Articol de Cristina Negrilă - Publicat duminica, 15 noiembrie 2009 00:00
Marian Rada iese de la Rapid şi din fotbal, victimă a relaţiei proaste pe care o are cu noul şef, Nicolae Manea
Marian Rada părăseşte de tot Giuleştiul, nu mai rămîne nici măcar la "satelit"! Gazeta a dezvăluit zilele trecute că fostul fundaş al vişiniilor şi-a pierdut postul de secund o dată cu promovarea ca "principal" a lui Nicolae Manea (55 de ani), cu care se află în conflict. Rada a explicat motivul pentru care nu vrea să continue la echipa a doua, care evoluează în cel de-al treilea eşalon: "Rapid II e la mijlocul clasamentului şi nu-şi propune să promoveze, ceea ce nu e tocmai bine pentru tinerii de acolo. Nu au presiunea obiectivului şi asta le scade motivaţia".
Îşi caută de muncă la vreo firmă
Fosta glorie a giuleştenilor a jucat de două ori în Grant, 1983-1986 şi 1988-1990, şi a activat în conducerea clubului din 1994 pînă acum o săptămînă. La începutul lui 2009 era antrenor principal, numit în locul portughezului Jose Peseiro. Rada, 49 de ani, a dezvăluit ce planuri are: "Aştept pînă în iarnă înainte să iau o decizie privind viitorul meu. Chiar dacă nu continuu în fotbal, nu-mi fac probleme. Am absolvit ASE-ul, deci pot să fac şi altceva. Îmi caut un post în vreo firmă".
"Se creează o tensiune artificială vorbindu-se despre conflictul dintre mine şi Manea. Cine ştie că ar exista probleme între noi doi să le explice, eu n-am ce să spun!"
Marian Rada, fost antrenor Rapid
1.000 de euro pe lună era salariul lui Rada la Rapid
Ce a făcut Rada la Rapid
- Ca fundaş central, a înscris de 14 ori pentru giuleşteni, în 152 de partide disputate
- A fost antrenor secund (1994-1995, 1997-1999, 2000-2004, 2004-2008, 2009), "principal" la Rapid (2008, 2009), "principal" la Rapid II (2008), şef al Centrului de juniori (2004), director sportiv (1995-1997), director general (1999-2000)
- Performanţe ca antrenor secund: campion naţional (1999 şi 2003), Cupa României (1998 şi 2002), Supercupa României (1999, 2002 şi 2003), sfert de finală în Cupa UEFA (2005-2006)
Ce a făcut Manea la Rapid
- A jucat între 1967-1987, pe postul de atacant. A înscris 38 de goluri în 191 de meciuri disputate în Liga I
- A fost antrenor principal (1997-1998), secund (1998-2000), secretar general (2007), director tehnic (2008)
- Performanţe: 2 Cupe ale României (1975, ca jucător; 1998, ca secund)
N-au adversar
Rapidiştii au vrut să joace un amical în acest weekend, în care campionatul a fost întrerupt din cauza amicalului Polonia-România, dar nu au găsit nici un oponent! Nicolae Manea dorea să testeze într-un joc de pregătire şi cîţiva fotbalişti de la "satelit", ca Alexandru Coman şi Tene, profitînd de absenţa din lot a jucătorilor selecţionaţi la loturi: Bozovici, Bornescu, Ioniţă, Păun, Straton şi Răduţă.