După 5 victorii la rînd, în campionat şi-n Cupă, Dinamo o întîlneşte pe Vaslui, în ultima reprezentaţie pe 2013, moldovenii fiind singurii din fotbalul intern cu palmares pozitiv în faţa "cîinilor"
"Cîinii" au reînvăţat să se bucure după seria de 5 succese consecutive, însă zîmbetul le-a îngheţat pe buze cînd s-au gîndit că vor întîlni mîine pe FC Vaslui, în deplasare. Galben-verzii au reuşit ceea ce nici Steaua nu poate: să aibă un palmares pozitiv în faţa roş-albilor, Vasluiul fiind singura echipă din România ce se poate lăuda cu o astfel de performanţă.
Vaslui contra Dinamo înseamnă 17 meciuri, dintre care moldovenii au 10 victorii, bucureştenii 5, iar două sînt remize. Victoria din tur, 2-0 pentru roş-albi, goluri Rotariu şi Matei, a fost singura obţinută de dinamovişti în faţa jucătorilor lui Porumboiu în ultimii 5 ani, oriunde s-ar fi jucat partida, în rest fiind o remiză şi 7 victorii ale galben-verzilor!
Dinamo n-a mai cîştigat la Vaslui din 13 septembrie 2008, cînd a învins cu 2-1, goluri Ionel Dănciulescu şi Florin Bratu. Antrenorul Mircea Rednic îi avea la dispoziţie, printre alţii, pe Lobonţ, Tamaş, Julio Cesar, Pulhac, Torje, Adrian Cristea, Boştină, Niculae, Dănciulescu şi Bratu.
4-1 este cea mai mare diferenţă de scor între cele două echipe, o victoria la acest scor existînd de fiecare parte
5 victorii au vasluienii acasă din 8 jocuri, alte 3 fiind succese ale "cîinilor"
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor