FOTBAL  »  Superliga  »  ADVERSARI

"Kapetanos e pivotul ideal"

Articol de - Publicat duminica, 20 iulie 2008 00:00

Rapidistul Julio Cesar îl complimentează pe fostul său coleg de la AEK Atena

Pantelis Kapetanos - Julio Cesar, fostul cuplu din atacul lui AEK Atena, se va duela anul acesta în Liga I. Primul e vîrf şi a fost împrumutat de Steaua pentru un sezon, în vreme ce Julio a venit în Giuleşti liber de contract şi joacă atacant dreapta. Rapidistul l-a sunat deja pe grec: "I-am zis să fie pregătit, că o să mă vadă vara viitoare sărbătorind cîştigarea campionatului! Ştiam că e dorit de Steaua înainte ca transferul să se perfecteze, iar cînd a semnat eram în Elveţia. Am văzut pe Internet poze cu el în tricoul noii sale echipe şi l-am sunat să-l felicit. Cred că a făcut o alegere bună, pentru că la AEK a jucat destul de puţin".

Cesar (28 de ani) şi Kapetanos (25 de ani) au fost colegi din 2006 pînă vara asta, aşa că brazilianul îl ştie foarte bine pe atacantul transferat de Steaua: "E unul dintre cei mai puternici fotbalişti pe care i-am văzut. Nu e doar înalt, dar îşi foloseşte bine corpul în duelurile cu fundaşii. Pantelis e un bun jucător de echipă, nu e genul de atacant egoist, care să urmărească doar să marcheze, joacă bine cu spatele la poartă şi e util pentru că-şi preia uşor toate mingile lungi. Poate fi pivotul ideal". În Ghencea, doar Goian e mai înalt decît Kapetanos! Fundaşul central măsoară 1,94 metri, cu 4 centimetri peste elen.

4 goluri a marcat Kapetanos în 27 de partide disputate pentru AEK. În aceeaşi perioadă, 2006-2008, Julio Cesar a înscris de 14 ori în 73 de jocuri

Julio Cesar, mijlocaş Rapid
"Eu n-auzisem de Steaua pînă să vin aici şi nu ştiu nici acum mare lucru despre rivalii noştri, dar mă bucur pentru Kapetanos că va avea ocazia să joace în Liga Campionilor"

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”
Special

Românul de 4 milioane de euro, OUT » A rămas fără echipă, oficial: „Sunt recunoscător”
Stranieri
Românul de 4 milioane de euro, OUT » A rămas fără echipă, oficial: „Sunt recunoscător”
Îl recunoști? » Imagini geniale cu șeful din Superliga la 14 ani: „Primul idiot din generația mea care a învățat să facă asta”
Superliga
Îl recunoști? » Imagini geniale cu șeful din Superliga la 14 ani: „Primul idiot din generația mea care a învățat să facă asta”

Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”

Daniel Oprița, singurul antrenor invincibil din primele două ligi, s-a destăinuit în Gazeta: „Dacă tot n-avem drept de promovare, le-am spus un lucru” + „Sportiv, Steaua a mers cu același nucleu până în Liga 1”

Comentarii (2)
 •  06 August 2008, 19:56

Aha ! Daca e asa bun pivot sa se duca la baschet! Cum drea.q il lasa pe Pepe sa plece si ia numai refuzati din astia? pacat de Pepe ca se acomodase, inscria si goluri, juca bine si cu spatele s.a.m.d.

 •  19 Iulie 2008, 21:13

atacantii lu peste fript

Vezi toate comentariile (2)
Comentează