Articol de Dan Udrea - Publicat miercuri, 13 mai 2009 00:00
Gruparea roş-albastră a cîştigat un singur meci mare în actualul campionat şi e dezavantajată în meciurile directe cu rivalele pentru Europa League
"La finalul lunii mai vom şti dacă vom evolua la toamnă în cupele europene deoarece jocurile cu Rapid şi cu Craiova, ambele din Ghencea, vor fi hotărîtoare pentru noul nostru obiectiv", a declarat ieri unul dintre şefii Stelei.
Steaua are în acest moment un punct peste Rapid şi acelaşi punctaj cu Craiova, tocmai de aceea cele două grupări sînt văzute ca principale adversare în lupta pentru Europa League.
În plus, roş-albaştrii mai au un motiv pentru care să considere că un succes în faţa acestora îi va aduce foarte aproape de Europa: Steaua va avea avantaj în meciurile directe, deoarece în tur, atît la meciul de pe Giuleşti, cît şi în Bănie, s-a terminat egal, 0-0.
"O victorie cu Craiova, de exemplu, ar valoara 4 puncte şi nu 3, deoarece dacă la final vom fi la egalitate de puncte, atunci noi vom fi avantajaţi şi vom termina în faţa lor. Acelaşi lucru e valabil şi în cazul disputei cu Rapid", au făcut calculele şefii Stelei.
Contează fiecare gol
În lupta directă Steaua - CFR, rezultatele directe sînt perfect egale. De două ori 1-1, astfel că în cazul în care cele două echipe vor termina la egalitate de puncte, departajarea se va realiza la golaveraj.
În momentul de faţă, Steaua stă mai bine cu două goluri faţă de CFR, numai că programul ulterior o avantajează pe campioana en-titre, care va întîlni echipe accesibile precum Argeş şi Gaz Metan, cu care ar putea realiza victorii la scor, spre deosebire de Steaua, care va da doar peste echipe din primele 6 clasate.
10 egaluri din 12 cu echipele de top
Parcursul slab al Stelei din actualul sezon e argumentat şi de faptul că în meciurile directe cu echipele clasate acum în prima jumătate a clasamentului trupa din Ghencea n-a obţinut decît două victorii din 12 jocuri: 2-1 cu FC Braşov şi 1-0 cu Unirea Urziceni, ultimul succes fiind realizat în minutul 90, după un gol marcat cu fundul de Pantelis Kapetanos. În rest, toate celelalte 10 meciuri s-au terminat remiză!