Articol de Eduard Apostol - Publicat sambata, 02 august 2014 00:00 / Actualizat sambata, 02 august 2014 09:22
Dinamoviştii au reuşit să-i facă actele brazilianului de 24 de ani, astfel încît acesta să poată juca în Ştefan cel Mare
Dinamo a mai rezolvat un transfer. Un jucător pe care-l avea deja în "haită" şi care s-a pregătit în intersezon sub comanda lui Flavius Stoican. Wanderson Miranda, 24 de ani, va putea fi "cîine roşu" şi să joace pentru echipă şi în meciurile oficiale. Mijlocaşul central brazilian a evoluat în alb-roşu doar în amicale, în stagiul din Anglia, aşa cum s-a întîmplat şi joi seară, cu ACS Berceni (1-1).
Paşaportul portughez
Bucureştenii au avut probleme să înregistreze contractul cu sud-americanul venit de la Corona Braşov, întrucît nu au voie să transfere fotbalişti extracomunitari. Doar că Miranda şi-a depus documentele ca să capete cetăţenie portugheză, mai ales că a evoluat cîţiva ani în campionatul lusitan. Şi va intra foarte curînd în posesia actelor. Jucătorul a avut răbdare, a renunţat la ideea de a mai părăsi România sau pe Dinamo, şi foarte curînd va debuta în meciurile oficiale pentru gruparea din Ştefan cel Mare.
"Vreau să joc cît mai curînd posibil, mi-e dor de fotbal. Mă bucur că voi continua cu Dinamo, mi-am dorit mult să îmbrac tricoul acestei echipe"
Wanderson Miranda, mijlocaş Dinamo
"În aceste zile, va sosi şi familia mea la Bucureşti, mă face fericit acest amănunt. Acum, sînt împlinit. Sper să am evoluţii care să placă suporterilor noştri"
Wanderson Miranda, mijlocaş Dinamo
450.000 de euro este cota brazilianului conform transfermarkt.de
"Netransferabil"
Roş-albii susţin că Dorin Rotariu nu va părăsi Ştefan cel Mare, chiar dacă e monitorizat de Man. United, Juventus şi PSV Eindhoven. "Toate zvonurile şi ipotezele nerealiste îl afectează pe jucător şi nu vrem ca acest lucru să-i influenţeze prestaţiile din teren. Comunicăm că jucătorul este netransferabil. El face parte din nucleul pe care Dinamo se bazează în acest sezon şi nu se pune problema unui transfer cel puţin pînă în vara anului viitor", a comentat Dorin Irimia, purtătorul de cuvînt al clubului.
"Vreau să continue Alexe!"
Marius Alexe a marcat un gol în amicalul cu ACS Berceni (1-1), dar încă nu s-a decis dacă va continua în Ştefan cel Mare, aşteptînd finalizarea unor discuţii în Turcia. E prima prezenţă în tricoul "cîinilor", după ce un sezon a fost împrumutat la Sassuolo, iar tot 2014 a fost accidentat. "A arătat că are multă poftă de joc, îşi doreşte să fie pe teren şi mă bucur că a înscris. Depinde doar de el cît timp va mai dura pînă cînd va juca într-o partidă oficială. Eu aş vrea ca Marius să rămînă la Dinamo, avem nevoie de el", a spus Stoican.
"Dinamo? Un vis"
Dragoş Firţulescu, 25 de ani, este fericit că a semnat cu roş-albii: "Am avut o şansă extraordinară. Mi-am îndeplinit un vis să vin să joc aici. Mulţumesc celor care au avut încredere în mine! Promit să muncesc mult şi să ajut echipa să cîştige cît mai multe meciuri. Am avut o perioadă grea după desfiinţarea Universităţii Craiova, dar am tras mereu tare cu gîndul să ajung în atenţia unor echipe puternice. Nu s-a pus problema să mă întorc în Bănie, nu ştiu ce se întîmplă la CSU Craiova, eu n-am jucat acolo".
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor