Articol de GSP - Publicat luni, 22 martie 2010 00:00
Antrenorul formaţiei Unirea Urziceni, Ronny Levy, spune că a decis să le dea o şansă şi jucătorilor care au evoluat mai puţin pînă acum, iar absenţa din primul unsprezece a lui Maftei şi Apostol a fost explicată de tehnicianul ialomiţenilor.
"Sînt bucuros pentru prima victorie în acest retur, pentru că ne dă moral. Felicit Alba Iulia pentru că azi a jucat fotbal, după acel 0-6 cu Poli. Şi-au revenit. Pentru noi a fost foarte dificil, era o presiune foarte mare. Mai mult, am avut şi unele probleme de ordin fizic, dar si psihic. De aceea victoria e cu atît mai importantă.
Nu i-am odihnit pe Maftei şi pe Apostol pentru meciul cu Dinamo, nu ne permitem să odihnim jucători. Apostol e răcit, iar Maftei a jucat cu Liveroool, pentru naţională, plus toate meciurile de pînă acum. Era foarte obosit. Am decis să recurg la o rotaţie pentru acest meci, să folosesc şi jucători ca Nicu, Marinescu, Ricardo, care nu prea au evoluat.
Dacă mi-aş fi dat demisia în cazul în care nu învingeam azi? Nu cred că se poate judeca astfel. Eu cred în munca mea la această echipă, iar un rezultat nu-mi poate schimba gîndirea. Am avut ghinion în perioada asta, în fotbal e esenţial să prinzi acel moment bun", a spus Levy.
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor