Articol de Remus Răureanu - Publicat luni, 27 aprilie 2009 00:00
În finalul jocului, pînă la golul lui Pantelis Kapetanos, Marius Lăcătuş le-a zis lui Valeriu Argăseală şi lui Adrian Ilie că va renunţa la postul de antrenor al Stelei
Reuşita lui Kapetanos din minutul 91 i-a adus Stelei nu numai victoria şi locul 6 în clasament, dar a evitat şi demisia lui Lăcătuş. Tehnicianul vicecampioanei ar fi renunţat şi ar fi plecat de la conducerea echipei dacă meciul s-ar fi terminat 0-0. Pe parcursul reprizei secunde, Lăcătuş a oftat către cei doi şefi ai săi care i-au stat alături, Valeriu Argăseală şi Adrian Ilie: "O să renunţ la final. Asta este!". Chiar şi unii dintre jucători ştiau că el va demisiona în cazul în care Steaua n-ar fi luat toate punctele.
Golul lui Kapetanos şi finalul disputei l-au făcut pe Lăcătuş să se răzgîndească, însă ultimul fluier al arbitrului Adrian Comănescu l-a găsit răvăşit. El s-a ridicat cu greu de pe scaun şi a părăsit loja cu capul plecat. N-a coborît în vestiar, pentru că nu avea voie, fiind suspendat după eliminarea din meciul cu CFR. Singurul care a mers la jucători a fost Valeriu Argăseală.
"Fiara" s-a întîlnit cu fotbaliştii direct în autocar, Steaua plecînd imediat după meci înapoi spre Bucureşti. Fotbaliştii i-au făcut o primire călduroasă şi, pe drumul spre Capitală, s-a dat drumul la maximum la muzică, mulţi dintre stelişti dansînd şi chiuind de bucurie.
Gigi: "Galeria să propună un antrenor"
Conform ProTV, Gigi Becali a declarat ieri că i-a cerut preşedintelui Valeriu Argăseală să discute cu reprezentanţii galeriei pentru ca aceştia să ofere o variantă posibilă pentru viitorul tehnician al Stelei. "I-am spus lui Argăseală să propună ei un nume pentru postul de antrenor", ar fi declarat Becali.
Argăseală l-a pupat pe Kapetanos
Preşedintele Stelei a apărut în vestiarul Stelei la 6-7 minute după finalul jocului. După ce a intrat în cabină s-a dus direct la marcatorul golului, Pantelis Kapetanos. L-a luat în braţe şi l-a pupat, spre amuzamentul celorlalţi fotbalişti.
Fără Ogăraru
Nici în etapa viitoare, Lăcătuş nu va putea conta pe întreg lotul de jucători. Ogăraru va fi suspendat la în tîlnirea cu Oţelul din cauza cumulului de “galbene”. Aseară a fost avertizat în ultimul minut al primei reprize şi, cum e al 7-lea “galben” în actualul campionat, el va sta o rundă pe bară. Locul său va fi luat de Golanski.
"Jocul Stelei m-a dezamăgit crunt. N-am văzut aproape nimic, iar victoria a fost doar rodul hazardului"
Emeric Ienei
"Din punct de vedere psihic stăteam extrem de prost, iar cu această victorie am trecut peste un hop foarte mare în obiectivul nostru de a nu rata prezenţa într-o cupă europeană"
Valeriu Argăseală
9 goluri a marcat Kapetanos în acest campionat, fiind golgeterul la zi al Stelei