Articol de Eduard Apostol - Publicat luni, 08 aprilie 2013 00:00 / Actualizat duminica, 07 aprilie 2013 21:11
Munteanu a suferit o entorsă la genunchiul drept, iar Boubacar şi Rus sînt suspendaţi.
Ţălnar n-a scăpat de ce i-a fost cel mai frică frică. Au apărut accidentările şi suspendările, iar lotul nu-i oferă prea multe posibilităţi. Cătălin Munteanu, 34 de ani, s-a accidentat la genunchiul drept, în minutul 22 al partidei cu CFR, suferind o entorsă. Azi va face un RMN care să releve cît timp va lipsi mijlocaşul de creaţie al "cîinilor". Medicii susţin că dacă nu va avea ligamentele afectate sau meniscul, ar putea evolua sîmbătă, cu U Cluj.
Roş-albii nu se pot baza nici pe Rus şi Boubacar, ambii suspendaţi pentru cumul de cartonaşe galbene. Dacă în locul lui Rus, Nica va apărea ca fundaş dreapta, Ţălnar e obligat să titularizeze în centrul liniei mediane doi stoperi. Dandea şi Tudose vor intra din primul minut cu U Cluj, în cazul în care Munteanu nu se va reface pînă în week-end.
3 pase de gol a oferit Munteanu în cele 23 de partide jucate în Liga 1, în acest sezon, fiind al doilea la acest capitol, după Curtean, 6 assist-uri
"Ar fi mare păcat să-l pierdem pe Cătălin Munteanu pentru că el este unul dintre catalizatorii jocului nostru, absenţa lui se cunoaşte de fiecare dată" (Ionel Dănciulescu, atacant Dinamo)
ALTE ŞTIRI DESPRE DINAMO:
De ce Danciu pasează banderola
Danciu-gol la cota 213 reuşite în Liga 1, în 502 partide! Fotbalistul de 36 de ani îşi păstrează cumpătul şi anunţă: "Încă n-am realizat nimic, nu sîntem în Europa, iar partida cu U Cluj va fi de o sută, de două sute de ori mai grea decît cea din Gruia. Am fost pragmatici şi l-am avut pe vestitul "Pufi" Bălgrădean într-o seară de graţie". Referitor la faptul că nu a luat banderola de căpitan după ieşirea lui Munteanu, pasîndu-i-o lui Dragoş Grigore, atacantul a comentat: "N-am refuzat această onoare, dar eu am renunţat de mult timp la banderolă".
"Cinci etape nu l-am văzut pe Pufi"
Cristi Bălgrădean a fost MVP-ul meciului din Gruia, blocînd absolut tot: "Echipa a fost fantastică, nu eu! Am bătut campioana României, se vede că Dinamo trece printr-o pasă foarte bună". Ţălnar a declarat despre portarul său: "A fost excepţional! Senzaţional! După meci, i-am zis în glumă: «Bravo, cinci etape nici nu te-am văzut, n-am ştiut că avem portar! Dar acum ai apărat cît pentru trei meciuri»".
Atac la Tudor
Clujenii cred că arbitrajul lui Alexandru Tudor i-a privat de o remiză cu Dinamo. "Am marcat două goluri şi ne-au fost anulate, nu e corect. La primul nu a fost henţ la Kapetanos, iar la al doilea nu e nimic clar. Sînt nemulţumit, dar nu voi comenta decizia luată de arbitru", a spus Paulo Sergio. Şi Piccolo şi-a susţinut antrenorul: "Poate la primul gol a fost henţ, dar la faza a doua, în care a dat gol cu capul, nu pricep de ce i-a fost anulată reuşita. Nu l-am înţeles pe Tudor".
Ganea le dă fiori
Sîmbătă e Dinamo - U Cluj, pe Naţional Arena. Iar Ionel Ganea, antrenorul revelaţiei returului, le dă emoţii roş-albilor. "E dornic de afirmare, va dori să arate că e antrenor de viitor", a spus Dănciulescu, care a cucerit campionatul cu Dinamo, în 2007, alături de Ganezu'. "Luăm în seamă U Cluj, e o echipă care poate pune probleme oricui", a comentat şi Ţălnar. Sîmbătă, cîteva sute de suporteri ai lui U au fost în galeria "cîinilor", în Gruia, ultraşii celor două formaţii fiind înfrăţiţi.
Inbox
- Cornel Dinu i-a lăudat pe elevii lui Ţălnar: "Echipa a ocupat terenul mai bine în repriza a doua, chiar ar fi trebuit să cîştigăm mai clar".
- Roş-albii au avut ieri liber după ce-au ajuns după-amiază de la Cluj, iar de azi, de la ora 16:00, vor pregăti meciul cu U Cluj.
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”