Articol de GSP - Publicat duminica, 16 mai 2010 00:00
Tehnicianul Astrei este dezamăgit că echipa sa n-a reuşit să-i furnizeze lui Dinamo un eşec umilitor asemănător celui cu Foresta Fălticeni din urmă cu nouă ani.
"Din nou am avut un 11 metri clar ca lumina zilei şi am fost dezavantajaţi. Dacă meciurile astea sînt transmise la televizor şi nu se vede aşa ceva înseamnă că nu mai avem nici un Dumnezeu pe pământul ăsta.
E bun şi un punct, dar, după aspectul ocaziilor, cred că meritam să câştigăm. Dacă Miron prindea o zi bună, eu cred că nu pierdeam în Ştefan cel Mare.
Puteam într-o mică măsură să repet isprava de data trecută, dar nu a fost să fie. Să dau trei goluri la Dinamo nu sînt mulţumit, ci foarte mulţumit. Aceşti copii au dat o replică bună echipei gazdă", a spus Marin Barbu.
În sezonul 2000-2001, Foresta a învins pe Dinamo, la Bucureşti, cu scorul de 5-4, după ce roş-albii au condus cu 4-0.
George Țucudean revine în forță în fotbalul românesc! La ce echipă va investi fostul atacant