Articol de Andrei Crăiţoiu, Eduard Apostol - Publicat marti, 28 februarie 2012 00:00 / Actualizat luni, 27 februarie 2012 20:24
Medieşenii au fost de acord cu varianta ”cîinilor” de a disputa meciul direct pe Naţional Arena, deşi preşedintele LPF era să dinamiteze situaţia ieri după-amiază.
Dumitru Dragomir a şocat ieri după-amiază, la Radio GSP: " Dinamo - Gaz Metan nu are cum să se joace pe Naţional Arena! Roş-albii trebuiau să anunţe Liga cu 7 zile înainte şi n-au făcut-o". După cîteva minute şi-a mai îndulcit tonul: "Domne, dacă se va face o înţelegere între cluburi, mai există o şansă să se joace acolo". Roş-albii aveau încheiat de cîteva zile contractul de închiriere a Naţional Arena pentru care au achitat 20.000 de euro. "Am fi de rîsul curcilor să nu mai putem juca acolo", spuneau oficialii, care de ieri au anunţat şi preţul biletelor, între 5 şi 70 de lei. De azi ele sînt la dispoziţia fanilor.
Nicolae Badea a intervenit prompt: "E o situaţie de forţă majoră, în aceste cazuri regulamentul e foarte clar. Zăpada a provocat distrugerea copertinei de la tribuna a doua, nu avem siguranţa că putem oferi cele mai bune condiţii oamenilor în această situaţie. Regulamentul spune că în situaţii de forţă majoră pot exista excepţii, aşa că vom juca pe Naţional Arena. Am anunţat Liga luni dimineaţă". Iar directorul general al medieşenilor, Ioan Horoba, a rezolvat ecuaţia: "Jucăm pe Naţional Arena, aşa am discutat şi cu oficialii dinamovişti. Orice s-ar întîmpla, jucăm unde vor «cîinii», nu-i nici o problemă!".
Joi, antrenament acolo
Roş-albii şi-au fixat şi programul de antrenamente ale săptămînii, iar joi, la o zi după România - Uruguay, ei se vor pregăti pe Naţional Arena. "Atunci vom lua contact cu terenul, sperăm că va fi bun", a mărturisit ieri Ciobotariu. "Ne pare bine că vom juca pe cel mai mare şi mai impunător stadion al ţării, vrem să fie un început de calitate, iar Dinamo să învingă!", a declarat şi Scarlatache.
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor