Articol de Eduard Apostol - Publicat sambata, 29 noiembrie 2008 00:00
Lucian Goian şi Cristi Pulhac le-au mărturisit apropiaţilor că au fost excluşi din lot deoarece nu sînt susţinuţi de nimeni din conducere
Decizia oficialilor dinamovişti de a-i pune pe lista de transferuri pe Lucian Goian şi Cristi Pulhac, după ce aceştia, împreună cu Gabriel Torje şi Adrian Ropotan, au băut şi au ascultat manele pro-Steaua, a adus tensiune la nivelul vestiarului! :O
Cei mai înverşunaţi sînt Goian şi Pulhac, care se consideră victime ale deciziei clubului. "Ne-au băgat pe noi la înaintare pentru că sîntem mici, nu am avut niciodată sprijinul conducerii ca alţii şi am fost aruncaţi la lei! Ne-am impus doar prin muncă şi prin valoare la Dinamo, nu am fost ajutaţi niciodată. Nici măcar cînd am fost amendaţi sau cînd au decis să ne dea afară nu ne-a sunat nici unul dintre şefi", le-au spus cei doi apropiaţilor.
Torje, pus la zid
Tot vestiarul s-a unit în jurul renegaţilor, iar Torje a căzut în dizgraţia colegilor :X , care le-au cerut şefilor să-l vîndă în iarnă! "Stă retras în vestiar, toţi se uită urît la el şi nimeni nu mai schimbă o vorbă cu Gabi", spun jucătorii. Imaginea mijlocaşului de 19 ani s-a stricat iremediabil :( , jucătorii învinovăţindu-l pentru scandalul iscat: "A zis că prietenii lui sînt de încredere şi uite ce-au făcut, ne-au filmat şi ne-au dezbinat. Iar de cînd a ajuns Torje la Dinamo, a început să aibă aere de vedetă!".
De ce au scăpat Torje şi Ropotan?
Chiar dacă au chefuit şi ei, Ropotan şi Torje au primit doar un ultim avertisment. De ce au fost scăpaţi de şefi? Pentru că pe Gabriel Torje s-au plătit, oficial, către Poli Timişoara două milioane de euro pentru 50% din drepturile federative, iar în cazul în care acesta nu va fi vîndut în străinătate pînă în 2012, Dinamo trebuie să plătească 10 milioane de euro către bănăţeni! Iar Ropotan este curtat de o echipă din Rusia, care oferă două milioane de euro, iar Dinamo n-ar vrea să-i strice imaginea.
Contre şi cu Rednic
Mircea Rednic a încercat în ultimele zile să menţină o stare de echilibru la echipă şi a vrut să-i îmbuneze pe şefi în privinţa suspendărilor lui Pulhac şi Goian. "Puriul" s-a arătat dezamăgit de decizia şefilor, mai ales că înaintea partidei cu FC Argeş abia a putut încropi un prim "11". Şi acţionarii au avut cîteva contre. Borcea dorea să-i suspende pe toţi cei patru petrecăreţi pentru a oferi un exemplu celorlalţi fotbalişti, dar s-au opus ceilalţi acţionari.
Pulhac a pierdut bani
Consecinţele "Scandalului maneaua" şi excluderea din lotul dinamovist l-au făcut pe Cristi Pulhac să piardă un contract individual de publicitate cu unul din sponsorii "cîinilor". "Am convenit cu Gealan că nu mai poate fi derulat contractul care ar fi început în ianuarie 2009 şi ar fi durat 6 luni. Era avantajos pentru jucător, dar din cauza publicităţii negative s-a decis rezilierea lui", a explicat Nicolae Badea.
Argăseală: "Îl luăm pe Pulhac în galerie" :)
Dorit de CFR Cluj, dinamovistul Cristi Pulhac a primit o ofertă inedită din Ghencea, după ce acesta a cîntat melodia "Steaua e numai una", alături de Torje şi Ropotan. "M-au surprins plăcut cei trei dinamovişti. Pe Pulhac am putea chiar să-l luăm în galerie, a cîntat foarte frumos. Jucătorii nu trebuie să fie admonestaţi. Ce au făcut aşa de grav? Au cîntat şi ei melodia lor dragă", a explicat ironic preşedintele vicecampioanei.

"Deşi alegerile sînt duminică, la Dinamo s-a votat de vineri, iar eu am ieşit din primul tur"
LUCIAN GOIAN, fundaş Dinamo
"Pulhac a venit de copil la Dinamo, a dormit cu gîndacii şi cu 3 pături pe el, s-a sacrificat pentru echipă, dar trebuia să luăm atitudine"
CRISTI BORCEA, preşedinte executiv
"După toate problemele, întîmpin mari greutăţi în alcătuirea primei echipe. Mă concentrez doar la acest lucru şi la modalitatea de a o învinge pe FC Argeş"
Mircea Rednic, antrenor Dinamo
"Dacă după tot ce s-a întîmplat, am fost găsit ţap ispăşitor, ce să mai zic? Conducerea tehnică nu a avut să-mi reproşeze nimic, deci plec cu inima împăcată"
Lucian Goian, fundaş Dinamo
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor