Articol de Decebal Rădulescu - Publicat marti, 06 aprilie 2010 00:00
### Avram îşi priveşte toate evoluţiile pe DVD şi spune că "dacă n-aş face-o, sînt convins că n-aş progresa. Descifrez tot ce arbitrez cu stop cadru"
### Marius a recunoscut că "un moment dificil şi uşor jenant pentru mine nu s-a petrecut la un meci de fotbal, ci atunci cînd pe un zid din FRF am fost măsurat cu ruleta"
Marius Avram are cea mai bună cotă între arbitrii români. Povestea lui surprinde plăcut şi pare că ridică ştacheta valorii printre "centralii" din Liga 1. El susţine că-l are ca model pe celebrul arbitru francez
31 de ani şi 1,75,3 metri. Brunet. În timpul meciurilor aleargă semeţ. Cu pieptul în faţă. Poate ca să pară mai înalt. Le zîmbeşte jucătorilor chiar şi cînd le arată cartonaşe. Are siluetă pirpirie, dar fermă. E respectat de jucători. Băiatul duce două poveri. Prima că e arbitru în România. Cealaltă că se numeşte Avram: "băiatul lui tata". Marius Avram a rupt însă bariera asta. Probabil că e singurul arbitru din acest moment despre care se vorbeşte cel mai puţin la negativ.
Nu trebuie să ne ferim de ierarhii. Ele fac să crească valorile. Avram e numărul unu dintre arbitrii români de azi. "Nu cred că sînt. Dar dacă ar fi aşa, ar fi valabil pînă la primul meci la care greşesc grav!", se alintă tînărul cînd aude afirmaţia asta. Nu s-a uitat nici în stînga, nici în dreapta şi ca un cal ambiţios de povară susţine că vrea să-şi ducă visul pînă la capăt. Povesteşte cum a plecat pe drumul ăsta, cum a ajuns aici şi ce vrea să devină. E o altfel de istorisire. Citiţi-o în dialogul din aceste pagini!
"Cel mai bine arbitrez în condiţii de stres"
- Eşti un tînăr bogat? Conduci o maşină scumpă, un Audi A5.
- Sînt sincer. Eu, dacă mîine n-aş mai putea să arbitrez dintr-un motiv, să zicem că mi-am rupt un picior, nu mor de foame. Dar ar fi groaznic pentru că mi-aş pierde pasiunea.
- Frumos spus. Fotbal ai jucat? Că asta e întrebarea, ai văzut.
- (Zîmbeşte) Prin diviziile inferioare, dar prea puţin. Cred însă că n-ar mai trebui să ne cramponăm de lucruri d-astea.
- De acord. Scuze, mă uitam la tine şi eşti destul de scund pentru fermitatea pe care o afişezi şi la întîlnirea dintre noi, dar şi pe teren.
- (Zîmeşte) Înţeleg. E un alt mod de a mă întreba ce înălţime am. 1,735. Sînt obişnuit cu treaba asta. Am trecut prin multe. O să-ţi povestesc. Uite, toată lumea a zis că tata m-a făcut arbitru. Te rog să mă crezi că din acest motiv am căpătat un antrenament teribil pentru arbitraj în condiţii de stres. Întotdeauna a fost supermotivant pentru mine. Cred că ăsta e şi unul dintre secretele mele.
5 limbi străine şi studii înalte
- Bine, zi-mi cum ai început.
- Păi, cînd eram puşti, ieşeam cu tata în parc sau pe stadion. Mă echipam, îmi puneam fluierul la gît şi simulam împreună cu el diferite faze. Sincer, mie îmi era cam ruşine, dar lucrurile alea mi-au prins foarte bine. Imi striga: «Hai, acum dă o lovitură liberă! Fluieră! Cum procedezi!?»
- Cînd ai intrat în arbitraj?
- În 1995. Apoi l-am abandonat pentru doi ani. M-am gîndit că trebuie să-mi fac totuşi studiile. Am făcut doi ani Institutul de studii Înalte din Elveţia, apoi un an am învăţat la Londra, la Consiliul Mondial al Turismului.
- Eşti un tip instruit.
- Sînt licenţiat în Relaţii Economice Internaţionale la ASE Bucureşti.
- Cîte limbi vorbeşti?
- Şi datorită mamei mele, cinci limbi străine: spaniolă, franceză, engleză, germană şi italiană.
Cum pregăteşte un meci
- Bun, hai să ne întoarcem în zilele noastre. Ai un fel aparte de a conduce un meci. Şi alergarea e alta. Aşa se vede pe televizor.
- Nu ascund că am încercat să iau de la mai mulţi arbitri ce mi-a plăcut la fiecare. I-am urmărit atent pe DVD-uri. De la Sandu Crişan am luat gestica. De la Adrian Porumboiu am luat felul în care acorda un cartonaş. Mi se pare că tremura jucătorul, atît de ferm era în decizii. Aron Huzu era un tip strict. Mi-a plăcut. De la Gheorghe Constantin de la Suceava am luat felul de a alerga, aşa, cu pieptul în faţă.
- Cum pregăteşti un joc?
- Primul lucru pe care-l fac este să-mi sun colegii care au fost la centru în etapa precedentă, acolo unde au jucat cele două echipe.
- De ce?
- Întreb despre jucători, dar şi despre tactica de joc.
- Nu văd legătura.
