Articol de Cosmin Nistor - Publicat marti, 19 mai 2026 23:20 / Actualizat marti, 19 mai 2026 23:23
Iuliu Mureșan, președintele de la CFR Cluj, a vorbit despre adversarele din Superliga, despre noua campioană Universitatea Craiova, dar și despre numirea lui Marius Baciu pe banca tehnică a roș-albaștrilor.
Oficialul ardelenilor consideră că CFR Cluj ar fi putut termina peste Universitatea Craiova dacă sezonul ar mai fi continuat câteva etape.
Iuliu Mureșan, după ce Craiova a devenit campioană: „Puteam termina peste ei”
„Da, simt că pe Craiova o puteam depăși. Gândiți-vă că ne-au dat gol la final când am jucat cu ei. Era o posibilitate, i-am bătut pe U Cluj și am făcut egal cu Craiova, deci am luptat corect și am dorit să fim pe podium. S-a văzut și cum au jucat băieții, dar am venit prea din spate. Dacă mai aveam 2-3 etape, puteam termina mai sus.”
Mureșan a vorbit și despre obiectivele europene ale echipei și despre situația băncii tehnice.
„Suntem cap de serie și în turul 2 și 3 în play-off. Trebuie să întărim echipa, vedem și dacă Pancu rămâne, dacă nu trebuie să găsim alt antrenor. Clubul are experiența de a fi campion și de a juca, echipei noastre nu îi tremură genunchii când întâlnește un adversar mai puternic și am încredere că putem face o figură bună.”
Totodată, oficialul CFR-ului se așteaptă ca și U Cluj să rămână în lupta din partea superioară a clasamentului.
„O văd pe U Cluj tot așa sus, probabil vor face transferuri și își vor întări echipa.”
Mureșan a comentat și plecarea lui Răzvan Zanfir, scouter care a ajuns la rivala U Cluj.
„Zanfir a plecat de la CFR pentru că a vrut să plece și a considerat că merge la condiții mai bune. Știți că sunt nașul lui la copii, deci relația noastră nu se schimbă și este constantă. Am discutat cu el când a plecat, mi-a spus că este hotărât, de fapt era hotărât de dinainte, eu mai mult l-am încurcat când am venit, pentru că a avut o ezitare. Am discutat între nași și fini și prieteni, a zis că este mai bine să plece și l-am încuviințat. Nici nu știu dacă mai avem datorii la el, i-am mai plătit, dar nu asta este problema.”, a spus Mureșan la Digi Sport Special.
Iuliu Mureșan: „Nu are cine să schimbe antrenorul la FCSB”
După ce Gigi Becali a decis să îl numească pe Marius Baciu la FCSB, Iuliu Mureșan a ironizat situația bucureștenilor.
„Acum, FCSB nu cred că schimbă antrenorul și s-ar putea să fie tot acolo în play-out. Nu are cine să schimbe antrenorul la FCSB. Se pare că un pic nu a mai avut aceeași inspirație, dar sigur și acolo există stabilitate, iar intrarea în echipă este oricum una dintre cele mai puternice din campionat, titrată, cu cei mai mulți spectatori, iar toată lumea se bucură când joacă FCSB, pentru că umple tribunele și este o bucurie pentru toată lumea, sincer.
Baciu depinde dacă va avea o relație bună cu antrenorul principal, poate rămâne, la fel cum a stat și Charalambous.”
Clasamentul din play-off-ul Superligii
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.