Articol de GSP - Publicat luni, 14 decembrie 2009 00:00
Clujenii îl vor transfera pe Constantin (25 de ani) de la Rapid, în locul paraguayanului Nelson Cabrera, care se întoarce la Colo Colo
CFR Cluj vrea să-şi întărească defensiva. Ţinta numărul 1 e stoperul Rapidului, Marius Constantin (25 de ani), jucător care a intrat în ultimele 6 luni de contract cu gruparea din Giuleşti. Şefii vişiniilor au luat deja legătura cu fundaşul născut în Braşov şi au ajuns la un acord în privinţa salariului pe care acesta îl va încasa la Cluj: 170.000 de euro pe stagiune, cu 70.000 peste cît are la Rapid. CFR va negocia în aceste zile şi cu George Copos pentru a obţine transferul lui Constantin încă din această iarnă.
De ce se grăbesc clujenii să achiziţioneze un fundaş central? Împrumutul paraguayanului Nelson Cabrera de la Colo Colo expiră peste cîteva zile şi CFR trebuie să plătească un milion de euro pentru un transfer definitiv. Conducerea clujenilor consideră suma exagerată şi va renunţa, probabil, la serviciile stoperului adus în vară. Pe lista jucătorilor care vor pleca de la CFR se mai află Stăncioiu, Leao, Emil Dică şi Dario Flores.
"Avem bani de transferuri, chiar în această perioadă discutăm cu unii jucători. Mai avem nevoie de maximum 2-3 fotbalişti"
Iuliu Mureşan, preşedinte CFR Cluj
4 selecţii în reprezentativa României a adunat Marius Constantin
"Fabbiani vorbeşte prea mult!"
Preşedintele Iuliu Mureşan i-a răspuns lui Fabbiani, după ce "Shrek" declarase că "CFR Cluj m-ar vinde şi pe o sticlă de Cola". "Din păcate, în ultima vreme Fabbiani mai mult vorbeşte decît joacă. Dacă nu vom găsi o soluţie pentru el, va continua la Cluj şi îl vom reînvăţa să joace fotbal", a declarat Mureşan. Atacantul de 26 de ani a fost împrumutat în ultimul an la Newell's Old Boys şi River Plate.
ŞTIRILE MECIULUI
> Gigi Mulţescu, antrenor Ceahlăul: "Am scăpat ieftin la Cluj, bine că s-a terminat doar 2-0".
> Directorul sportiv al lui Napoli, Riccardo Bigon, despre interesul pentru Traore: "Orizontul nostru de căutare este mai larg, dar e mereu o diferenţă între a monitoriza un jucător şi a deschide negocieri".
> Deşi CFR nu mai are nici o şansă de calificare în primăvara europeană, Mandorlini vrea să încheie anul cu o victorie: "Voi folosi cea mai bună echipă miercuri, contra lui PSV, pentru că-mi doresc să cîştigăm".
> Cadu a plecat ieri în Portugalia, fiind suspendat pentru meciul cu PSV Eindhoven. Fundaşul se va căsători sîmbătă. "Îi aşteptăm pe colegi la nuntă, cu o victorie împotriva lui PSV. Eu am cel mai greu meci sîmbătă", a spus el.

Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro