Articol de Eduard Apostol - Publicat marti, 20 iulie 2010 00:00
Grigorie s-a înţeles cu Dinamo. Fotbalistului i s-a transmis să nu frecventeze cluburile, ci să-i recîştige pe suporteri, mai ales că roş-albii din tribune n-au fost niciodată aliaţii lui
"Telenovela Grigorie - Zicu - Chiacu" a luat sfîrşit! Ultimul episod, tratativele directe dintre Grigorie şi Dinamo, s-au derulat în noaptea de duminică spre luni. După cîteva ore bune de negocieri în prezenţa lui Nicolae Badea şi a lui Ioan Andone, Fane şi-a dat acordul asupra tranzacţiei. Va cîştiga 9.000 de euro pe lună, nici cît a cerut el, nici cît îi oferise în primă instanţă Dinamo. Iar cu bonusuri de performanţă îşi mai poate adăuga foarte uşor încă 3.000 de euro pe lună.
Colegii îl acceptă
Fotbalistul se cunoaşte cu marea majoritate a "cîinilor", fiind coleg cu mulţi dintre ei în perioada 2002 - 2006. "Din partea noastră, e bineprimit! Să-şi facă treaba, doar aşa îi poate recîştiga pe suporteri", au spus jucătorii. Aceştia agreează mutarea, întrucît nu-l mai suportau pe Zicu.
Fanii din Ştefan cel Mare nu erau extaziaţi de prestaţiile lui Grigorie nici în precedentul mandat, mijlocaşul fiind de multe ori ţintele apostrofărilor din tribune. "Fane, eu te vreau, echipa te vrea, fă-i şi pe suporteri să te placă! Joacă fotbal, fii cuminte şi pus pe treabă, cu siguranţă vei avea succes!", i-a transmis Andone lui Grigorie după ce s-a făcut înţelegerea.
"Fii băiat cuminte!"
Şefii dinamovişti l-au atenţionat pe Ştefan să ducă şi o viaţă extrasportivă liniştită. Au fost informaţi de diverşi oameni din fotbal, dar şi de suporteri, că în ultimii ani Grigorie, recunoscut în trecut ca un tip introvertit, însă cuminte, ar fi început să fie pasionat de cluburi şi de discoteci. "Avem alţi <clienţi> la Dinamo pe care trebuie să-i monitorizăm, să nu ne ridici şi tu probleme! Altfel, o să fie de rău!", i s-a transmis jucătorului.
Fanii nu sînt impresionaţi
Schimbul în 3, Grigorie la Dinamo, Zicu la Rapid şi Chiacu la Timişoara, nu este unul care să-i fi impresionat pe fanii echipelor respective. Rapidiştii susţin că ei ies cei mai cîştigaţi din afacere, gîndindu-se la sezonul foarte bun pe care Ianis l-a făcut în ediţia 2006-2007, cînd a contribuit decisiv şi la cîştigarea Cupei. În rest, în general, dinamoviştii consideră că au schimbat un jucător capricios cu un altul, iar timişorenii nu înţeleg de ce Poli a ţinut să-l ia neapărat pe Chiacu, în contul datoriei pe care Rapid o avea faţă de bănăţeni.
SONDAJ / E util transferul lui Grigorie la Dinamo?
Da 56 %
Nu 44 %
Număr de voturi: 1.242
Comentarii postate pe gsp.ro după finalizarea afacerii
leu_rapidistul
"Bine c-a plecat Grigorie, nu mai înjur în faţa televizorului! Zicule, te aşteptăm!"
je_
"Acum putem să ne îmbătăm de bucurie! Am scăpat, în sfîrşit, de-o putoare. Am luat o petardă, dar bine că am scăpat de Zicu"
gtorje_22
"Schimb prost! Chiacu nu era rău, dar cam sărac cu duhul. Grigorie a fost cîndva fotbalist, dar acum e pe la nivelul lui Zicu. Iar Zicu mai merita sprijinit"
molima009
"Toţi sînt nişte jucători care şi-au bătut joc de talentul lor. Nici una dintre cele 3 echipe nu are de cîştigat"
titiloto
"Ce mare schimb e?! Zicu e o bombă, n-o să joace nimic. Să vedeţi ce bine o să joace Grigorie la Dinamo!"
m_u_v
"Ce să facem noi cu Chiacu? N-a marcat decît un gol în înfrîngerea din ultima etapă cu FC Braşov. Nu mai e ce era cînd juca la FC Naţional. Iancule, sper că ştii ce faci, să nu te mai aud din nou că spui <aşa am crezut... dar m-am păcălit!".
ady77cta
"Ce bine că am scăpat de ratatul de Zicu!"
tatyfery1
"Măi nene, e o combinaţie în care nu ştiu cine va avea de cîştigat! Săracu' Zicu a scăpat de înjurăturile dinamoviştilor, e cel mai cîştigat. Sper să-i vină mintea la cap"
"Venkov să vină la probe!"
Dinamoviştii s-au sucit: îl vor pe Mihail Venkov în probe! Deşi se înţeleseseră cu Litex să-l aducă la antrenamente pe fundaşul stînga de 27 de ani, după care să se negocieze suma transferului, "cîinii" sînt suspicioşi, întrucît bulgarul a jucat doar un meci în 2010. "Dacă e accidentat? Apoi, de ce s-a certat cu antrenorul lui? Îl aducem în probe şi dacă vom fi mulţumiţi, vom plăti cît face", au precizat roş-albii. Venkov a evitat ieri să discute despre tranzacţie: "Ştiu de interesul lui Dinamo, dar nu pot spune nimic, încă nu e rezolvată afacerea".
Abonamente pentru Bălţi şi Hajduk
În Ştefan cel Mare s-au pus în vînzare abonamentele pentru sezonul următor, iar conducerea clubului a hotărît ca acestea să fie valabile şi în Europa League, la meciurile de acasă cu Olimpia şi cu Hajduk. Cel mai ieftin abonament costă 150 lei, la peluze, iar cel mai scump 1.200 lei, la tribuna 0-VIP. Cei ce au fost abonaţi sezonul trecut beneficiază de o reducere de 20%, iar elevii, studenţii şi pensionarii de 30%.
Inbox
- Ando a vizionat meciul lui Hajduk Split, 0-1 cu Dinamo Zagreb, dar evită să facă prea multe comentarii, aşteptînd returul cu Olimpia Bălţi: "Important va fi ce vom juca noi, nu ceea ce vor arăta croaţii".
- Ieri, la Săftica, tocmai înainte de antrenament a fost o furtună năprasnică! "Tornadă în toată regula", au precizat dinamoviştii. Au fost rupţi mai mulţi copaci şi au fost inundaţii, aşa că roş-albii s-au pregătit pe propria arenă.
- Delegaţia Olimpiei Bălţi urmează să sosească astăzi după-amiază în Bucureşti. Moldovenii se vor deplasa cu autocarul şi au anunţat că ajung în jurul orei 17:00.
- Andone: "Sper ca suporterii să ne fie apropiaţi şi să nu ne facă rău. Ştiu că ne iubesc mult, necondiţionat. Trebuie să le oferim ceva în schimb, pentru a veni la stadion. Mai mult angajament, mai multe goluri, mai mult devotament".
- Fundaşul Adrian Iordache, 32 de ani, a fost trimis de către Şumudică la Rapid II, iar diverşi apropiaţi ai fotbalistului l-au propus la Dinamo. Ar fi vorba de un come-back, întrucît stoperul a mai evoluat în Ştefan cel Mare pînă în 2006.