Articol de Eduard Apostol - Publicat vineri, 20 martie 2015 00:00 / Actualizat joi, 19 martie 2015 21:46
Surse din Bănie şi din Ploieşti afirmă că portughezul de 34 de ani, ţinta roş-albaştrilor încă din iarnă, a fost deturnat către CS Universitatea, unde va ajunge din vară.
CSU Craiova l-a dorit şi ea, încă din iarnă, la fel ca şi Steaua, doar că nici una dintre cele două echipe nu a putut să-l transfere pe Felipe Teixeira, din cauza situaţiei sale de la Petrolul.
Roş-albaştrii au rămas să mai insiste la finalul sezonului, cînd mijlocaşul de 34 de ani va deveni liber, doar că "juveţii" s-au mişcat mai repede. Cel puţin aşa susţin surse din Ploieşti şi din Bănie, care afirmă că oltenii l-ar fi convins pe lusitan să vină la CSU.
Contractul ar urma să intre în vigoare de la 1 iulie. Teixeira ar dori să continue în Liga 1, mai ales că este apreciat aici.
Craiovei i-a mai fost propus şi Laurenţiu Marinescu, un alt mijlocaş al Petrolului, care va deveni şi el liber de contract la vară, dar mutarea e puţin probabilă. Mai ales că oltenii au variante multiple în zona mediană a terenului, unde Brandan şi Madson sînt titulari incontestabili acum.
În ceea ce-l priveşte pe Pablo, acesta s-a înţeles deja cu oficialii clubului pentru a-şi prelungi contractul pînă în vara 2017.
7 goluri are în acest sezon Teixeira pentru Petrolul, trei dintre ele fiind în această primăvară
"Nu este perioadă de transferuri să semnăm cu jucători, inclusiv cu Teixeira. Nici el, nici alt fotbalist n-a semnat cu Universitatea Craiova pînă în acest moment" (Felix Grigore, manager general CSU Craiova)
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor