Articol de Eduard Apostol - Publicat joi, 15 ianuarie 2009 00:00
Brazilianului urmează să-i fie reziliat contractul cu Dinamo, iar acum "cîinii" încearcă readucerea apărătorului de 24 de ani de la Siena
Nici o zi fără evenimente în Ştefan cel Mare! După transferul lui N'Doye, a venit şi o disponibilizare. Julio Cesar Correa urmează să-şi rezilieze contractul cu Dinamo, după numai 4 luni petrecute în tricoul alb-roşu! :o
Ieri dimineaţă, după două zile de chiul, brazilianul s-a prezentat în cantonamentul de la Săftica, dar Rednic nu l-a primit şi l-a trimis să discute cu şefii. În faţa conducerii, Julio Cesar şi-a exprimat dorinţa de a pleca. "Aduci banii pe care i-ai luat la semnătură, adică 370.000 de euro, şi ne despărţim!" a fost răspunsul acţionarilor. Sud-americanul n-a dat un răspuns ferm dacă e de acord cu propunerea, cele două tabere urmînd a mai negocia pe această temă.
Soluţii din curtea proprie în centrul defensivei sînt Silviu Izvoranu (26 de ani) şi puştii Zie Diabate (19 ani) şi Dragoş Grigore (22 de ani). Se tatonează şi pista Cosmin Moţi, dar lucrurile sînt complicate: 1. Cosmin a semnat cu Siena un contract pînă pe 1 iulie 2009, care poate fi întrerupt acum doar cu acordul italienilor. 2. Siena are opţiunea de transfer definitiv, pentru 3,5 milioane, pînă la 31 martie şi ar putea accepta despărţirea de Moţi doar dacă Dinamo va returna o sumă de bani din cei 600.000 de euro încasaţi pentru împrumutul pe un an.
"Eu mi-aş dori să mă întorc la Dinamo pentru că la Siena nu joc, dar nu depinde de mine acest lucru. Dacă se înţeleg cluburile, eu sînt dispus să revin"
Cosmin Moţi, fundaş AC Siena
13 partide a bifat Julio Cesar Correa pentru Dinamo în acest sezon, el reuşind şi o pasă de gol

Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor