Articol de GSP - Publicat luni, 15 februarie 2010 00:00
Fundaşul italian Felice Piccolo a ajuns ieri în România cu o promisiune pentru fanii CFR-ului. "Sper să-i fac fericiţi şi să cîştigăm titlul", a spus stoperul
CFR, echipa cu cea mai bună apărare din Liga 1, a transferat un fundaş din Serie A, Felice Piccolo (26 de ani). Stoperul a ajuns ieri la Cluj, după ce tehnicianul Andrea Mandorlini a reuşit să-l convingă să vină să joace pentru patru luni în Liga 1. "Nu ştiam că sînt primul italian care vine să joace în România. Probabil că există această prejudecată sau o reţinere de a veni în campionatele din Europa de Est. E normal fiindcă o dată ce joci în Serie A, la un nivel înalt, e greu să accepţi să joci în campionate mai slab cotate", a spus fostul jucător al lui Juventus.
Piccolo vrea să-l ajute pe Mandorlini să ia campionatul. "Sper să-i fac fericiţi pe fani la finalul campionatului. CFR e un club mare din România, care a făcut o figură frumoasă în Europa, în Champions League. Simţeam nevoia unei schimbări în cariera mea, iar CFR e o provocare pentru mine din toate punctele de vedere. Vin aici să muncesc şi să mă integrez repede fiindcă începe campionatul într-o săptămînă", a încheiat Piccolo.
7 prezenţe în tricoul lui Juventus a adunat Felice Piccolo
"Nu ştiu dacă noi am făcut cele mai bune achiziţii. Vom vedea în campionat. Mă bucur că l-am luat pe Felice. Negocierile au durat mai mult de o lună şi jumătate. L-am convins greu să vină"
Iuliu Mureşan, preşedinte CFR Cluj
"Start, în forţă!"
Iuliu Mureşan speră ca "vişiniii" să-şi consolideze poziţia din clasament după primele etape. "Vom întîlni Unirea, Steaua şi Dinamo în primele patru etape. E important să începem tare şi să obţinem cît mai multe puncte. Ar fi ideal să facem 12 puncte, sau 10, în primele 4 meciuri. Oricum, obiectivul e să rămînem pe locul 1 după derby-urile din prima parte a returului", a declarat Mureşan.
Casal şi Kanyuka pe picior de plecare
Testaţi în Antalya, Casal şi Kanyuka nu l-au convins pe Mandorlini că merită să rămînă la CFR. Primul a suferit o accidentare, iar congolezul Kanyuka a avut evoluţii fluctuante. Astfel, cei doi au şanse mici să rămînă şi vor fi anunţaţi mîine că CFR nu le va oferi un contract. "O decizie în privinţa lor va fi luată marţi", a spus ieri preşedintele Iuliu Mureşan.
Kone poate juca la Urziceni
Atacantul Yssouf Kone s-a refăcut după microleziunea fibrilară suferită la coapsă, iar preşedintele Iuliu Mureşan îi acordă şanse mari ivorianului să evolueze în prima etapă a returului, la Urziceni. "În proporţie de 98 la sută Kone va juca la Urziceni", a menţionat Mureşan.
"Teren desfundat"
"Feroviarii" clujeni se tem că terenul de la Urziceni se va prezenta în condiţii nu foarte bune în ziua meciului. "Gazonul de la Urziceni nu e prea bun. Probabil va fi desfundat la ora meciului după cum arată previziunile meteorologice", a spus preşedintele clubului clujean, Iuliu Mureşan. Meciul Unirea Urziceni - CFR Cluj este programat luni, 22 februarie, de la ora 17:30.

Un nou transfer la FCSB! Gigi Becali, pentru GSP: „Luni dăm banii. Merge în cantonament”
Dinamo a ajuns în Antalya » Din Turcia, „câinii” anunță categoric: „Locul nostru e în play-off!”