FOTBAL  »  Superliga  »  TRANSFER

Legia a intrat în cursa pentru Pantilimon! » Licitaţie pe Costel

Pantilimon este cel mai ofertat jucător al timişorenilor
Pantilimon este cel mai ofertat jucător al timişorenilor

Articol de GSP - Publicat duminica, 26 iunie 2011 00:00 / Actualizat sambata, 25 iunie 2011 20:46

Polonezii vor să plătească 1,5 milioane de euro pentru portarul "naţionalei", aceeaşi sumă pe care o oferă şi Gigi Becali. Englezii mai aşteaptă.

Costel Pantilimon (24 de ani) are şanse tot mai mici să rămînă la Timişoara. Portarul "naţionalei" a aşteptat în iarnă concretizarea unei oferte de transfer de la Arsenal, dar bănăţenii au cerut 5 milioane de euro şi nu s-a întîmplat nimic. Acum, Panti e la ofertă. Trei cluburi s-au interesat deja de jucător. Iancu a negociat cu Gigi Becali transferul lui Pantilimon la Steaua, dar s-a speriat de situaţia de la Timişoara, unde Fiscul a pus sechestru pe mai mulţi jucători, pentru o restanţă de aproximativ 2,8 milioane de lei.

500.000 de euro salariu la Legia

Gigi a oferit 1,5 milioane de euro, exact suma pe care polonezii de la Legia au transmis, prin intermediul unui agent, că sînt gata să o plătească pentru serviciile lui Pantilimon. Salariul pregătit pentru Costel e de 500.000 de euro pe sezon! Al treilea club care-l vrea pe jucător e West Bromwich Albion, însă englezii nu se grăbesc, avînd încă două variante din Premier League pentru postul de portar.

Meci cu Kosice

Bănăţenii vor juca pe 29 sau 30 iunie cu slovacii de la MFK Kosice, în prima partidă de verificare din Austria. Poli a mai perfectat două meciuri amicale, cu Austria Salzburg (1 iulie) şi cu Zestafoni (Georgia). Uhrin mai vrea două partide, pentru 3 şi 7 iulie. Timişoara a mai jucat pînă acum un amical, în primul cantonament, cel din Ungaria, cu Ferencvaros, scor 1-2.

Varianta Contra

La Timişoara se discută deja despre succesiunea lui Iancu, acesta din urmă anunţînd că vrea să renunţe la echipă. Soluţia Gică Popescu e vehiculată de mai multe zile, însă "Baciul" ar fi posibil să vină, împreună cu un grup de investitori spanioli şi cu Cosmin Contra pe bancă, numai dacă echipa ajunge în liga secundă.

2,5 milioane de euro cer bănăţenii pentru transferul lui Costel Pantilimon

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (3)
rumunek
rumunek  •  26 Iunie 2011, 12:20

Legia, salariu de 500 de mii de euro... esti plecat cu capul rau de tot prietene, de unde naiba le scoti? Nu exista in toata liga poloneza salariu de 500 de mii de euro. Arsenal are 2 tineri portari cu super-posibilitati pe viitor, ambii polonezi, pentru ce ii trebuie Pantilimon?

bdgeorge
bdgeorge  •  26 Iunie 2011, 01:06

"varianta" Arsenal sau West Bromwich exista numai in GSP ....... Pantilimon este un portar mediocru care nu ar face fata in Anglia in nici un caz.. poate in Championship in nici un caz in Premiership...la Legia in campionatul polonez e ok dar nu prea vad cum sa plateasca o echipa din Polonia atata banet. sa fim seriosi portari ca Pantilimon sau Tatarusanu sunt sute in Europa

i_love_gsp
i_love_gsp  •  26 Iunie 2011, 00:47

Nu cred !

Vezi toate comentariile (3)
Comentează