FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO - STEAUA 2-1

Lăcătuş: "Am fost mai buni" » Andone: "Da, dar noi am cîştigat"

Articol de , - Publicat luni, 18 octombrie 2010 00:00

Antrenorul Stelei dă vina pe ghinion, iar "Fălcosul" recunoaşte superioritatea Stelei.

Marius Lăcătuş a venit la conferinţa de presă extrem de supărat, parcă neînţelegînd cum de echipa sa nu a luat măcar un punct în Ştefan cel Mare. "E o înfrîngere ce ne va costa în lupta pentru titlu. Păcat de jocul pe care l-am prestat, de cele două momente de neatenţie, cînd s-a dictat penalty, şi de ratările mari pe care le-am irosit. S-a dovedit încă o dată că în fotbal nu cîştigă întotdeauna cel mai bun", a spus "Fiara", care a încheiat: " Dinamo nu s-a retras deliberat, noi, prin modul în care am presat, i-am forţat să facă pasul înapoi. Din nefericire, totul a fost în zadar!".

Tehnicianul lui Dinamo, Ioan Andone, nu l-a contrazis pe bunul său prieten, ba chiar a lăudat evoluţia roş-albaştrilor: "Am egalat repede şi apoi am preluat imediat conducerea, asta ne-a ajutat să cîştigăm. Totuşi, repriza a doua am fost dominaţi cum nu s-a mai întîmplat în acest sezon. Steaua a controlat jocul în special pe benzile terenului, unde Latovlevici, Brandan şi Bonfim ne-au creat mari probleme".

Ando a spus apoi că se gîndeşte deja la meciul cu Bistriţa: "Nici nu pot să mă bucur pentru acest rezultat. Am văzut prima repriză a lor de la Galaţi şi sînt puţin îngrijorat. Ca să batem etapa viitoare, trebuie să ne sacrificăm aşa cum am făcut-o cu steliştii".

Ando refuză mutarea
Andone nu e de acord ca Dinamo să se mute pe noul stadion naţional şi spune că ar prefera ca arena din Ştefan cel Mare să fie modernizată: "Nu-mi aduc aminte ultimul meci cînd s-au vîndut biletele încă de miercuri. Aş fi foarte mulţumit dacă am juca mereu cu 10.000 de spectatori în tribune. Ăştia sînt fanii noştri! Sper să nu ne mutăm pentru că aici e locul nostru!".

"Fără acele două penalty-uri, Dinamo nu ar fi cîştigat niciodată! Sînt trist pentru că am pierdut contactul cu locurile fruntaşe"
Marius Lăcătuş, antrenor Steaua

"Rezultatul e mulţumitor, dar jocul m-a dezamăgit în unele momente. Borcea a venit cu norocul de la Miami, aşteptăm să aducă şi banii"
Ioan Andone, antrenor Dinamo

"Torje e cel mai bun jucător din Liga 1, a făcut un efort fantastic. În schimb, nu înţeleg ce caută Rubio la o echipă ce se bate pentru titlu"
Mihai Stoica

"Regret că Steaua a pierdut, şi o remiză era mai aproape de adevăr fiindcă a fost penalty la Ricardo. Derby-ul nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor. Stelei i-au lipsit viteza şi determinarea"
Anghel Iordănescu

"Dinamo s-a mobilizat pentru acest meci şi victoria e importantă pentru moralul jucătorilor. Rivalitatea nu o să dispară niciodată!"
Ionel Ganea, antrenor secund Dinamo II

Dănciulescu la U Cluj?
Rezervă neutilizată aseară, Dănciulescu a ratat ocazia de a deveni fotbalistul cu cele mai multe apariţii în Derby de România, el rămînînd la egalitate cu Cornel Dinu (32). Atacantul în vîrstă de 34 de ani e nemulţumit că joacă puţin şi sînt şanse mari ca din iarnă să se transfere la U Cluj, echipă al cărei patron, Florian Walter, îl curtează insistent.

"Utrecht e periculoasă"
Directorul sportiv al Stelei, Narcis Răducan a fost sîmbătă să-i spioneze pe olandezii de la Utrecht, cu care Steaua va juca joi, în deplasare. El a văzut remiza cu De Graafschap, 2-2. "Olandezii au o formaţie tînără, foarte imprevizibilă. Au un atacant foarte bun, surpriza începutului de sezon în Olanda, Van Wolfswinkel, care a marcat deja 11 goluri. Atosmfera pe stadion e frumoasă, fanii sînt energici, iar gazonul este excepţional", a povestit Răducan.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali, imediat după ce l-a auzit pe Dan Șucu la Palatul Parlamentului: „Pentru ce a făcut, nu mai intră în play-off!”
Superliga
Gigi Becali, imediat după ce l-a auzit pe Dan Șucu la Palatul Parlamentului: „Pentru ce a făcut, nu mai intră în play-off!”
„Bă, l-am văzut jucând, e bombă! Adu-l la Constanța!” » Hagi și Popescu dialog deschis despre nepotism la Farul: „Du-te în altă parte!”
Superliga
„Bă, l-am văzut jucând, e bombă! Adu-l la Constanța!” » Hagi și Popescu dialog deschis despre nepotism la Farul: „Du-te în altă parte!”
Ce cote au stabilit casele de pariuri la înfruntarea Călin Georgescu vs Elena Lasconi, în turul 2 al alegerilor prezidențiale din România
Pariuri sportive
Ce cote au stabilit casele de pariuri la înfruntarea Călin Georgescu vs Elena Lasconi, în turul 2 al alegerilor prezidențiale din România

Fanii îi pot aduce un ultim omagiu lui Helmuth Duckadam, azi, pe Arena Națională » Toate informațiile de la stadion

Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor


Comentarii (30)
danielsam
danielsam  •  20 Octombrie 2010, 14:35

Andone> cu ajutorul albitrului bineinteles.A vazut toata romania intreaga ca avram a tinut cu voi.nu ati jucat nimik.rusine sa va fie.asa vreti sa castigati voi titlul?daca ieseati la joc o luati 6-2..avram crede ca minte o tara intreaga cu televizorul in fata si reluari.e 11 metri.tasal sau si avram se contrazic.albitrul a facut semn ca ricardo l-a tinut pe la spate.Cand colo ricardo era cu mainile sus.tatas-o zice ca a fluierat inainte.MINTE.MINTE.A fluierat dupa ce R cade.HOTIE

dracush0r
dracush0r  •  18 Octombrie 2010, 23:00

pff...daca si o victorie obtinuta ca printr-o minune e motiv de mandrie...ai mama!ce sa mai vb de principii si alte cele...da,dinamo a castigat cele 3 pct. si atat!umilinta din teren,nu mai conteaza??faptul ca mult peste jumatatea timpului regulamentar de joc,dinamo s-a aparat in draci...se pare ca nu conteaza deloc,caSteaua lasa impresia ca la orice faza de atac poate marca,nu conteaza,ca dinamo,in afara "cadourilor"primite,nu a realizat nimic,nu conteaza:scopulscuza mij. pacat de pri

oltchimsteaua
oltchimsteaua  •  18 Octombrie 2010, 14:24

BUCURIA ADUCE TRAGEDIA...:))) la voi e si tragic e si comedie... oare iar 5 or 10 meciuri fara victorii? sau poate mai castigati dak e nenea avram marius arbitru...:D

Vezi toate comentariile (30)
Comentează