FOTBAL  »  Superliga  »  GLORIA BISTRIŢA - DINAMO, MÎINE, 21:30, DIGISPORT ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

M. Stan: "Este incalificabil ce s-a întîmplat la Dinamo. În locul lor i-aş da afară pe toţi!" :X

Articol de GSP - Publicat vineri, 16 aprilie 2010 00:00

Directorul general al clubului Oţelul Galaţi, Marius Stan, a declarat astăzi că gestul fotbaliştilor care au părăsit nemotivat cantonamentul echipei Dinamo este incalificabil şi că dacă s-ar fi confruntat el cu o astfel de situaţie ar fi renunţat imediat la jucătorii respectivi.

"Ce s-a întâmplat la Dinamo e incalificabil. Eu i-aş ejecta pe toţi, fără discuţie. Titlul e aproape compromis, din Cupă au ieşit, iar Dinamo are forţa să se menţină în primele şase pentru a juca în Europa, dar va juca întărită, curată, cu oameni care sunt trup şi suflet cu echipa", a spus Stan.

Marius Stan a precizat că la Oţelul Galaţi nu vor exista situaţii precum cea de la Dinamo.

"La noi nu veţi auzi de astfel de cazuri. Totul pleacă de la compromisuri, dacă l-ai făcut pe primul, le faci apoi şi pe celelalte. Contează foarte mult cum conducătorii îşi gestionează activitatea în cadrul clubului. Când admiţi acte repetate de indisciplină, pe considerentul că un jucător are valoare, se ajunge la astfel de probleme. La noi, indiferent de ce valoare are un jucător, poate să fie el Ronaldinho, întotdeauna va fi sacrificat în faţa celorlalţi şi a antrenorului. Cînd tolerezi acte de indisciplină, ele se înmulţesc şi ajungi la o debandadă", a explicat el.

Sursa: Mediafax

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:

UMILIȚI în fața peluzei pe Arena Națională, după FCSB - PAOK! Reporterii GSP au surprins imagini incredibile

FCSB, „BOMBĂ” financiară, după calificarea în optimile Europa League

Comentarii (4)
 •  16 Aprilie 2010, 18:17

intariti si curati,asa trebuie sa fim noi sup orterii nu conteaza cu cine tine-m si daca vrem un fotbal curat

 •  16 Aprilie 2010, 17:37

DAR DUPA CE AI STAT CAPRA LA STEAUA pe cine ai DA AFARA ,PUNGAS IEFTIN ,TU CREZI CA NUMAI FANFARONI AU VAZUT MECIUL CU STEAUA ,CUM AI LUAT UN POST UITI CA NU DEMULT UMLAI IN IZMENE SI DACA S U G I LA PASTOR VEI FII CINEVA TE INSEL ,VEI FII O SLUGA CA TOTI CEILALTI CARE AU DAT CU CIOCU LA PASTOR .ESTI TOT O SLUGA AL LUI BECALII CA TOTI CEILALTI DE CARE S-A DEBARASAT.RAMAI UN MOLDOVEAN FARA VALOARE .

asdc  •  16 Aprilie 2010, 17:30

il rog pe dl. costin sa nu-l lase pe prunea la greu ,sa puna in legalitate greva de la dinamo...ca se pricepe..ionut

Vezi toate comentariile (4)
Comentează