- Dacă se joacă mult pe contraatac îţi imaginezi că nu pot să iau decizii de la 50 de metri. Mă intersează în aceste condiţii şi terenul de joc.
- Să nu te accidentezi?
- Nu. Nu e vorba de asta. Dar dacă terenul e prost trebuie să iau în calcul faptul că trebuie să fac des diagonala rigidă.
- Cum adică?
- Înainte de joc discut cu asistenţii. În ei am încredere întotdeauna sută la sută. În aceste condiţii ei vor acoperi terenul pe părţi în proporţie mai mare. Dacă nu, eu pot să iau în calcul şi varianta diagonalei flexibile.
"Am un stil de arbitrat preventiv"
- Cu jucătorii cum relaţionezi?
- Eu cred că în primele 10 minute îţi arăţi stilul de arbitru. E clar că jucătorii te încearcă la început de meci. În opinia mea, primele 10 şi ultimele 10 minute sînt cruciale pentru un arbitru.
- Au fost jucători care te-au jignit?
- Nu. Încerc mereu să înţeleg jucătorul. Nu iau niciodată decizii pripite. De fapt, eu fac şi foarte multă prevenire în teren. De exemplu, atunci cînd e o lovitură liberă din preajma careului, înainte să fluier, atenţionez jucătorii din careu: «Nu vă daţi coate! Vă rog! Mie mi-e uşor să vă dau cartonaş roşu, dar nu ăsta e scopul meu!». Acelaşi lucru îl cer şi asistenţilor. Adică în cazul în care e un duel pe bandă, îl rog pe colegul meu să le spună ceva de genul: «Nu lovi cu cotul! Sau lasă mîna jos!», şi aşa mai departe. Făcînd lucrul ăsta îmi uşurez munca şi mie, şi lor, şi jucătorilor. Mi se pare mie că meciul e mai curat aşa. Totuşi, să ştii că e imposibil să nu greşeşti.
- Da, dar ce e intenţionat se vede.
- Poate că ai dreptate. E adevărat că în multe declaraţii de după meciurile mele, arbitri, jucători sau antrenori m-au cauţionat în cîteva cazuri. Adică eu am greşit, dar ei n-au profitat de lucrul ăsta ca să mă atace furibund. Le mulţumesc, dar cred că aşa ar trebui să procedeze şi cu ceilalţi colegi ai mei. Cred că nimeni nu greşete intenţionat acum.
- Uneori o decizie greşit luată de voi costă bani mulţi.
- Aşa e. Dar se întîmplă să greşim. Uite, eu nu pot să uit ce ne-a spus psihologul de la UEFA. Zice: «Trebuie să învăţaţi să vă acceptaţi greşelile şi să uitaţi cît mai repede ceea ce aţi făcut prost la meciul din week-end»
"Cu înălţimea am trecut prin momente penibile"
- Ne întoarcem la înălţimea ta mult discutată?
- Cu plăcere. Cînd a trebuit să fiu măsurat la Centrul de medicină Sportivă, asistenţa a refuzat. Mi-a zis: «Dumneavoastră sînteţi cel despre care au scris ziarele? Nu vă măsor eu. Îl chem pe domnul director!» Aşa a făcut. Au ieşit 1,735 metri.
- N-am nici un motiv să nu te cred.
- Acum da, dar atunci, nici domnul Constantin n-a crezut! Şi tot din cauza acelui articol. M-a chemat la Federaţie. Zice: «Trebuie să vii aici că e o problemă!» M-am dus. Acolo erau preşedintele Mircea Sandu, Ionuţ Lupescu şi domnul Constantin. Mărturisesc că m-am simţit prost, dar asta e!. A trecut! Domnul Constantin m-a pus lîngă un zid şi a cerut o ruletă. M-au măsurat şi cu ajutorul unei rigle. Au ieşit 1,73,5 metri. De atunci, toată lumea a înţeles care e înălţimea mea.
- A fost un moment jenant.
- Da, dar mă bucur că a trecut. Uite, ştii că primesc telefoane de la colegi din ţară, care sînt tot aşa de scunzi ca mine, care-mi spun: «Dacă nu erai tu, mă lăsam de arbitraj!» Mă bucură treaba asta! (Apoi zîmbeşte) Crezi că se va naşte întrebarea: «Dar de ce are chelie Marius Avram? N-are voie!» Glumesc.
- Ce-ţi doreşti de la cariera de arbitru?
- Un model pentru mine este domnul Mark Batta. E şeful arbitrilor din Franţa, fost mare arbitru. Îmi place mult şi ca om, dar am fost încîntat să-l văd şi pe teren pe DVD-uri. Şi-mi mai doresc ceva. Ca toată lumea să înceapă să pună bază în noi. Vă vom face să înţelegeţi că merităm încrederea voastră.
"Îmi revăd toate meciurile cu stop cadru. Altfel sînt convins că n-aş putea să progresez în nici un fel"
MARIUS AVRAM
"Pentru mine orice meci e o provocare. Tata ştie că mă descurc bine în condiţii de stres. Din acest motiv mi-a şi dat meciul acela din campionatul trecut dintre CFR Cluj şi Poli Timişoara"
MARIUS AVRAM
"Cu Teo Crăciunescu sînt prieten vechi. Am făcut Revelioane împreună. Cînd părinţii noştri se certau pe la televizor, eu cu el ne vedeam la masă în oraş, dar niciodată n-am discutat despre problemele lor"
MARIUS AVRAM
)
)
)
)
)
)
)
