Articol de Eduard Apostol - Publicat miercuri, 09 septembrie 2015 00:00
Paul Anton, 24 de ani, este apt de a intra în meciul contra gorjenilor, de la Severin, din Cupa Ligii.
Paul Anton a jucat vreme de 3 ani și jumătate la Pandurii, în urma evoluțiilor în tricoul oltenilor a ajuns la echipa națională, dar mîine va fi adversarul foștilor săi coechipieri în Cupa Ligii. Mijlocașul de 24 de ani va face parte din lotul deplasat astăzi la Turnu Severin, are voie să joace, însă Mircea Rednic nu ar vrea să pună presiune pe fostul căpitan al gorjenilor.
"Nu există vreo clauză care să-i limiteze accesul pe teren lui Anton contra Pandurilor", au comentat roș-albii. Jucătorul este refăcut din punct de vedere medical, stă bine și din punct de vedere moral.
"A avut două săptămîni foarte grele, a ratat acel transfer în Rusia, era amenințat cu echipa a doua a Pandurilor, dar acum s-a liniștit și se poate gîndi doar la fotbal. A fost afectat, însă transferul la Dinamo l-a liniștit", au mărturisit apropiații săi.
Mijlocașul a început de ieri antrenamentele cu noua sa echipă. Va face pereche în fața liniei apărării cu căpitanul formației, Alioșa Vojnovici.
Pescar înrăit
Cum are puțin timp liber, dar în special în vacanțe, ardeleanul merge pe vreo baltă, la pescuit, de trei ani deprinzînd această pasiune. Îl relaxează, dar și-l ajută în fotbal! "Pescuitul sportiv nu e plictiseală, e mult de muncă, nu stai cu bățul și te lauzi apoi cu peștii luați din piață. Este răbdare, tenacitate, încredere, chestii ce te ajută în viață, în carieră. Cea mai mare captură a mea este un crap românesc de 14,3 kilograme", a mărturisit fotbalistul.
Așteaptă vizita medicală
Antonio Ghomsi, 29 de ani, este așteptat în aceste zile în București pentru a efectua vizita medicală, de-abia apoi va semna cu Dinamo. Așa cum a anunțat Gazeta Sporturilor de ieri, italo-camerunezul de 29 de ani este pe lista lui Rednic, fostul elev al lui Răzvan Lucescu la Xanthi, acum liber de contract, fiind de acord, în principiu, cu ceea ce îi oferă "cîinii".
7 goluriîn 113 meciuri are Anton în Liga 1 pentru Gloria Bistrița și pentru Pandurii. În liga secundă, are 3 goluri în 61 de partide pentru Delta Tulcea, ASA Tîrgu Mureș și Gloria Bistrița
2 selecțiiare Paul Anton la prima reprezentativă
Trei afirmații ce-l definesc pe Paul Anton, în ultimul interviu din Gazeta Sporturilor:
- "În copilărie, eram fan Zidane. Dar nu-mi desenam tricourile cu numele și cu numărul lui, țineam la haine, fiindcă e important să ai grijă de ceea ce părinții îți pun la dispoziție"
- "Acum, îmi place de Pirlo. Îi urmăresc des pe marii fotbaliști la TV, la meciuri. Meseria se fură și de la televizor. Nu e o rușine"
- "Am început să citesc autobiografiile marilor fotbaliști. Mi-au plăcut "Eu sînt Zlatan" și "Istoria Barcelonei în perioada Guardiola". E important să știi cum să treci prin anumite momente în viață, te ajută, sînt cărți care te motivează și te învață. Aștept biografia lui Pirlo în română"
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor